Ce mai vrea Traian Basescu ?

0Se simte un aer de încordare în politică.

Săptămâni la rând, USL a staționat confortabil și relaxat în arena politică, după o iarnă și o primavară pline de lupte și frământâri la adresa situației coabitării cu Traian Băsescu.

Am fi putut crede că lupta de câștigare și menținere a puterii, dar, mai ales, a poziției din teren, cea care face trimitere la simpatii și antipatii politice, a fost finalizată, iar Traian Băsescu a fost înghesuit definitiv în colțul neutru sau, mai exact, în colțul de control.

Cumva, a părut că PSD a găsit formula de a ostoi și ține în frâu setea de control și pasiunea pentru jocurile periculoase, la limită, ale lui Băsescu.

Iar Băsescu le-a lăsat cu succes această impresie.

Acest scurt răgaz, această respirație dintre războaiele băsesciene de guerrillă, a trimis PSD-ul într-o altă situație.

Pentru că, în politica românească, există o regulă de aur. Când nu îți dau adversarii bătăi de cap, te dau ai tăi cu capul de pereți (sau te dai singur!).

Așadar, niciodată, nu vei fi suficient de bine antrenat pentru întreg războiul sau pentru toate variantele de război pe care politica ți le pune la dispoziție ca surpriză.

Nu a mai fost Traian Băsescu, organismul USL a început să se autodigere.

Liberalii au devenit un organism autoimun în cadrul alianței USL.

Erau de așteptat această bruscă incompatibilitate și alergie politică internă care l-a cuprins.

După câștigarea alegerilor parlamentare și crearea unei majorități parlamentare confortabilă, dar, în special, profitabilă ca idee de susținere a guvernului Ponta, după ce au fost onorate promisiunile față de camarilla de contrapondere electoarală a PNL, liberalii au devenit indezirabili într-o guvernare și un Parlament și așa împovărate de insuficienta pregătire pentru o alianță lipsita de tactică, îngreunată de prea multe obligativități clientelare, înfometată financiar și arhaizată ca strategie politică.

PNL și-a încheiat epoca de aur a căpușatului.

PSD dorește purificarea propriei identități și detașarea clară, totală din punct de vedere politico-financiar.

Deci, Traian Băsescu este servit.

Ce poate fi mai instabil și labil decât un partid/alianță care, aflat la guvernare, începe să se autoreformeze, creându-și din interior un dușman? Acela care, până nu de mult, i-a fost aliat și prieten și care a aplicat aceeași strategie și cu Traian Băsescu și PDL?

Cred că politicienii noștri, mai ales șefii de partide și de guverne, ar trebui să înțelegă un lucru extem de important și de-a dreptul vital atunci când, pornind la cucerirea puterii și preluarea ei, gândesc o alianță sau apelează la o susținere politică.

Niciodată, dar, niciodată!, o alianță politică nu poate fi temeinic făcută și mai ales credibilă și viabilă, atât timp cât ea este gândită sau se optează pentru alierea cu un partid sau oameni care au constituit elemente de negociere și basculaj pentru un alt partid aflat în opoziție.

Este ca și cum, să zicem, mă căsătoresc cu fratele soțului meu, după ce acesta, ani de zile, m-a făcut curvă și impostoare, a profitat de întrega familie și, ulterior, brusc, când soțul meu a ajuns falit, în sapă de lemn, iar eu sunt pe cale să mă îmbogățesc pentru că tocmai am pariat la loto și mi-au ieșit numerele câștigătoare, vine și îmi declară că a descoperit că mă iubește și că tot ceea ce a spus la adresa mea a fost doar perdele de fum pentru a-i distrage fostului soț atenția de la această mare pasiune față de mine.

Iar această poveste este o variantă light a ceea ce se întâmplă în momentul în care un partid de basculaj trece cu arme și bagaje în tabara adversă pentru că cei care-l primesc, ba îi și solicită prezența și serviciile, știu foarte bine cam care este calitatea morală și veridicitatea gestului de susținere din partea acestui organism parazitar.

Deci, iată una dintre pârghiile de putere și manipulare pe care PSD i-a oferit-o generos și evident președintelui Băsescu.

Liberalii au fost valeții PDL, așa cum UNPR a fost creația lui Băsescu ca necesitate de rezervă în zona de basculaj politic.

Uite cum, încă o dată, este dovedită uriașa abilitate a lui Băsescu de a crea “homunculi” politici pe care să-i poziționeze și să-i implanteze corect și eficient pe tot terenul de joc, chiar și acolo, sau mai ales acolo, unde nimeni nu ar bănui prezența lor, dar, și mai important, scopul.

Omul îi pune la vedere și îi așază cât se poate de calculat, pentru că ceilalți care fac parte din joc nu pot renunța la a se folosi de aceste creații băsesciene, ca și când lucrurile nu ar sta așa.

