Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc – sau ce aș mai vedea o dată

Puține sunt spectacolele de la Teatrul Național, care merită văzute și revăzute de câteva ori. Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc e unul dintre ele. L-am văzut prima oară acum vreun an, acum l-am revăzut și senzația pe care o ai la finalul piesei e că nu te-ai da dus… l-ai mai vedea o dată.

E un spectacol plin de conținut, cu o Ioana care își repetă rolul pe scenă punându-și întrebări asupra rolului său pe scena vieții. Dumnezeul din piesă e unul umanizat, rupt în coate, cinic și inteligent, cu gânduri și reacții lumești la lucruri lumești. Jocul Ioanei cu Dumnezeu este cel dintre un om și o ipostază divină ce împrumută și îmbracă perfect chipul și atitudinile creației sale. Omul cere de la divinitate lumea, coborând sacrul în profan, ce astfel i se relevă în haine rupte, cu gânduri și înjurături lumești.

Mă regăsesc de fiecare dată pe mine în replicile dintre Dumnezeu și Ioana, îmi confirm cele mai intime credințe, nu despre sacralitate, ci despre lipsa de sacralitate a acestei lumi, în care până și Dumnezeu e invocat și conceput doar prin prisma plină de mizerie a ochiului uman. Dumnezeu strănută, alergic la o lume murdară, căreia i-ar prefera o haită de lupi. Regretă că în locul umanității nu a creat haita… deși a reușit să o creeze, însă mai câinească și mai lupească decât orice specie sălbatică.

Nu mergeți la Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc dacă aveți prejudecăți religioase, deși piesa nu e despre religie, ci despre demnitatea și lipsa de demnitate a condiției umane, despre lipsa ei de sacralitate, despre gunoiul inerent ființei; Dumnezeul din piesă e doar o altă față a omului, ce se raportează la o divinitate cu chip de lut, îmbrăcată-n zdrențe, la o religie a fariseismului și a fariseilor ce se îmbogățesc de pe urma sărăciei spirituale a celor subjugați prin falsă credință.

Piesa e pentru oameni deștepți și lipsiți de prejudecăți, ce suportă cu umor un scuipat și-o înjurătură, prin care se evocă perfect lumea în care trăim. Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc e moartea fiecăruia dintre noi, osândiți la moartea pe rugul existenței, pe care ardem fără posibilitate de evadare, de când ne naștem, până când ne naștem din nou în neant, purificați de focul plin de suferință și umilință al vieții. Picioarele scabroase pe care trebuie să le sărute Ioana sunt picioarele pe care le sărutați fiecare dintre voi, sperând la o salvare cu prețul demnității. Dumnezeul din piesă e unul spiritual prin atitudinea sa umană, prin umor cinic și lehamitea de lume. Omul s-a săturat de oameni, Dumnezeu s-a săturat de om și fiecare își poartă crucea până la final. Miza e felul în care și-o poartă, cu demnitate sau fără, și felul în care se produce transcendența spre altceva, transfigurarea omului pe rugul vieții în om, în lup, în câine sau în porc de câine.

Piesa e atât de plină de conținut, de metafore, e atât de capabilă de a fi investită cu sens, încât data viitoare sigur voi ajunge la alte concluzii – te inspiră, te liniștește, te neliniștește și te pune pe gânduri. De fiecare dată pe alte gânduri, așa că merită revăzută și investită și reinvestită mereu cu semnificație. Așa că voi mai merge din nou, din nou cu plăcere și curiozitate.

Cealaltă moarte a Ioanei d’Arc e o metaforă ce te invită la teatru, la interpretare, la visare și la meditație. E o oglindă în care te poți revedea mereu altul pe scena vieții. O recomand cu drag!

Articol scris de Florin Moldovan

_______________________________________________________

Bilete pentru 6 martie puteți cumpăra și online de aici: http://www.biletmaster.ro/ron/Event/54000026/CEALALTA-MOARTE-A-IOANEI-DARC#