O poveste din Cluj despre o statuie de Romulus Ladea care trebuie pusă la loc

Ion Cosmovici scrie :

Grupul statuar „Şcoala Ardeleană” a fost realizat de Romulus Ladea şi amplasat în faţa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Am aflat ieri că statuia a fost scoasă de pe soclul ei impozant, vegheat de brazi, şi pusă direct pe jos, între dalele de granit care ocupă acum toată strada Mihail Kogălniceanu. Soclul a dispărut, iar brazii cei înalţi au dispărut şi ei. E o poveste despre această statuie, pe care o scriu mai jos, dar e şi o durere despre toată această scenă sordidă de azi.

Povestea: de mulţi ani ştiam că la realizarea lui Petru Maior, personajul din dreapta, care e aşezat şi citeşte, modelul a fost bunicul meu, pictorul Ion Mitrea. Toţi cei care îl cunoşteau îl pot recunoaşte uşor. Discutând azi cu mama mea, adică fata lui Ion Mitrea, am aflat mai multe despre originea statuii.

Ion Mitrea, pictor şi profesor de pictură la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj , a format generaţii şi generaţii de artişti. Printre multe altele, a fost şi inspector de cultură la finalul anilor 60. În acel context, a primit într-o zi un telefon de la Bucureşti, cu mesajul: „Avem bani pentru o statuie, dar trebuie să fie gata proiectul în două săptămâni”. Mitrea l-a sunat pe prietenul său Romulus Ladea, care s-a decis rapid pentru acest grup statuar „Şcoala Ardeleană”, deja realizat în lut ca schiţă.

Sunt multe detalii interesante, care pot fi găsite prin arhive. De exemplu, statuia a fost sculptată în lut, apoi turnată în ghips, vopsită și lustruită, ca să pară din bronz pentru inspecţia rapidă. Apoi a fost finalizată din bronz în următorii ani. Ladea a murit în 1970, iar proiectul final cu soclul a fost inaugurat în 1973. E deci printre ultimele lucrări ale lui Romulus Ladea. Acum să ne imaginăm: o statuie în mijlocul Clujului comunist din anii 68-69 cu greco-catolici, un preot şi doi călugări, toţi şcoliţi la Vatican, iată o rezistenţă prin cultură care şi-a atins scopul.

Această istorisire e de fapt doar o picătură pe care o pun alături de sutele de reacţii de durere ale oamenilor care privesc la ce a devenit acel loc. Doar în câteva ore mi-am dat seama de grozăvia gestului. Am început să-mi amintesc după-amiezile lungi de vară, când Bunu (Ion Mitrea) mă ducea la plimbare pe-acolo şi ne opream sub răcoarea brazilor, pe iarba din partea dreaptă a soclului. Acest loc avea un spirit al lui, pe care acum îl simt mai bine, când nu mai este. Şi nu e doar povestea bunicului meu care se şterge, e şi povestea sutelor şi miilor de clujeni care iubeau acel loc.

Am mers spre seară să văd piaţeta cu statuia. Am înteles acum mai bine tot acel ansamblu, vegheat de brazii înalţi şi teii uriaşi ai Universităţii, care mi se părea cel mai firesc lucru. E o măreţie în acest grup statuar care invită la reflecţie, la meditaţie, chiar şi la contemplaţia tăcută spre o altă lume, acea lume a lui Platon, în care lucrurile nu mor. Nu poţi să mergi printre oameni şi biciclete şi să te trezeşti brusc faţă în faţă cu cele trei statui: da, era nevoie de acel soclu, larg şi cuprinzător, care de fapt nu era doar un soclu: era o mică piaţă-monument în sine, care pregătea ca o urcare spirituală întâlnirea cu statuile.

E mai mult: sunt destule statui în Cluj, dar, dacă ne gândim bine, clujenii în ce au mai bun nu sunt reprezentaţi de sabie şi război, ci de cultură şi artă. De fapt, de iubirea pentru cultură. Sunt iubitori de cărţi, în sensul bun, iubitori de litere şi artă, sunt oameni care meditează mereu la ce au citit, şi mai e ceva: sunt oameni cărora le place să împărtăşească ce au citit prietenilor. Cultura la clujenii adevăraţi nu e rece, devine mereu caldă, umană. Prin urmare, nu degeaba acel soclu-monumental a fost pus în faţa Universitaţii, loc al gândirii, al imaginaţiei curajoase şi al cărţilor.