Deci, tensiuni interne în USL, anarhie de partid, anarhie și haos în rândurile PNL, acolo unde, deși se știe că PSD se va scutura efectiv de serviciile liberale, nimeni nu poate ieși din acest cerc vicios care creează dependența de putere și de interesele personale stipulate în înțelegerile preelectorale.

În fond, ce ar mai reprezenta un pol liberal tăvălit, tocit, epuizat și autoexclus de la masa puterii?

Or mai exista utopici și visători care să trăiască din nostalgia liberalismului interbelic și din imaginea marelui Brătianu, însă, mormintele istoriei, fie ele monumentale și glorioase, în prezent, nu țin nici de foame și nici de cald într-o Românie scuturată de fiorii unei coabitări cu ‘fiara’ politică Băsescu.

De aici se și trage o parte a puterii incredibile, magice a președintelui jucător.

Tocmai din acest joc, făcut pe o scenă politică înroșită de sângele care curge din fracturi, căpușări, pumni și șuturi date în dos sau direct în față între cei care acum au guvernarea.

Sângele dușman poate fi un adevărat elixir al forței. Îmbată și stârnește un personaj ca Traian Băsescu.

Pentru că, spre deosebire de Victor Ponta, băiat subțire, crescut pe lângă poalele togilor marilor “înțelepți” de curte ai partidului și Crin Antonescu, figură imberbă, fantomatică, deja fanată a gloriei liberale moderne, Traian Băsescu reprezintă combinația perfectă dintre poporeanul atins de cele mai crunte și omenești vicii posibile și combinatorul de elită, care, odată alchimizați în creuzetul puterii nasc ceea ce se poate numi un “frankestain” românesc.

Iar asta a fost tradusă și demonstrată în cele două tururi ale prezidențialelor din 2004/2009.

Acum, situația pare schimbată și defavorabilă pentru Traian Băsescu.

Este bine spus, PARE, pentru că, la Taian Băsescu, aparențele sunt cele care au reușit să îi determine pe români să îl voteze de două ori, deși, a doua dată, a fost mai mult decât evident că primul său mandat a scos la iveală nu numai adevărata sa față, cât, mai important, intențiile.

Ca atare, ne aflăm în fața unui nou Referendum inițiat de Băsescu, o replică identică a celui din 2009.

Se scrie mult și se va mai scrie încă pe această temă și totul absolut speculativ, pentru că, dincolo de orice presupuneri, deducții, analize, combinații logice sau ilogice, scenarii și paradiscuții, Traian Băsescu va continua să (ne) suprindă ca de fiecare dată, chiar dacă nu plăcut.

În fond, nici măcar nu îi pasă ce impresii creează. Pentru el, singura impresie care contează este cea personală.

Așa cum, singura plăcere rămasă în tot acest uriaș plictis și redundanță românească politică pe care o trăiește Traian Băsescu a rămas jocul “de-a șoarecele și pisica” cu oricine se oferă, conștient sau inconștient, să-l practice cu el.

A nu se înțelege că acest joc este lipsit de miză. Asta nu caracterizează concepția domnului președinte despre posibilitățile sale de joc, chiar dacă adversarul este subevaluat și chiar dacă miza rămâne una extem de riscantă și aproape imposibil de atins.

Cu atât mai bine și mai incitant!

Ca atare, referendum.

Sugestii de schimbare a statutului de țară, și anume, în monarhie.

Sugestii că o femeie președinte al țării ar fi o formula dezirabilă și extrem de pertinentă în viziunea domnului Băsescu pentru calitatea indiscutabilă a atributului feminin în politica românească și în politică în general.

După atâtea pase și sugestii și după un Referendum masacrat a priori de Parlament de pe temeiuri de neînțelegere corectă a modalității de vot în cadrul coaliției USL, care se traduce printr-un evident și grotesc implus dictat de frică, nu de rațiunile de partid sau alianță, domnul Băsescu observă efectele și face calculele.

De unde mai trebuie scos, cât și ce mai trebuie adăugat, pentru că, aici, e vorba de o fină balanță strategică care măsoară continuu fiecare dram de eșec și ezitare din partea opoziției și fiecare clipă de victorie pentru Băsescu.

Greșelile celorlalți îmi oferă soluția perfectă! Acesta este principiul.

Relaxarea și autosatisfacția sunt cei mai mari dușmani pentru USL în acest război cu Traian Băsescu.

Ca să nu mai spun că degringolada și haosul dictate de teamă și lipsa de dialog comun coerent devin de-a dreptul letale.

Miza pusă pe faptul că mai există un an, un singur an în care Băsescu mai poate teroriza USL și își mai poate face numerele pe actualul teren politic este una fatală.

