Alchimiștii gunoaielor

ALCHIMIE – (în evul mediu) Știință ocultă care își propunea prefacerea metalelor ordinare în aur și aflarea elixirului vieții. Sursa: NODEX http://dexonline.ro/definitie/alchimie

În fiecare seară, dar nu exagerez, în fiecare seară, când mă întorc acasă, privesc cum o nouă categorie socio-profesională, având tot mai numeroși și mai variați și pasionați adepți, se dezvoltă prin preajma gurii de aur a tomberonului din fața blocului meu. E o nouă meserie probabil, un ordin ocult al alchimiștilor moderni, ce caută, seară de seară, noapte de noapte, în tomberon, elixirul vieții, printre gunoaiele noastre menajere.

Demersul lor empirico-filosofic este unul de succes, nu mă îndoiesc, fiindcă altfel nu ar reveni, cu atâta obstinație, zilnic, la pubelă. Pentru ei, gunoiul este aur și iată cum, ce nu au reușit vechii alchimiști, a reușit în zilele noastre clasa politică. Resturile menajere au devenit aur pentru mulți dintre cetățenii României moderne, ce au ajuns să trăiască, de pe o zi pe alta, cu resturile fetide pentru noi, poleite cu aur pentru ei, sursă de hrană și de speranță de viață pentru cei ce, se pare că, în România, nu mai au niciun fel de alte orizonturi, posibilități și năzuințe.

Ca să parafrazez o veche zicală, ,,Pubela noastră gunoi poartă, noi cerșim din poartă-n poartă!”. Perspectiva tomberonului se deschide hrăpăreață pentru tot mai mulți dintre români, copii, adolescenți, tineri și bătrâni, femei și bărbați. Cu sacii în spate, sau cei deja ajunși profesioniști, cu plase așezate în imense cărucioare, concetățenii noștri caută printre resturile unei societăți care nu le mai oferă nimic altceva. Transmutația gunoiului în aur comestibil le hrănește stomacul și mintea care, mai mult ca sigur, le e pe nicăieri. La fel ca mintea guvernanților, ce au uitat pentru ce au ajuns în fruntea țării, care au uitat că administrează o țară de oameni, pentru oameni, și nu un institut de statistică, pentru obținerea unor cifre economice care trebuie doar să dea bine pe hârtie și atât.

Când mergeam uneori cu autobuzul și unii șoferi conduceau atât de agresiv și de abuziv, încât la toate frânele, accelerările și virajele, mergeam toți pasagerii în cap, ne izbeam unii de alții, iar cei mai plăpânzi cădeau pe jos, călătorii mai îndrăzneți urlau la șofer: ,,Ai grijă mă nesimțitule că transporți oameni, nu saci de cartofi!”. Se pare că, pe drumul vieții noastre, șoferii – căci nu îi pot numi intelectuali – autobuzului numit România, conduc la fel ca acei nesimțiți, ca și cum ar transporta saci de cartofi, și nu oameni, cu dorințe, speranțe, drepturi binemeritate la o viață decentă și, de ce nu,  la fericire. Noi i-am angajat, noi i-am pus la volan, iar acum suntem aruncați de pe scaune, nu mai avem loc nici măcar în picioare, ci doar în genunchi sau pe marginea drumului, la tomberon.

Autobuzul a intrat de mult în gard și Salvarea nu mai vine, doar mașina neagră a demnitarilor ce ne conduce pe ultimul drum. Unii români și-au găsit salvarea la gunoi, dar nu ei sunt gunoaie, ci aceia care i-au adus în această situație. Și, din păcate, după cum constat cu regret în fiecare seară, ei sunt tot mai mulți. România trăiește un nou Ev Mediu, populat de un nou soi de alchimiști: alchimiștii gunoaielor!

Articol scris de Florin Moldovan

Subscribe To Our Newsletter

Ce cerem de la Cer?

Pământul sau Cerul, sau poate ambele, mi-au îndreptat în ultima perioadă pașii, sufletul și mintea...

Închide