Ce credem şi ce ştim

evolveTrăim acum cum trăiau odinioară boierii mari, numai că percepţia bunăstării materiale este distorsionată de faptul că reprezintă un numitor comun şi un fenomen oarecum de masă.

Deosebirile care apar între diferitele categorii de oameni sunt aproape numai de ordin material, spiritual existând aproximativ acelaşi mod de gândire datorită evoluţiei comunicaţiilor. El se regăseşte şi la muncitorul de rând, care acum poate fi chiar un intelectual cât şi la marii posesori de bunuri din ce în ce mai consumabile, care pot fi nişte semidocţi, în general, dacă nu chiar imbecili.

Bunăstarea nu mai are aceeaşi caracteristică de acum o sută de ani şi anume aceea a înţelepciunii cultivate. Viaţa a devenit între timp prea scurtă ca să ne mai permitem să reparăm rapid lucruri complicate pe care le-am creat într-un timp îndelungat prin nişte procese de producţie devenite între timp banale. Suntem nevoiţi să le înlocuim cu altele noi, dar pentru asta ne trebuie bani, iar ca să producem bani nu mai este suficient să muncim pentru mâncare ci trebuie să facem cumva să producem aceşti bani. Unii mai numesc asta evoluţie sau revoluţie.

Revoluţie a ştiinţei şi tehnologiei? Nu prea cred. Prima maşină ce a depăşit viteza de 100 km/h a fost electrică şi construită în Belgia în 1899 (105 km/h ). Spaţiul dintre atomi nu este vid, ci plin de energie, a cărei natură este încă subiect de discuţii. Concentrarea sa este extrem de ridicată, de ordinul a 5.000 kWh / cm³. Este perceptibilă doar dacă este pusă să interacţioneze cu câmpuri electromagnetice sau cu materia. În cazul din urmă ea este originea acceleraţiei gravitaţionale. Cu toate astea încă ne mai fudulim cu limuzine de mâna a doua mari consumatoare de combustibili fosili numai pentru că se numesc într-un fel, iar pentru monopolul deţinerii resurselor de acest tip, mor oameni.

Prin urmare, se pare că revoluţie a ştiinţei nu este. Atunci, ce să fie, evoluţie? Evoluţie a ce? A neputinţei ori a conştientizării ei ca nevoie de a ne înconjura de o grămadă de lucruri inutile, numai pentru a sprijinii procesele de producţie în general şi pentru a menţine de fapt nişte locuri de muncă ale celor mulţi şi bunăstarea peste limitele superlativului ale celor puţini? Asta să fie oare parte din condiţia umană? Şi asta să fie ceea ce face deosebirea dintre noi şi necuvântătoare? Depinde ce vrem să credem şi ce vrem să ştim…

Articol scris de Ovidiu Vasile Nyilas