Patriciu Achimaș-Cadariu, atac dur la adresa ministrului Sănătății, pe tema Planului de Combatere şi Control a Cancerului: „Mi se pare odios”

Patriciu Achimaș-Cadariu, atac dur la adresa ministrului Sănătății, pe tema Planului de Combatere şi Control a Cancerului: „Mi se pare odios”

“Situația e de  râsu’-plânsu’. De plâns, pentru că acest plan este al pacienților care sunt loviți prin neaplicarea planului de cancer. Mi se pare odios”, a transmis Patriciu Achimaș Cadariu. Bolnavii de cancer sunt comparați cu copiii abandonați în orfelinate în anii ’90.

Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților,a fost  coordonator științific al Planului Național de Combatere a Cancerului :

Avem un plan național de combatere a cancerului asumat la cel mai înalt nivel, avem grupuri de experți dornici să lucreze în continuare pentru îmbunătățirea managementului afecțiunilor oncologice, avem pacienți care au nevoie de ajutor urgent și, aparent, avem și voința necesară pentru a implementa cele mai bune soluții. Ce urmează?  „Este important ca, după etapa de transparență, planul să fie adnotat, îmbunătățit și legiferat, normele să fie elaborate în cel mai scurt timp și implementarea lui să poată fi realizată cât mai repede, întrucât finanțarea europeană începe deja din 2022. Planul în sine reprezintă un PNRR pentru cancer și toți cei responsabili vor trebui să se pună serios pe treabă, în elaborarea de proiecte pentru a atrage această finanțare și, în final, pentru a îmbunătăți situația pacienților cu cancer din România”, afirmă prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, încă din 2022.

„La fel ne abandonăm și bolnavii de cancer, de fapt nu s-a schimbat nimic din ‘90. Cred că am rămas cu aceeași mentalitate comunistă de a nu empatiza cu nimic ce e în jurul nostru. De râs, pentru că, după ce, tu, Ministerul Sănătății ești cosemnatar al legii, mai aduci și niște oameni care au fost în grupul de lucru care a elaborat planul să-i convingi că nu au făcut bine ce au făcut. Hai să fim serioși ! E ca o comedie de Kusturica, „Pisică albă, pisică neagră”, într-o variantă pur românească, în care niște indivizi își contestă propria muncă, pe de-o parte, iar alții, total neaveniți, își dau cu părerea”, spune Patriciu Achimaș-Cadariu.

„Acest plan a fost construit pe structura Planului European de Combatere a Cancerului. Deci afirmația e un caraghioslâc. Altă chestiune hilară: Ni se spune că sunt prea puține cancere luate în discuție. Dar un plan serios de cancer se ocupă de maxim cinci localizări. Trebuie să faci ceva școală ca să știi lucrurile astea, altfel din nou ne întoarcem la practici dăunătoare, cum a fost reinventarea democrației originale în anii ’90, și am văzut la ce a condus, probabil urmează să reinventăm apa caldă și gaura la macaroană. 

În planul de cancer, avem cele cinci tumori solide – cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul colorectal, pulmonar, cancerul de prostată. Și, pe lângă acestea, pentru că existau direcții în Panul european de cancer, există un capitol separat pentru patologia pediatrică – cancerele la copii și cancerele hematologice. 

În obiectivele generale sunt prevăzute – dar pentru asta trebuie să știi și un pic de oncologie – soluționarea problemelor și a altor localizări decât a celor cinci. Direcțiile generale evident se apleacă către toată patologia oncologică, tumorile rare având din nou direcții europene separate”, a transmis Patriciu Achimaș-Cadariu.

“Poate mai sunt chestiuni de corectat, dar a stat șase luni în transparență decizională, de ce nu l-au citit, de ce vor să-l modifice la cinci luni după ce a fost votat? Hai să fim serioși, venim după câteva luni de la votul în Parlament, zicem că nu-i bun și punem niște oameni (din grupul tehnic responsabil cu redactarea normelor de aplicare, care au participat și la elaborarea Planului) să își conteste propria lucrare. Poate nu sunt bani pentru implementarea planului și nu vor să se bată să aducă banii aceia, fiindcă preferă să fie un ghiocel soldat al partidului cuminte care nu vrea să facă zarvă fiindcă sănătatea și așa e pe ultimul loc întotdeauna. Dacă după un an și ceva în care nu știu ce ai făcut pe la Ministerul Sănătății trântești Planul la modul ăsta hilar, atunci nu văd ce ai mai face acolo”, afirmă medicul.

Despre Autor