Cine dărâmă blocuri prin Florești, după o sentință fără legătură cu asta ?

 

Orgasmul aproape sinergic al Ziar de Cluj si al Actual de Cluj, in articolele legate de anulare proces verbal de control nr.8860/26.02.2018 al Inspectoratului de Stat in Constructii, e ratat. Până în momentul în care nu avem de a face cu o motivare a sentintei Curtii de Apel Cluj.

Ceea ce trebuie remarcat deocamdata, pana ziaristul/a ia tarnacopul si izbeste in blocurile construite cu nesimtire de investitori in baza unui HCL perfect valabil, este că măi Nae, nu-i motivată sentinta, nu-i expediata partilor, deci nu stim daca lipsa de interes a Inspectoratului de Stat in Constructii, tinând cont de existența unui HCL 100/12 iulie 2018, care pune intr-un context legislativ nou, afirmatiile legate de vechiul PUG, va fi evidentiata in motivare sau nu.

Avand in vedere existenta acestui HCL, perfect valabil, trecand de controlul de legalitate al Prefectului si producand efecte, iar dupa 6 luni numai presa poate pune eventual in discutie legalitatea sa, iată că toată chestia a început să se fâsâie într-un mod lamentabil.

Ca să dărâmi un primar, e mai simplu sa-i orchestrezi o campanie de presă. Nu mergi în instanță, pui 3-4 ziare să urle tare, că gata, Sulea e terminat, se darama blocuri in Floresti. Iar ăsta râde, cunoscându-i pe cei trei mușchetari din Primărie care i-au  copt-o.

Ca să dărâmi un bloc, îți trebuie autorizație de demolare, dar Primăria nu poate da autorizatii fara un PUG valabil, după logica mușchetarilor care păzesc adevărul.

Apropos de sentinte, umblă vorba prin Primărie că unii ar fi în conflict de interese cel putin cu programul partidului care i-a propulsat.

Oare Ludovic Orban i-a spus lui Rares Bogdan și Presedintelui Klaus Iohannis ceva de asta ?

P.S. Mai stati prin casa, cică o vaca a fost supectă de turbare, dar e rezolvata. Cum ? Cititi saptamana asta.



Leave a Comment