26/10/2020

Asta e (?!)

O expresie simpla uzitata suspect de des. Personal, consider ca este doar un corolar al unei alte mari inventii cu puternic substrat descriptiv in relatie cu natura umana: diateza pasiv-reflexiva! Sau forma consfiintita gramatical a de-responzabilizarii.

 Diateza amintita este un alt mod in care limba noastra ne reprezinta intr-un mod sincer si nealterat. Nu gasiti ca fascinante acele anunturi prin care ni se comunica ca: „Magazinul s-a mutat”,”Orarul s-a schimbat”,”Legea s-a schimbat”,”Taxele s-au marit”,etc.? Incercati sa va imaginati actiunea prin care un orar, entitate oarescum abstracta, de factura conceptului, se trezeste dimineata si zice plin de hotarare: ”De astazi voi fi un nou orar! gata! Ma voi schimba!” Si chiar face ce si-a propus. Legea, care satula de imaginea si spiritul ei invechit, cu o venerabila vechime de 48h, ceea ce in termenii stabilitatii legislative romanesti este echivalent cu cel putin o era geologica, ia decizia curajoasa si necesara de a se schimba. Taxele, plictisite si satule de derizoriul prafuit in care se afla, se hotarasc brusc si justificat sa devina imprevizibile, sa se schimbe, sa aduca un pic de neprevazut si aventura in viata fiecaruia dintre noi. Magazinul este imaginea care ma amuza cel mai mult: imaginati-va un magazin, sa zicem de covoare si altele de gen, care isi ia la subsoara marfa, angajatii care il deservesc, si pleaca in alta parte, satul fiind de strada pe care se aflase atat de mult timp si de privirile care ii zgariau geamurile!

 O diateza cat se poate de necesara. O reflectare exacta a spiritului responsabil ce zace in fiecare din noi, lipsind cu desavarsire. O necesitate pentru care am gasit o forma geniala de expresie. Aceasta este rezultanta perfecta a incapacitatii noastre de a ne asuma raspunderea fata de orice. Orice actiune este trecuta in abstract, in planuri de existenta ce aproape ca se identifica cu cele de natura divina. Ciudat cum am gasit ca este mai simplu sa investim conceptele create chiar de noi cu vointa si viata proprie. Pe de alta parte, orice alta atitudine, ne-ar fi scutit de atat de elegantul raspuns ce consta in a ridica din umeri si a zice plini de tristete amestecata in proportii egale cu bucuria de-responzabilizarii: „ASTA E…”

 Aceasta expresie banala deja este forma in care ne manifestam bucuria resemnarii, este modul in care ne scuzam fata de noi insine in raport cu toate cele ce ne este mai usor sa le punem in carca unei vointe superioare, a unui „fatum”. Ce usor si ce simplu a devenit totul de cand am descoperit larga plaja de utilizare a acestor doua vorbe. Plus ca ne-au scutit de o alta mare intrebare, iar noua nu ne plac intrebarile. Preferam raspunsurile. Odata cu descoperirea lui „asta e” am semnat actul de deces al lui „de ce?”.

 Ce simple au devenit toate. Nu ne mai batem capul sa indreptam ce s-a stricat, deoarece oricum nu le-am stricat noi, ci s-a/s-au stricat! Ele,pe sine! Si e atat de simplu sa dam restart, sa o luam de la un aparent zero, consolandu-ne cu experienta ce avem iluzia ca ne va fi utila in viitor, uitand cu desavarsire ca arareori situatiile sunt repetabile, cu atat mai putin identice. Dar asta nu e o problema! Daca situatia este diferita,o reducem la elementele ce le cunoastem din intamplari anterioare, aplicam grila, decidem ca „asta e!” si gata. Solutii instant, acum cu 20% bonus!

Fascinant de cate eforturi ne scuteste acest „asta e”. Ce sa mai remediem, ce sa luptam, ce imbunatatire de sine, ce explicatii si argumente. Maruntisuri neimportante! Toate acele acte comise ca acte de vointa proprie si bine determinata sunt puse in contul unei vointe superioare/divine si gata. Noi ne resemnam linistiti, ne asumam o suferinta plina de regrete/pareri de rau, ca deh, nu suntem chiar insensibili si indiferenti (nu de putine ori avem in subsidiar chiar constiinta erorii noastre, si constiinta perseverentei in eroare), spiritualizam, asa cum am zis anterior, mecanismul intamplarii, si iata cum ajungem sa fim si fiinte spirituale, cu un profund respect fata de vointa si planul Divin, si linistiti, impacati cu sine, cu putinta de a ne privi senin in oglinda.

