Locul unde nu se aude vocea idioților

Locul unde nu se aude vocea idioților

Când m-am apucat de radio, stăteam de vorbă cu vară-mea, doctoriță la Iași, ce format și ce muzică să abordez. Concluzia finală a fost că nu fac un radio pentru idioți. Deoarece nu l-ar asculta nici unul din prietenii mei. Patriotismul nu este despre cine urlă mai tare…

Ce spunea Vasile Dîncu :

„Paradisul ascuns din mijlocul oraşului. După trei zile istovitoare, în cele două ore libere rămase pană la avion, regăsesc un loc în care altădată mi-am petrecut multe ore şi zile: libraria Filigranes. De câteva luni parcă am uitat că aceste paradisuri mai există pe lume. Aici este cu totul altă lume şi o linişte incredibilă. Aici nu se aude vocea idioţilor, liniştea este întreruptă doar rareori de foşnetul moale al paginilor. Aici cărţile te asteaptă cuminţi, aliniate ca soldaţii în formaţie. A sta aici este o adevărată terapie, un pansament pe o rană sângerândă. Nici răcnetele proştilor şi nici şoaptele mieroase ale ticăloşilor nu pătrund până aici”, a scris Dîncu, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook.
„De aici îţi poti lua energia pentru a ignora tembelismul solemn, puţinătatea de minte sau analfabetismul agresiv. Iţi dai seama aici că de planeta lor te despart zidurile din cărţi ale câtorva biblioteci. Ei nu vor înţelege niciodată cum dincolo de nişte amărâte de coperţi de carton se poate deschide o lume fără limite. Nu o să ştie niciodată că există o asemenea cetate cu ziduri de aer, dar în care nu vor putea pătrunde pentru a arunca cu pietre. Aici e un paradis ascuns şi niciodată nu vor înţelege cretinii si mediocrii că aici lumea lor nu există şi nu contează. Aici mediocrii şi impostorii nu se vor întâlni niciodată cu victimele lor inocente pentru că nu se pot atinge de arma cea mai tare de pe lume: ideea. Refuzaţi de idee, ei nu vor avea niciodată cetăţenie aici, nici statut de refugiat. În fine, prietenii tăcuţi din rafturi niciodată nu trădează şi nu mint. Fii binecuvântată republică a gândului, cuvântului şi tăcerii!”, a mai scris Dîncu.

Nu l-am cunoscut pe Vasile Dîncu decât după ce l-am citit. Apoi am încercat să îl înțeleg, deși e ermetic uneori. Un politician care să scrie bine, nu prea li s-a întâmplat românilor.

Unor concetățeni le place cel mai mult să manânce mici, să râgâie vârtos și să se admire niște craci de gagică dezgoliți lasciv, fluierând obscen. Rezistenți la cultură, preferă sindromul Stockholm, cerul verde-nnourat, creștinismului ridicat la esențe. Vulgul, candorii.

Rezistența la cultură străbate fantomatic și media românească. Dacă vorbești despre Ucraina, Covid-19, scandaluri de mahala cu vedete, devii rapid cel mai tare ziar din oraș. Deoarece asta se digeră ușor.

Leaderul de generație al PSD rămâne Vasile Dîncu, un om cult, periculos de inteligent. Lumea lui e ca un tăiș de briciu, unde valorile perene rămân cele care l-au format, în țara care l-a dus de pe băncile școlii în diverse demnități publice.

Dîncu are dreptate, a aparut noul jurnalism, in care meritocratia pare interzisa, adaug eu. „Noul jurnalism”, caracterizat printr-o spumoasă subiectivitate şi prin construcţia de falsuri menite să spună istorii emoţionante, pentru România nu era nimic nou. Atât jurnaliştii, cât şi bruma de analişti mai vechi zâmbeau condescendent, spunându-şi în barbă: uite cum americanii descoperă viaţa! Doar că noua realitate descrisă părea că vine dintr-o realitate care tocmai se născuse, adică din zona realităţii virtuale, din teritoriile internetului, acolo unde aparenţa poate fi uşor luată drept esenţă, superficialitatea ca dătătoare de sens şi emoţia momentană drept fapt obiectiv.”, spune în Sinteza Vasile Dîncu.

Iubesc flegmele concurenței, care știe bine ce se întâmplă când încep să scriu din nou.

Cred în continuare câ ideea, patria, părinții și școala nu se vând pe niște arginți nenorociți, domnilor. 

Despre Autor

Lasă un răspuns