Mulți stau și se întreabă: ok, dar atunci, ce mai poate face Băsescu într-un singur an din poziția în care se află?

Oho, câte mai poate face. Însă, adevărata problemă nu este acest an, ci ce se află la capătul lui și dincolo de el.

Pentru USL, jocul abia a început, pentru Traian Băsescu, acest joc atinge apogeul și va trece la un nivel pe care cei aflați acum la guvernare îl vor putea spera abia în câțiva ani și asta cu mult, foate mult noroc și și mai multă vigilență, eforturi de titan, menținerea unei singure linii de luptă și scop, o curățenie temeinică, la sânge, în sânul partidelor din care vin și pe care le reprezintă, o Constituție și o Regionalizare atât de bine gândite și aplicate, încât să închidă definitiv ușa cetății băsesciene și să o zidească.

Chiar și în aceste condiții, diferența de mentalitate, viziune și strategie (mai ales!) care stă între Băsescu și restul scenei politice îl va face un adversar de care orice om normal la cap și orice politician care face politică, nu mahala sau combinații meschine pe spatele statului, la adapostul unei doctrine de partid și a flașnetelor populiste, s-ar îngrijora, chiar dacă Băsescu ar fi plasat într-un buncăr anti-atomic pe fundul oceanului Pacific.

Bineînțeles, în actuala situație în care România este împărțită în 3 tabere cetățenești distincte- băsistă, uselistă și cei pe care îi doare la basc cine sunt și fac primii doi și pentru care tot ce contează este că nu e bine- ce am spus aici va fi interpretat ca pro băsist și anti-logică.

Însă, nici nu există o logică atunci când vorbim de Traian Băsescu și clasa politica românească.

Altfel, nu am fi ajuns ca, în secolul XXI, să stăm să ne gândim dacă România o mai fi cumva țară. Că prea pare un mare teren de joacă pentru unii care au pus mâna pe putere acum 23 de ani și, de atunci, se numește că ei sunt clasa politică și că noi suntem poporul pentru care ei muncesc. Pentru că noi o creăm liber și democratic, o dată la 4/5 ani și, ca atare, asta ar fi menirea ei.

Cum mai ziceam, ce vrea Traian Băsescu?

Eu cred că raspunsul este extrem de simplu, departe de orice complicație mentală a oricărui mare gânditor politic sau om de rând.

Traian Băsescu NU vrea să iasă din PUTERE.

A fi președintele unei țări, poate fi și este înălțător, îmbătător, suprem și unic. Însă, este al dracului de amar și de trist să te trezești, așa cum s-au trezit Ion Iliescu și Emil Constantinescu, că ai fost idolul, avatarul a milioane de oameni, care te-au iubit și te-au urât, te-au votat și au votat împotriva ta, au râs de tine pe la toate colțurile și ți-au mânjit numele pe toate gardurile din țară cu ceva urât mirositor, ai făcut suculența, coșmarul sau visele lor cele mai frumoase, ai reprezentat TOTUL și, apoi, toată această sarabandă de ură, fericire, iubire, dispreț, susținere, PUTERE, să se sfârșească în cel mai sumbru anonimat al acestor miloane de minți, să se tragă Cortina istoriei peste tine și numele tău și, poate, să îți mai regăsești imaginea și numele, atunci când deschizi presa și tv-ul de acasă, din locuința de protocol alocată șefilor de stat, pe viață, într-un colț obscur de ziar, odată la 10 ani.

Este o vorbă. Mai bine urât, decât uitat.

Acesta este nivelul la care Traian Băsescu se autodistruge.

Pentru Traian Băsescu, nu banii, averea, curtea personală, femeile sau locul confortabil din elita politică a lumii îl fac fericit. Toate aceste sunt fade și sărace pe lângă gustul amețitor și îmbătător al PUTERII.

Uitarea mulțimilor este mai rea ca moartea pentru cineva care a luptat ani de-a rândul să rămână sub lumina reflectoarelor și care a devenit un star politic, chiar dacă unul negativ în final.

Iar dacă o viitoare poziție de președinte îi este refuzată prin lege, nimeni și nimic nu îi vor putea lua puterea și posibilitatea de a o manifesta printr-o altă creație personală, originală și unică. Aceea a unui nou președinte, un ucenic vrăjitor (sau o maestră vrăjitoare!) care să știe că cel care l-a creat este și cel care îi dă viața și scopul în această lume politică.

Așadar, prezentul pentru Traian Băsescu este doar un truc de iluzionist. Viitorul este cel care ascunde în el adevăratul și marele număr de magie băsesciană.

 

Marina Ene

 

Follow me!

Subscribe To Our Newsletter

Legaturi interesante intre Transferoviar si Realitatea TV Cluj

Conform CEDO, celeritatea procesului penal este jusitficata, pe de o parte, de interesul public pentru...

Închide