De ce a demisionat Vasile Dîncu

De ce a demisionat Vasile Dîncu

Astă seară am fost la o vrăjitoare, la o tipă clar paranormală, să îmi spună de ce a demisionat Ministrul Apărării. Nu am înțeles sincer povestea ei, dar vă voi relata ce a spus. Trageți voi concluzia, mie mi se pare că vrăjitoarea a bătut câmpii. Avea o mască pe față, părul lung și o fustă înflorată. A vrut să se întâlnească cu mine doar în Parcul Mare. 

– Ziaristule, să le spui la români că mi-a apărut în cărțile de tarot o Volgă neagră. Știi, din aia de pe vremea URSS.  ”Volga Neagră” de la D. N. A. Vasile  Dîncu al tău a spus  mai mult decât pe șleau tot ce nu au îndrăznit toți ceilalți politicieni de până acum…Că el vroia corvete din Franța iar Ciucă și Iohannis de la Damen…-Valz… Că Iohannis și Ciucă vor sisteme PATRIOT iar Dîncu scutul IRON DOME… Că premierul vrea interimatul ca să se asigure ”unde ajung banii”…

-Doamnă, cum să scriu așa ceva ? O să mă discreditez. Oamenii umblă cu Mercedes sau BMW, nu cu Volga… ce Damen-…Valz ?

-Ziaristule, îmi apare și o mare afacere, cu cifra 12. Da, 12 miliarde euro, înțelegi ?

-Doamnă, ia-ți cei două sute de lei că bați câmpii. Eu plec acasă. 

Mă gândesc ce repede a făcut două sute de lei. Și ce frumoasă era…

Intru totuși pe google râzând, căutând o volgă neagră. Ceva Damen-Valz.  Găsesc ceva.

In dosarul nr. 163/p/2015 procurorii anticoruptie oradeni au facut audieri pe banda rulanta, avansand cu ancheta nu doar foarte repede, dar se pare ca si extrem de ingrijorator pentru „elitele” statului paralel. Astfel, au fost audiati la DNA ST Oradea, conform declaratiilor aflate in posesia național.ro, urmatoarele persoane:  Albu Adrian, Ardelean  Octavian Iulian, Babut Dan, Iura Florin Horatiu, Pop Ioan,  Roca Radu Tiberiu, Ratiu Cosmin Constantin, Simon Corin , Stef Mihai Adrian, Suciu Mariana, Zaha Cristian Nicolae, Arvai Ionut Lucian, Avram Eugeniu, Coica Costel Dorel, Dorle Cosmin Mihai, Fanea Dumitru, Fratila Nicolae, Manoliu Mihaela Cristina, Matuz Bela Tiberiu, Munteanu Tantas Gheorghe Grigore, Seieoan Dana, Szucs Zsigmond, Tomsa Hadrian Mihai, Ursu Lucica . Toti acestia au fost audiati, au dat declaratii pe propria raspundere, documentele exista, astfel ca este cam greu sa se stearga chiar toate urmele. Mai ales ca procurorii oradeni au aflat din aceste declaratii ca „ demnitari ai statului roman au fost plimbati in mod fortat cu masina prin Lunca Somesului, la ceas de seara, ca sa recunoasca ca au gresit in fata intereselor gruparii si sa redevina obedienti si servili”!

Dosare penale gemene

Stranie coincidenta sau nu, s-a ajuns in situatia ca pentru fapte identice cu faptuitori identici sa fie inregistrate doua dosare penale „gemene”, cel cu nr. 531/p/2015 la DNA Structura Centrala si deja „stufosul” dosar 163/p/2015. Iar dupa ce a fost inregistrat dosarul 531/p/2015 de la Bucuresti, acesta a fost repartizat procurorului Diana Corina Oana Stancele, care, „pe repede inainte”, existand informatii ca nu s-a efectuat nici macar un act de cercetare in dosar l-a si clasat, ordonanta de clasare fiind dispusa de catre procurorul Bogdan Marius Bulancea.

Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș anunțase inițial în 2016 că atribuie contractul direct olandezilor de la Damen pentru suma de 1,6 miliarde euro, urmând ca Damen să construiască navele la șantierul din Galați.

Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat miercuri, 12 octombrie, dosarul nr. 47/2/2020, în care compania olandeză Damen solicita anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018:

  • Detalii soluţie: Respinge recursurile formulate de reclamanta Damen Schelde Naval ShipBuilding BV împotriva soluţiei pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a Sentinţei civile nr. 1344 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.

În dosarul nr. 47/2/2020, Damen SNS BV, în contradictoriu cu Guvernul României, solicitase anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”. În decembrie 2020, Curtea de Apel București a decis să respingă acțiunea ca inadmisibilă, dar soluția nu era definitivă. MApN preciza atunci că programul de achiziție se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”.

Scopul programului este achiziția a patru corvete multifuncționale pentru Forțele Navale și achiziția de muniții și a suportului logistic inițial aferent navelor (pentru primii doi ani de la livrarea fiecărei nave). Corvetele vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva amenințărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafață), ASW (lupta împotriva amenințărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral). Construcția și dotarea navelor se va realiza într-un șantier naval din România. În cadrul operațiunilor compensatorii este inclus un program offset ce include modernizarea fregatelor T22R cu un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor, program ce are ca scop investiţii în industria românească de apărare.

