17/01/2021

Cavalerul reginei

cavalerul regineiRămân şi acum plăcut impresionat de forţa cuvintelor lui Dumas. Dacă în copilărie Dumas şi Jules Verne reprezentau o mare pasiune, în ziua de azi evident că nu am mai citit sau recitit nimic de ei. Aceşti doi scriitori francezi au fost înzestraţi cu o capacitate extraordinară de a zugrăvi lumi şi idei noi (Verne) şi de rememorare a trecutului istoric îmbinat cu variate teme romantice (Dumas).

Într-o seară, neputând să dorm, am început să mă uit la cărţile din bibliotecă şi să rememorez prima lor lectură. Am ajuns cu privirea la „Cavalerul reginei” de A. Dumas. O tentaţie de nerefuzat m-a făcut să o iau şi să o răsfoiesc. Cel puţin asta îmi doream, însă am început să citesc.  Am rămas profund impresionat de maniera în care Dumas a reuşit să surprindă evenimentele Revoluţiei din 1789. În urmă cu câteva săptămâni am citit un articol despre Revoluţia Franceză. Practic viziunea autorului acestui articol se potrivea perfect cu cea a lui Dumas, lucru ce m-a frapat!

Astfel am trăit această Revoluţie catifelată de romanticul Dumas cu o poveste de iubire dintre un membru al Gărzilor patriotice şi o înfocată monarhistă.  Am fost martor Declaraţiei Drepturilor omului şi cetăţeanului, proclamarea existenţei Fiinţe Supreme, la renunţarea la apelativul „domnule” şi înlocuirea lui cu „cetăţene”, disputelor aprige dintre girondini şi iacobini, şi mai presus de toate am fost martor decapitării ultimei regine adevărate a Franţei: Maria-Antoaneta. Ludovic al XVI-lea, soţul ei, şi el sub ghilotină, semnificând trecerea la epocă modernă…

Aş prefera să mă opresc puţin şi asupra portretului Mariei Antoaneta înfăţişat de Dumas. O austriacă pură, risipitoare, ce juca averi la cărţi, ce nu se abătea să facă orice sacrificiu pentru dragostea ei – Cavalerul de Maison-Rouge. Aruncată în închisoare, martoră a uciderii soțului ei, condamnată şi învinuita principală pentru toată sărăcia din Franţa, despărţită de fiul ei – prinţ al Franţei şi dusă la ghilotină.

Ce crude sunt revoluţiile acestea! Practic nu putem contesta inovaţiile aduse de Revoluţia Franceză dar în egală măsură putem contesta abuzurile iacobinilor, distrugerea a tot ce înseamnă monarhie… şi ce rol important au simbolurile: Ludovic al XVI-lea, urmaş al Regelui-Soare decapitat, Maria-Antoaneta având că singură vină faptul că e austriacă (Austria-rival al Franţei) decapitată. Avea vreo importantă că erau sau nu duşi la ghilotină? Avea. Poporul francez considera că principală vinovată pentru situaţia gravă în care se află Franţa este monarhia – L’anciene regime.

Dar mă întreb: dacă Franţa era călcată în picioare de austrieci, prusaci şi englezi care realizaseră o coaliţie dându-şi seamă de pericolul noilor idei revoluţionare? Dacă Franţa era cucerită? Se mai năştea liberalismul radical? Exista în continuare liberalismul conservator al partidului tory din Anglia?

Aici e frumuseţea şi admiraţia pe care ar trebui să o nutrim faţă de poporul francez! Girondinii au reuşit să se impună în daună iacobinilor (fiind din nou excese- uciderea lui Danton) şi au reuşit să strângă o armată care a reuşit să salveze Franţa de pericolul coaliţiei europene. Ce alt popor ar fi avut această forţă extraordinară de mobilizare şi patriotism? Cine s-a opus lui Hitler deşi situaţia rezultată din războiul-fulger era imposibilă? Franţa. Revoluţia Franceză. Începutul epocii moderne. Napoleon… Consul… Împărat.  Dumas, romantic prin excelență, semnifică victoria istoriei pe tărâmul literaturii.

Subscribe To Our Newsletter

O atitudine pozitivă face aproape totul!

Când avem probleme tindem să devenim pesimişti. Uităm de tot ce e frumos din jurul...

Închide