Azi, un simplu „Multumesc” instaureaza de multe ori paralizia sociala. Incotro ne indreptam?

Am fost de curând la un eveniment de promovare a unui produs care venea în întâmpinarea noastra cu semnificatia si continutul unui mesaj pe care nu îl analizam zilnic si caruia nu îi constientizam latura interioara, de profunzime a simplei lui aduceri la viata, desi unii dintre noi o facem de mai multe ori într-o zi. E vorba despre simpla expresie „Îti multumesc”. Sa fie oare retrogradata la stadiul de „simpla expresie”? Astazi, din pacate, da! Stai si te întrebi ce ar fi de spus despre un asemenea gest în afara faptului ca rasplatesti gestul cuiva care ti-a facut o favoare sau ti-a oferit un ajutor; în afara faptului ca e un automatism ce survine inconstient când oamenii au cei „7 ani de acasa” sau sunt scaldati într-o caldari de bun simt? Personal, mi se pare ca azi sunt mai multe de spus despre aceasta expresie, decât atunci când a fost ea initiata în societate ca „moneda verbala” de schimb între gesturi, comportamente, relatii. Astazi, semnificatia lui a suferit mutatii importante, unele mai placute, altele mai putin placute, despre care mi-ar placea sa discut în cele ce urmeaza, din experienta si observatie proprii.

 

Demult uitaram vorbe ca „îti multumesc”, „cu placere”, „o zi buna” ,”îmi cer scuze”, „încântata de…”. De foarte mult timp am înecat în negura amara a vremurilor uzul cuvintelor gentilete, cordialitate, amabilitate, politete. Ce mai sunt ele si pe cine mai intereseaza astazi când singurele cuvinte de pe buzele tuturor sunt bani, pilitica, guvern, masuri de austeritate, pensii, instinct de autoconservare. Mi s-a întâmplat adesea sa aud si sa vad totodata exprimata pe fata multora însemnatatea unei fraze ca „scuzele nu îmi tin de foame” sau la locul de munca „daca  seful îmi spune ‘multumesc pentru efortul depus’, acest lucru nu îmi plateste chiria”…si toate acestea pentru ca astazi totul se cântareste în recompense materiale, pe când „îti multumesc” este un „capital social”, asa cum spune dna Liiceanu, ce are ca „remuneratie” câstigarea poate a încrederii, poate a unei cunostinte, poate chiar a unei amicitii sau a unei relatii de lunga durata.

Însa am avut placerea sa le redescopar la o sueta între fete, în care coordonatorul principal, adica dirijorul subtil al discutiilor a fost nimeni alta decât Aurora Liiceanu, o prezenta atât de placuta care probeaza fiecare cuvintel spus prin prisma experientei proprii, ceea ce face lucrurile si mai interesante.

 

„Va multumesc”  si un zâmbet usor – si starea de paralizie apare…”ce? de ce? pentru ce? cine e? ce vrea?”

 

