„Amână Doamne boala, Pân-la anul când s-a coace poama”, – nu de amânări de plată avem nevoie !

Donald Trump le-a promis americanilor că Trezoreria, adică Ministerul de Finanţe, le va trimite cecurile acasă, adică le va plăti salariile.

În mod cert, companiile româneşti care mai aveau nişte bani în conturi sigur nu se gândesc acum la bugetul de stat.

Nu cred că bancherii realizează ce impact va avea acest efect domino şi cum vor fi afectaţi toţi clienţii, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, şi indiferent dacă au legătură sau nu cu primele sectoare direct afectate.  

Amânarea plăţii ratelor cu 3 luni pentru persoanele fizice cred că este doar o primă măsură, nu e suficient. 

 

Situatia este si poate genera aspectul de forta majoră

Pandemia generată de apariția COVID-19 se subsumnează noțiunii generale de” forță majoră, în opinia noastră, în multe situații.

Totodată, putem lua în considerare că măsurile luate recent de autoritățile române în vederea prevenirii răspândirii pandemiei COVID-19 au fost adoptate prin acte fundamentate pe decizia OMS. În acest sens, indicăm Hotărârea de Guvern nr. 8/09.03.2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, Hotărârea Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/04.02.2020 sau Ordinul Ministerul Sănătății nr. 313/26.02.2020.  Un alt aspect de menționat este acela că aflat fiind  în situația de fată, o eventuală solicitare individuală la autoritățile din România de “constatare a forței majore”, ar râmâne cel mai probabil cu cererea nesoluționată în contextul actual în care activitatea instituțiilor statului este în mare parte suspendată și implementarea măsurilor de împiedicare a răspândirii virusului sunt prioritare.

 

Nu avem nevoie de povești frumoase, ci de lichidități, măsuri fiscale punctuale

„Considerăm că Guvernul ar trebui să includă cheltuielile făcute în beneficiul salariaților, în scopul limitării pandemiei COVID-19, în categoria cheltuielilor sociale deductibile integral. Același regim se poate aplica și cheltuielilor efectuate cu materialele consumabile și serviciile aferente necesare pentru prevenirea răspândirii epidemiei, realizate în beneficiul clienților. Aceste cheltuieli substanțiale și neprevăzute pot pune presiune pe activitatea economică a micilor comercianți, deja serios afectată în contextul epidemiei. Nu trebuie să uităm că angajații cei mai expuși infectării cu coronavirus după personalul medical, sunt cei din retail, și în special casierii și personalul de la vitrinele asistate care intră în contact zilnic cu mii de oameni”, a mai spus vicepreședintele ANCMMR.

ANCMMR consideră că autoritățile statului trebuie să continue dialogul cu sectorul de retail și toți agenții economici care vor fi afectați atât de efectele epidemiei, cât și de restricționarea unor drepturi fundamentale precum libertatea economică.
Între măsurile de sprijin cerute se numără amânarea plății contribuțiilor sociale (CAS, CASS si CAM), amânarea cu două luni a depunerii declarațiilor fiscale sau rambursarea rapidă a TVA pot constitui un sprijin în această perioadă dificilă din punct de vedere social și economic.

„În unele zone, activitatea zilnică ar putea avea de suferit prin reducerea sau întreruperea programului. În aceste condiții, solicităm Guvernului să aibă în vedere scutirea de la plata impozitelor și contribuțiilor aferente indemnizației pentru angajații a căror activitate a fost limitată. În zonele afectate, ar trebui reduse chiar și impozitele locale pentru a nu asista la creșterea poverii fiscale în contextul reducerii sau întreruperii activității, preîntâmpinând astfel falimentul unor agenți economici”, a precizat Feliciu Paraschiv.

Printre alte măsuri solicitate de ANCMMR se numără: compensarea plăților concediilor medicale restante datorate de stat angajatorilor cu sumele datorate pentru CAS, CASS și CAM; compensarea plăților concediilor medicale cu sumele datorate pentru CAS, CASS și CAM în luna următoare înregistrării concediului medical; măsuri speciale pentru facilitarea aprovizionării constante cu mărfuri a magazinelor de proximitate; verificarea lanțului de prețuri producător-distribuitor-retailer pentru a diminua specula cu produsele a căror cerere crește; sprijinul autorităților pentru dezinfecția imediată a magazinelor intrate în carantină, pentru a reduce gravele pierderi financiare cauzate de perisabilități și pentru a putea relua fluxul aprovizionării către clienții din proximitate, arată cotidianul.ro.

Follow me!

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Subscribe To Our Newsletter

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Depozitul ecologic de deșeuri de la Pata Rât beneficiază de un sistem de degazare activă ultramodern

Consiliul Județean Cluj anunță montarea, la depozitul ecologic de deșeuri recent închis de la Pata...

Închide