Și mai mult. Clujul din ultimii ani mi se pare că se epuizează în realizarea de pubele inteligente şi alte lucruri care sunt bune, doar că pe parcurs orașul îşi pierde puţin suflul şi sufletul. „Brandul” Clujului nu e numai despre un oraş curat, ci și despre un oraş al minţilor luminate, care împărtăşesc unii altora idei, în pace şi răgaz, adică exact ce ne transmite statuia celor trei cărturari. Iar dacă primăria doreşte să facă pe străzile din jurul Universităţii un „shared space”, adică un spaţiu pentru oameni şi biciclete, să nu uităm că adevăratul „shared space” e de fapt la nivel de idei, şi acolo e mai degrabă secretul Clujului.

Aşa că, din toate punctele de vedere, atât ca mesaj, cât şi ca localizare, e posibil ca grupul statuar „Școala Ardeleană” să fie statuia care reprezintă cel mai bine sufletul Clujului sau ce ar trebui să fie Clujul în Transilvania și în România. Iar coborârea la nivelul căţeilor de pe stradă a statuii lui Romulus Ladea e cireaşa de pe tortul acestei pierderi a sufletului clujean în treburi cu tufişuri şi trotinete, care nu erau în niciun caz prioritare, până la a sufoca complet esenţialul.

E şi mai mult aici: am sunat prieteni artişti şi sculptori, din Bucureşti şi din Cluj. Erau șocaţi. În Bucureşti, unul dintre ei mi-a răspuns: „Da, grupul statuar al lui Ladea, sigur. E o capodoperă naţională, se studiază la facultate”. Când a auzit ca a fost scoasă de pe soclu şi pusă pe jos, i-a picat telefonul din mână. Toţi au văzut eliminarea soclului echivalentă cu a tăia statuia în două pentru că e prea mare sau prea grea.

Şi am aflat de la aceşti oameni de artă că nicio statuie nu poate fi separată de soclu, adică statuia şi soclul sunt gândite împreună de artist cu o ştiinţă deosebit de complexă. Dar când vorbim de o capodoperă ca cea din faţa UBB, să elimini soclul e o mutilare, care ţine de o crimă culturală şi de patrimoniu. Am mai aflat că în fapt nu ai voie, sub niciun motiv, să atingi un astfel de ansamblu de patrimoniu, ci doar să cureţi sau să restaurezi acolo unde e nevoie.

Am pus în acest text durerea mea şi sunt sigur că clujenii o vor striga mai tare. Sau măcar sper că îşi (vor apăra) istoria şi amintirile. Mai concret, dacă aveţi între prieteni oameni cu competențe şi cu știință în zona de artă, sculptură sau urbanism, rugaţi-i să scrie autorităţilor.

În fine, în urma sesizărilor oamenilor, primăria a decis să renunţe la proiectul iniţial de a pune statuia direct pe jos (!). Dar că va face un soclu care „va ţine cont de context etc”. Adică, nu prea ştim ce soclu va fi acolo. Şi aici e miezul discuţiei: cred că licitaţia e deja câstigată în ce priveşte soclul. Pentru că îl aștept cu interes cel care va face un soclu mai bun decât Ladea, pentru o statuie de… Ladea.

Iată mesajul meu: cei care pot ajuta cu competenţă, cu texte sau semnături, ar trebui să explice și să ceară în termeni potriviţi că acum statuia cu soclul strict original trebuie puse la loc exact aşa cum erau, şi că nu există altă alternativă. Orice altă alternativă mi se pare o distrugere a patrimoniului şi a unui înalt loc al memoriei din Cluj.

