Ministerul Sănătății se implică direct în modificarea actului normativ de expertizare a bolnavilor HIV

Ministerul Sănătății se implică direct în modificarea actului normativ de expertizare a bolnavilor HIV

Problema pensiilor de invaliditate HIV/SIDA, a avut un impact dureros asupra bolnavilor HIV. Spun asta, deoarece introducerea unui criteriu legat de limfocitele T CD4, a starnit un vuiet in randul persoanelor afectate. Aceștia au arătat că criteriul este arbitrar, asemănător tărilor din Africa. Mai mult, aceștia au făcut o petiție, în care își arată nemulțumirea.

– Prin HG 1542 / 19.12.2022 s-au stabilit noi criterii de invaliditate pentru persoanele infectate cu HIV in Romania, stabilindu-se ca principal criteriu numarul de celule CD4, care trebuie sa fie sub 350. Acest criteriu este unul cu totul arbitrar si este folosit la nivel international doar ca indicatie expresa pentru tarile din Africa de instituire a tratamentului sub acest prag. Acest criteriu face ca majoritatea persoanelor cu HIV din Romania sa nu mai poata fi incadrate in invaliditate, pentru ca tratamentul ARV readuce in scurt timp acest paramentru peste 350, asta nu inseamna insa ca ele sunt valide si puternice pentru a face fata foarte bine unui loc de munca.

Autorii textului și ai petiției sunt colectivul de conducere al UNOPA. In cateva zile s-au adunat semnaturi de susținere, atat din partea persoanelor afectate, cat si din partea sustinatorilor. Acestia vor sa iasa in strada, in momentul in care revendicarile nu vor fi sustinute.

– Avem in Romania o generatie de copii diagnosticati cu HIV in primii ani de viata, nascuti in perioada 1988 – 1990, din care acum mai sunt in jur de 7000 in viata. Au ajuns acum la varsta de ~35 de ani, primii 10 ani de viata petrecuti mai mult prin spitale, salvati miraculos de la moarte de catre medicii infectionisti in perioda in care nu exista tratament specific pentru HIV. Ei nu au avut acces la educatie (fiind stigmatizati si discriminati in scoli) si pregatire profesionala, nu au avut sansa unei cariere profesionale. Incepand cu anul 2010, majoritatea dintre ei au beneficiat de pensie de invaliditate, in baza vechilor criterii de incadrare. Chiar daca ar putea lucra, desi capacitatea lor de efort e una foarte mica, nimeni nu angajeaza oameni fara experienta, fara o pregatire profesionala, cu risc permanent de concedii medicale (in conditiile in care CNAS returneaza peste 4 ani banii pe concedii).

 Cei care au pierdut deja pensia de invaliditate pe noile criterii iau in calcul foarte serios renuntarea la tratament pentru cateva saptamani, astfel incat nivelul celulelor CD4 sa scada sub 350, prag sub care pot cere reevaluarea pentru a primi pensie de invaliditate. Aceasta cale va genera mari probleme de sanatate pentru ei, care vor genera costuri foarte mari pentru sistemul de sanatate, astfel incat înăsprirea criteriilor nu va genera economii pentru stat, ci pierderi si mai mari.  Aceasta generatie de copii supravietuitori de peste 30 de ani cu HIV a costat statul roman sute de mii de euro in tratament si ingrijiri medicale pentru fiecare persoana. In urma cu 30 de ani Statul Roman, prin guvernantii de atunci, a inteles responsabilitatea pe care o are, dat fiind faptul ca acesti copii s-au infectat in sistemul sanitar. Oare este normal sa pui presiune pe aceasta cohorta de pacienti, pentru care statul a cheltuit pentru a le salva viata miliarde de euro in tratament si protectie sociala, pentru o falsa si ipotetica economie de 200 de Euro pe luna de persoana? Aceasta e problema pe care am sesizat-o in acest an si pentru care apelam la cele doua ministere responsabile sa gaseasca solutii si sa implementeze politici publice intelepte, astfel incat castigurile sa fie in ani de viata, in calitate a vietii si nu in ipotetice economii la bugetul de stat. Va multumim si va stam la dispozitie !

 Raspunsul Ministerului Sănătății a fost extrem de clar.

A consemnat Horia-Eugen Cristea

Despre Autor

Lasă un răspuns