Cam asa se traduce astazi acest gest pentru oameni care se regasesc, din ce în ce mai rar, în ipostaza unor asemenea mici recompense imateriale care chiar îti pot face o zi mai buna. Pe de-o parte sunt cei care le primesc, dar nu le valorizeaza, pe de alta parte sunt cei care tânjesc dupa ele si nu le primesc. Am observat, ca multi altii înaintea mea, reactiile vânzatoarelor si ale altor comercianti cu care intru în contact atunci când îi solicit. Nu mereu disponibili în a-ti oferi cele mai bune servicii, poate si coplesiti de probleme diverse, unii dintre ei chiar paralizeaza când vine o persoana si îi roaga frumos sa îi ajute într-o problema, iar la sfârsit daca mai si multumesti frumos, completând cu un zâmbet sincer si o urare de zi buna, deja se buimacesc si nu stiu cum sa reactioneze. Am dat nas în nas deseori cu situatii în care „cu placere, o zi buna” sunt resurse rare, pe care ei nu le ofera adesea. Poate ca pentru ca nici nu primesc la rândul lor prea des un multumesc la sfârsitul unui serviciu prestat, ca de exemplu acela de a te servi cu 2 pâini sa zicem, mai mult chiar, nici macar nu se mai asteapta sa primeasca aceasta recompensa sociala. „Îi înteleg pe oameni: sunt tristi, abatuti, împovarati cu probleme, nu le mai arde sa se gândeasca si la asta”. Ciudat, caci credeam ca este un automatism, pe care chiar daca nu îl încarcam de fiecare data cu semnificatie, îl transformam într-un gest uzual, ca de exemplu, simplul „alo” la telefon. Asadar, eu, care nu ezit nicio clipa sa multumesc de câte ori am ocazia, m-am lovit de instaurarea paraliziei si de un moment oarecum al uitarii; eu zic zâmbind (ce-i drept nu zâmbesc mereu, de data asta însa am facut-o) „va multumesc frumos. o zi buna sa aveti”, iar ea, cu ochii mari, usor confuza, ramâne stana de piatra si ca un copil care parca a uitat poezia, asa ca sta câteva secunde sa îsi aminteasca ce trebuie sa spuna, bâlbâie oarecum rusinata „cu placere. si dvs la fel”, si pâna sa ies pe usa, am vazut schitându-se un usor zâmbet. Poate nu valoreaza mult, dar e un zâmbet si ar trebui sa îl pretuiasca ca atare, decât grimase reci, triste, ar trebui sa prefere zâmbetele unor momente confortabile, placute, atât de simple!!!!

 

„Un cuvânt spus cu bunavointa naste încredere”….si nu falsitate, cum se crede astazi!

 

Si trec astfel la o alta perceptie gresita a majoritatii oamenilor: si anume, ca daca spui de prea multe ori aceste sintagme, daca mai si zâmbesti, daca nu eziti sa zici „sanatate” unui stranut, chiar si de zeci de ori în aceeasi zi, esti o persoana falsa, care o face dinadins, „sa dea bine”, si nu din suflet. Dar de ce oare sunt romanii atât de suspiciosi pâna si în privinta gesturilor frumoase, gratuite, din care spre nefericirea lor poate, nu au nimic de câstigat? De ce trebuie sa gasim partea negativa în orice? Oricum ar fi, si poate nedemonstrabil, mi-as dori sa vad o Românie care stie sa zâmbeasca, care emana prin fiecare gest cordialitatea de care vorbeam mai sus, care exprima fara ezitare politetea, care nu se chinuie sa fie amabila, si totusi bârfita ca fiind o tara falsa în care oamenii nu fac altceva decât sa…fie amabili. Oauu, ce vis frumos!

 

Vorba dulce, mult aduce!

 

Desi unii cauta o bogatie materiala în aceasta zicala, adevarata „aducere” vine catre propria persoana într-un scop spiritual. Cam ce ai vrea sa aduca o vorba buna, am întrebat câteva persoane, iar raspunsurile lor categorice au fost: „mai multi bani”, „oportunitati”, „o alinare”, „o bucurie”, „multa iubire” etc. – au trecut prin toate fazele: de la bani, la cariera, la iubire, familie si pâna la alinarea sufletului, poate ranit si atacat din mai multe parti.

 

Dar trebuie sa stii sa savurezi cu propria simtire ceea ce aduce o vorba dulce: fara sa relatezi, ci doar sa exprimi prin comportamentul tau, prin starea ta de spirit. Un simplu „îti multumesc” poate avea acelasi efect asupra ta ca atunci când cineva ti-ar spune „esti atât de frumoasa astazi”, „ai reusit! ai încheiat acest contract mare!” sau ca atunci când jumatatea îti face o propunere pentru întreaga viata „vrei sa fii sotia mea?”. Imagineaza-ti cum te simti în astfel de situatii si gândeste-te si ca cel caruia îi multumesti frumos pentru ceva se simte ca si când te-ar fi fi fost util, a avut on contributie, a meritat. Ma simt bine când cineva îmi multumeste pentru ca stiu ca nu o face gratuit, pentru ca stiu ca am contribuit cu ceva la binele lui, oricare ar fi acela…ma simt excelent si când multumesc cuiva ca mi-a facut un bine, ca am ajutat… „Îti multumesc” înseamna pâna la urma o stare de bine, pe care o poti institui atât de usor si gratuit, fara efort, dar de care ne înstrainam din ce în ce mai tare. De ce suntem atât de zgârciti cu gesturile si cu vorbele bune care aduc atât de multe beneficii?

