Adio, antibiotice din farmacii, un alt proiect inteligent marca Rafila

N.r. Credem cu tărie că intrarea în Schengen se va realiza prin această măsură cu adevărat luminată de birocrații europeni. Credem cu tărie că dacă ar fi trăit pandemia și măsurile actuale, Ceaușsescu s-ar fi făcut roșu de invidie.

Vedeți oameni buni că v-a crescut rezistența la antimicrobiene, s-a gândit Rafila Alexandru, ministrul Sănătățîî de la PSD. Și, zis și făcut ! S-a gândit la un proiect de ordin care va apărea.  După ce a fost aspru criticat de bolnavii de cancer, iar cei de HIV/SIDA organizează proteste în 10 ianuarie 2024, fostul reprezentant al OMS gândește profund și o comite din nou.

Deși 70% din cazurile de infecții cu bacterii rezistente la antibiotice au fost infecții asociate asistenței medicale, măsurile se vor lua împotriva populației, farmaciile având interdicție de a mai elibera fără rețetă antibioticele. Mai mult, în mod abuziv, farmaciile vor fi obligate să raporteze la minister fiecare antibiotic vândut.

”Impactul rezistenței la antibiotice asupra sănătății este comparabil cu cel al gripei, tuberculozei și HIV/SIDA combinate.(sic). În general, cele mai recente date  arată tendințe de creștere semnificativă a numărului de infecții și decese atribuibile pentru aproape toate combinațiile de rezistență bacteriene-antibiotice, în special în mediile medicale. Aproximativ 70% din cazurile de infecții cu bacterii rezistente la antibiotice au fost infecții asociate asistenței medicale. În acest context, Comisia Europeană a adoptat, la sfârșitul anului 2020, Strategia farmaceutică pentru Europa. Aceasta are rolul de instrument de politică menit să abordeze provocările importante din domeniul sănătății  și să adapteze sistemul farmaceutic al UE astfel încât acesta să poată răspunde nevoilor terapeutice ale pacienților, inclusiv în domeniul rezistenței la antibiotice. Strategia farmaceutică pentru Europa definește optimizarea utilizării medicamentelor antimicrobiene ca inițiativă esențială în combaterea rezistenței la antimicrobiene”, se precizează în fundamentarea proiectului de ordin al ministrului Sănătății.

”La nivel național, situația este îngrijorătoare și necesită măsuri urgente. Astfel, datele ECDC indică un nivel crescut al acestei rezistențe în contextul în care România se află pe locul doi în UE la consumul de antibiotice de uz sistemic (n.r.după Grecia, fiind urmată îndeaproape de Franța, Cipru, Belgia și Italia). În aceste condiții, pentru îmbunătățirea cunoașterii fenomenului RAM din România, este necesară adoptarea unor măsuri legislative care să permită monitorizarea utilizării antibioticelor și ulterior să determine luarea unor măsuri care să genereze o reducere a utilizării  excesive a antibioticelor dar și o mai bună  folosire a acestora, în raport cu măsurile și acțiunile existente la nivelul UE”,

         Medicii nu vor mai avea voie să prescrie antibiotice decât pe formulare speciale, în care vor fi trecute seria și numărul prescripției medicale, unice, generate la nivelul fiecărui prescriptor, unitatea sanitară identificată prin:denumire, adresă și număr de telefon, datele pacientului căruia îi sunt prescrise medicamentele,  Cod Diagnostic, utilizat în cadrul Sistemului Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate din România, precum și medicamentul prescris, concentrația, forma farmaceutică, modul de administrare, cantitatea și durata tratamentului. Totodată, unitățile farmaceutice care eliberează antibiotice vor avea obligația să raporteze zilnic toate operațiunile efectuate cu aceste medicamente, utilizând sistemul electronic de raportare dezvoltat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

” În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, unitățile farmaceutice au obligația de a-și adapta sistemul informatic propriu de gestiune în vederea respectării prevederilor ordinului. Ministerul Sănătăţii, ANMDMR și Institutul Național de Sănătate Publică au acces securizat la informaţiile din sistemul electronic de raportare”, se arată în proiectul de ordin al ministrului Sănătății., arată Național.

N.r. Credem cu tărie că intrarea în Schengen se va realiza prin această măsură cu adevărat luminată de birocrații europeni. Credem cu tărie că dacă ar fi trăit pandemia și măsurile actuale, Ceaușescu s-ar fi făcut roșu de invidie.

 

 

 

Despre Autor

Lasă un răspuns