 Leacul universal al nemultumirilor de orice natura, ascuns maiastru dupa o confortabila minimalizare a actului de vointa, dupa o constiinta mult trambitata a micimii noastre in fata universului si a planurilor acestuia. ”Noi e mici, care este! Cosmosul e mare! Stai pe burta si nu face valuri! D-zeu le stie pe toate! Asta e!…”

 De ce consider ca aberanta si inutila aceasta atitudine?! Pai, din cate imi amintesc eu, unul dintre cele mai mari daruri pe care le avem este liberul arbitru. Avem posibilitatea de a alege. Avem puterea de a lupta. Avem vointa, chiar daca ea exista de cele mai multe ori doar in subsidiar si este palmuita ori de cate ori incearca sa ne puna la munca. Atunci cand premisele ne sunt favorabile,greselile sunt actele noastre de vointa. Deci vointa sa o dam in bara o avem! Ciudata indisponibilitatea de a depune efortul constient de vointa si pentru a indrepta ceea ce am strambat prin actele noastre. Avem vointa de a ne asuma suferinta si tristetea resemnarii in fata pierderii, avem resursele de a manipula aceasta pierdere si de a o trece in contul planului divin, de a ne asuma stupidul „asta e”, dar nu ne cereti sa remediem ceva. Nu ne cereti sa admitem ca premisele initiale sunt inca acolo, ca posibilitatea si probabilitatea indreptarii inca exista. Prea multa munca, exista riscul de a suferi. Noroc ca am creat butonul pentru „delete”. Uitarea aduce liniste! „Sefu’, nu dam un restart?… Ca s-a stricat jucarica… Asta e”

Stau si ma intreb: oare noi am creat obiectele de unica folosinta (uneori chiar o indelungata unica folosinta), ca reflectare a atitudinii noastre de resemnare prostuta, sau am invatat, prin faptul ca acestea exista, ca atunci cand ceva nu mai merge, nu reparam, ci facem rost de altul. Evident ,exista si filosofia corespunzatoare, chiar valente mistice, aduse in sprijinul ideii ca nu este bine sa fim legati de ceea ce ne inconjoara. Filosofie ce poate avea utilitatea si continutul ei de adevar, dar care ma indoiesc ca se dorea a fi transformata in sinonimul nepasarii.

 Sa fim liberi! Ciudat cum ajungem in final sa reusim sa nu mai fim legati de nimic. Nici macar de noi insine! Suntem liberi! Am reusit sa ne dam „ignore” la absolut tot. Asta e!

 Iar solutia nu este ceva nou. Este veche de generatii. De prea multe generatii, zic eu. Este mult dorita liniste anihilanta de ganduri si simtiri, dupa care tanjim. Anestezicul vietii! Bafta noastra este ca nu o aveam (solutia) atunci cand traiam prin pesteri si scorburi, ca am fi ramas acolo! Din nefericire, solutia lui „asta e” a ajuns atat de raspandita si degraba acceptata ,incat mi-e teama ca va genera, daca nu a si reusit deja, un adevarat blocaj al evolutiei noastre ca specie! Refuzam sa intelegem ca insasi evolutia noastra este rezultatul direct al actului de vointa, al ignorarii solutiei facile adusa de resemnarea imbeciloida!

 Dar nah,e mai simplu sa stam pasivi si linistiti, sa ne cream o aura de resemnare inteleapta, sa trasam un curent al vietii care ne poarta nauc de colo-colo, decat sa admitem ca suntem de cele mai multe ori rezultatul direct al vointei cu care am fost cu totii inzestrati, respectiva a impunerii vointei altuia, in lipsa vointei proprii, decat sa luptam si sa muncim pentru remedierea a ceea ce este disfunctional ca urmare a erorii noastre in ciuda premiselor de functionalitate. Preferam oricand suferinta, efortului indreptarii. Suferinta vine la pachet cu o aura autocreata de importanta, cu o depresiv/aroganta intelepciune de doi lei si cu pasivitatea, iar asta inseamna un soi de liniste. Iar linistea este importanta si necesara pentru odihna mintii, care trebuie sa nascoceasca scuze si sa manufactureze raspunsuri convenabile pentru intrebarile ce ar putea sa existe.

 Cum zicea cineva odata, suntem treziti din somn, ca sa ni se dea un somnifer… Doar ca noi le luam deja singuri, asa, preventiv! Noi, pe noi, ne… ASTA E!

Follow me!

Subscribe To Our Newsletter

Fata zilei – Mihaela Covaciu Muresan

Nu pot să scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te...

Închide