Clujul – dușmanul declarat al violenței domestice

 

Data de 9 aprilie a fost cu siguranță una pe care Clujul nu o va uita, pentru că în autoritățile locale au inaugurat primul Centru de Consiliere pentru victimele violenței domestice, un pas important extrem de important pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă acasă cu astfel de situații deloc plăcute.

Acest centru nu va fi doar un adăpost împotriva agresorilor, specialiștii vor învăța victimele să-și depășească problemele și temerile, să înțeleagă că au drepturi și că își pot vindeca rănile, redevenind oameni puternici, că pot găsi puterea de a o lua de la capăt și să își redobândească fericirea.

Serviciile furnizate vor fi oferite gratuit, iar printre serviciile pe care le vor primi beneficiarii se regăsesc: găzduirea temporară, asistență socială, consiliere juridică și psihologică, psihoterapie, dar vor avea parte și de sprijinul unui grup de suport, vor primi informare și orientare.

“Ne-am dorit să venim în întâmpinarea nevoilor victimelor violenţei în familie cu o structură organizată şi capabilă să ofere soluţii complete. Am văzut de-a lungul timpului destule cazuri în care femeia ar fi dorit să plece de lângă agresor şi nu avea unde să meargă. Mai mult, familia făcea greşeala de a o încuraja să rămână, fie pentru copii, fie pentru ca “aşa trebuie”, iar ea se găsea în imposibilitatea de a se sustrage din acest mediu nociv. Acum, putem spune cu mândrie că avem soluţia pentru cele care vor să depăşească condiţia de victime şi să ia viaţa în propriile mâini. Cele două centre beneficiză de personal calificat, gata să ofere informaţii şi ajutor în cele mai complexe situaţii”, a declarat pentru jurnaliști Luiza Buduşan, coordonatorul celor două centre ale Asociaţiei Atena Delphi.

Comunitatea clujeană bifează astfel încă un proiect menit spre a oferi siguranță în familie. A te simți ocrotit și sprijinit este un lucru foarte important.

Centrul va avea trei reprezentanți din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală, mai exact un coordonator și doi membri, iar acestora li se va alătura un reprezentant din partea poliției locale.

În acest fel, comunitatea locală și primăria urmăresc sprijinirea victimelor și reducerea violenței domestice din Cluj-Napoca.



Leave a Comment