(Foto 1: Ziua de Cluj. Foto 2: Hadrian Aurelian FB)

N. Ar mai fi ceva. Nu cred că se potrivesc aici afirmaţii de genul „Aşa e estetica azi în Occident. Ies statuile din pământ şi ne pozăm pe ele”. Cunosc, pentru că am predat ani de zile Postmodernitate, şi foarte mult despre arhitectura postmodernă. Am citit cred tot, de la Robert Venturi până la David Harvey, Virilio, Roann Barris, toate cărţile publicate de Ciprian Mihali la Paideia. Stiu ca azi spectatorul devine actor iar pietonul jucător. Dar lucrurile astea se aplică pentru o statuie pe care o faci azi, sau după anul 2000.

Opera de care vorbim are peste 50 de ani, să te apuci să îi tai o parte pentru ca să o integrezi în ludic nu e adaptare, e barbarie. În plus, vorbim de o operă de Ladea, echivalentul lui Gheorghe Anghel în Bucureşti. Revin la concluzie, nu te poţi atinge de aşa ceva. Sau, dacă o faci, poate într-un cartier de după colţ, Baciu sau Zorilor. Dar nu pe strada Mihail Kogălniceanu.

În fine, pe măsură ce mă uit la pozele din trecut, mi se pare clar că nu vorbim doar de un soclu. Sunt acolo peste 50 mp, e un ansamblu din care face parte statuia.

Reacții :

Buna ziua, ma numesc Ioana Candea-Mitrea, fiica pictorului Ion Mitrea,locuiesc in Bucuresti. Am revazut grupul statuar ” Scoala Ardeleana”, opera sculptorului Romulus Ladea si solutia oribila gasita pentru asezarea ei, direct… in drum!
Fostul soclu isi avea importanta lui,era gandit pentru a ridica acest grup statuar la nivel de simbol.
Este foarte bine ca a fost inclusa in Lista Rusinii Clujului si sper ca acest grup statuar sa isi reia cat mai rapid locul, asa cum a fost, inconjurat de brazi si imbracat in aura de mister pe care i-o conferea asezarea initiala. A chelit complet locul, este oribil si a fost distrus acest monument de patrimoniu, ceea ce nu este permis. Tatal meu, pictorul Ion Mitrea, a fost un „OM al Cetatii” si prin munca lui, in Cluj, ca inspector in domeniul culturii, ca profesor al atator generatii de elevi ai liceului de arta ” Romulus Ladea”,s-a straduit sa ridice nivelul orasului, un oras al mintilor deschise. Tot pe aceeasi strada, mai spre biserica reformata, este Cladirea Arhivelor, unde este asezata „Stema lui Mihai Viteazul”, realizata in marmura, tot de tatal meu, impreuna cu sculptorul Terek Aurel.
In memoria tatalui meu, solicit ca acest grup statuar sa fie repus in locul unde a fost gandit si in aceleasi conditii. Sigur, daca se vrea, brazi se mai gasesc in tara asta, printre atatia retezati… Si, tot daca se vrea, „Scoala Ardeleana” va fi repusa pe locul pe care il merita, in istoria noastra !

Ioan Mihele :

Nu am cuvinte prin care sa condamn această barbarie. Cine a îndrăznit să ia această decizie, cu ce competență?(trăim timpul când lupul este pus paznicul oilor) Cum să distrugi valoarea ansamblului eliminand-ui soclul? El se integrează organic in armonia și expresivitatea lucrării. Nimeni (nici chiar un arhitect de renume) nu este în măsură să treacă peste concepția sculptorului, să-și impună propria viziune. Maestrul Ladea a gândit și simțit raportul subtil dintre sculptură și soclu, pentru a conferi unitate și forța spirituală ansamblului.
Acest lucru trebuie respectat cu sfințenie.
Cine le dă dreptul la acești troglodiți să-și facă de cap?
Trebuie dat (dați) în judecata. In primul rand de către urmașii maestrului, apoi, mă gândesc la un ONG și, să ceară revenire la forma inițială.
Prostia și incompetența sunt molipsitoare.
Edili din Oradea, aproape toate sculpturile, care s-au făcut în ultimii 10 ani s-au pus jos, aproape de sol, privând-le de monumentalitate.
Și statuia mea”Aurel Lazăr”, tot așa, au vrut s-o ia de pe soclu și s-o pună la nivelul străzii.Mi-au spus că Consiliu municipal hotareste, că nu contează ce zic eu.
I-am amenințat că-i dau in judecată și s-au potolit.

Despre Autor