 

Azi, în vremuri de alienare, cred ca ar trebui ca la un „îti multumesc” sa raspundem cu acelasi „îti multumesc”!

 

Tocmai de aceea, prin prisma relatarilor, ajung la ceea ce vroiam sa subliniez înca de la începutul materialului. Gândindu-ma la aceasta expresie, la cum internediaza relatii, cum ofera încredere, cum deschide usi, nu cred ca mai putem raspunde unui gest cu o însemnatate asa mare doar cu „cu placere”. E prea putin, într-o lume atât de zgârcita cu astfel de vorbe si cu valoarea din spatele lor!

 

Astazi, când cineva îti spune „îti multumesc”, ar trebui sa îi raspunzi cu aceeasi moneda, cu acelasi „multumesc si eu”. De ce? Gândeste-te bine cui îi multumesti zilnic si pentru ce, gândeste-te bine pentru ce multumesti si o sa-ti dai seama ca tu ar trebui sa le multumesti celor care îsi manifesta multumirea fata de tine, pentru ca exista, pentru ca sunt alaturi de tine (chiar si cei cu care ai poate o relatie informala), ca te ajuta, ca te respecta, ca îsi deschid propria persoana în fata ta (chiar daca unii nu la modul cel mai intim)…în ultima instanta, astazi, în vremuri de rastriste morala si spirituala trebuie sa multumim pentru ca avem cui sa multumim – fie ca e iubit, mama, tata, sora, colaborator, partener, sef, coleg, amic, vânzator sau doar un om pasager care, trecând pe lânga tine ti-a împlinit viata printr-un gest care ti-a facilitat accederea chiar si la cel mai banal gest hedonic, acela de a te rasfata de gustul unei ciocaletele cumparate de la magazinul din colt. Daca nu era acel vânzator care sa te serveasca cu râvnitul produs, cum îti mai satisfaceai pofta? Probabil ca la alt magazin, nu-i asa? Doar ca problema este universal valabila…vânzatorul fiind un simbol al tuturor negustorilor posibili…cum ar fi sa nu mai simti niciodata gustul ciocolatei?

 

Uneori, multumim si nonverbal, prin gesturi, e adevarat! Dar astazi, mai mult ca oricând, simtim nevoia cuvintelor în viata noastra! Asa ca sa spunem mai des si mai tare „îti multumesc”! Sa descoperim noi sensuri ale multumirii, sa le cream noi si sa le înradacinam în rândul copiilor înca de mici, explicându-le exact însemnatatea acestui gest! I-ai multumit vreodata copilului tau? Mai mult chiar, ti-ai cerut iertare vreodata în fata lui? Le-ai implementat în relatia ta cu copilul, chiar si în sensul invers: de la parinte la copil? Câte veti descoperi facând aceste gesturi, dar mai ales întelegându-le si revarsându-le asupra lor …dar aceasta este alta discutie, ce ocoleste subiectul meu…dar e o tema de gândire, „pentru acasa” ce si-a deschis portile tocmai la acea sueta între fete cu doamna Liiceanu…poate cu alta ocazie o vom dezbate pe îndelete…

 

Va multumesc,:)

Asadar, tu cui i-ai multumi astazi si de ce ai mai face-o?

Fosta iubire – Beatrice Lerche

Nici amintirea nu te mai pastreaza De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon Ai fost...

Închide