OSĂ facă un bazin de înot, Excelența Sa, domnul primar Emil Boc
OSĂ facă un bazin de înot, Excelența Sa, domnul primar Emil Boc
OSĂ aibă și bazin de înot de dimensiuni olimpice Clujul, iar acum nu are nici măcar un AquaPark.
”Acest bazin olimpic va fi pe trei niveluri şi va putea găzdui diferite competiţii la nivel naţional şi mondial, pentru că are dimensiuni olimpice. În egală măsură, bazinul va fi dedicat sportului de masă, dar şi performanţei. Clujenii merită o astfel de infrastructură şi sunt convins că vor practica înotul. Vor exista gradene pentru 1.000 de spectatori, iar lucrările sunt prognozate a se finaliza la finalul lui 2025. Acest bazin va purta numele lui David Popovici, ca o formă de respect pentru reuşitele lui, pentru România”, a declarat Emil Boc, citat de News.ro.
Mă gândesc că 20 de ani de când e primar a avut alte priorități, David Popovici nu s-a născut ieri, dar declarația dă bine pentru edil, care nu scapă nici o ocazie de a face în așa fel. Poate că așa e în politica lor, Ce nu poate Ciolacu sau Ciucă, face, deocamdată virtual, Boc.