În 2018, olandezii de la Damen, italienii de la Fincantieri şi francezii de la Naval Group au concurat pentru construcţia a patru corvete multifuncţionale şi modernizarea celor două fregate românești, Regele Ferdinand şi Regina Maria, un contract cu o valoare estimată de circa 1,6 miliarde de euro. Asocierea Na­val Group, Franţa – Şantierul Naval Cons­tanţa, a depus o ofertă de 1,2 mld. euro, Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, Olan­da, una de 1,25 miliarde de euro, şi Fincantieri SpA, Italia, o alta de 1,34 miliarde de euro. În iulie 2019, Ministerul Apărării a anunţat oficial că asocierea Naval Group – Şantierul Naval Constanţa (SNC) a fost desemnată câştigătoarea licitației. Compania Damen a contestat rezultatul și s-a adresat imediat CNSC și apoi instanțelor de judecată.

În iulie 2020, Ministerul Apărării Naționale anunța într-un comunicat, că, abia după soluționarea definitivă a trei dosare în care compania Damen Schelde Naval Shipbuilding (SNS) BV  formulase cereri în contradictoriu cu Guvernul României sau MApN, va avea temeiul legal pentru finalizarea procedurii de achiziție a corvetelor multifuncționale. Cele 3 dosare invocate atunci erau:

  • Dosarul nr. 4113/2/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București – contestație atribuire Decizia 1026/26/06/2019 emisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Acest dosar a fost suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului 21131/3/2019. Soluția definitivă a fost pronunțată în data de 2 decembrie;
  • Dosarul nr. 6869/2/2019, înregistrat la Curtea de Apel București, având ca obiect cererea formulată de Damen SNS BV pentru anulare act administrativ (adresa nr. A3/10084/28.10.2019). Prin Sentința nr. 558/08/07/2020, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea. Hotărârea instanței nu este încă motivată;
  • Dosarul nr. 47/2/2020, cel în care a pronunțat o soluție Curtea de Apel București, și în care Damen SNS BV, în contradictoriu cu Guvernul României, cerea  anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”.

La sfârșitul anului trecut,  autoritățile române anunțau că au ajuns în situația în care ar putea să semneze practic contractul cu Naval Group, însă compania franceză nu ar mai fi fost la fel de dispusă să parafeze înțelegerea. Potrivit unor surse consultate de HotNews.ro, prețul ofertat foarte strâns și fără marjă de manevră, creșterea prețurilor la materialele de construcție din ultimii ani, calendarul foarte strâns de livrare a navelor, obligația de a le construi pe toate în țară și clauzele contractuale foarte dure ar fi făcut ca semnarea contractului să nu mai aibă loc.

La începutul lunii februarie 2022, semnarea programului de achiziție  celor patru corvete multifuncționale a fost din nou amânată, deși inițial MApN anunța că ar vrea să tranșeze problema până la finalul lunii ianuarie. Potrivit ministrului Apărării, Vasile Dîncu, francezii de la Naval Group, cei declarați câștigători la licitație, au cerut atunci încă o lună termen de gândire. Dâncu a mai precizat că statul român „trebuie să respecte suma licitației cu care asocierea dintre Naval Group și Șantierul naval Constanța a câștigat licitația.” Suntem în octombrie 2022 și despre viitorul acestui program vital de înzestrare nu se mai știe nimic. Mai multe informații despre acest subiect, în articolul Hotnews.ro

MAI cumpără două nave multirol de la firma olandeză Damen

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a participat marți, alături de secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, la ceremonia de semnare a contractului pentru achiziția a două nave multirol destinate salvării de vieți și protejării de bunuri.

În data de 12 octombrie, premierul olandez și-a vizitat conaționalii care au participat la forța NATO din România. La poligonul de la Cincu a vorbit cu președintele Klaus Iohannis și cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, dar nu a promis nimic legat de Schengen. Achiziția de peste 40 de milioane făcută de statul român nu l-a înduplecat.

Este vorba despre două nave pentru pompieri, construite de compania olandeză Damen. Dotările din contract prevăd heliport pentru elicoptere și drone de monitorizare, plus macarale pentru recuperarea obiectelor grele din Marea Neagră.

„Amândouă au capabilitați de a avea la bord 50 de supravietuitori. Un număr de pacienți critici sau până la 12 pacienți necritici pe tărgi. Vor avea un rol în decontaminarea CBRN şi combaterea polurării”, a afirmat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

România pare hotărâtă să devină prima țară europeană care a cumpărat sistemul antirachetă israelian Iron Dome, au declarat surse israeliene publicației Haaretz . Potrivit presei israeliene, ministrul român al Apărării, Vasile Dâncu, a refuzat să ofere detalii pe acest subiect, dar a recunoscut că România intenționează să achiziționeze sisteme radar și drone din Israel.

Vasile Dîncu a vizitat, în perioada 14 – 15 septembrie, sediile unor companii din industria israeliană de apărare, inclusiv ale celor implicate în dezvoltarea Iron Dome.

„Miercuri, 14 septembrie, ministrul Dîncu a vizitat instalațiile companiei Israel Aerospace Industries din Tel Aviv, unde s-a întâlnit cu specialiștii români care lucrează în cadrul companiei. Demnitarul român a vizitat, joi, 15 septembrie, companiile Rafael Advanced Defense Systems active în domeniul aerospațial și de apărare și Elbit Systems, companie din industria de apărare cu investiții importante în România” , se arată într-un comunicat al MApN.

Iron Dome este un sistem de apărare antirachetă dezvoltat de firmele israeliene Rafael Advanced Defense Systems și Israel Aerospace Industries. 

„Vrem să aducem cunoștințele israeliene și inovația tehnologică în România. Industria noastră militară este de modă veche. Și am descoperit că Israelul, spre deosebire de alții, este o țară care nu numai că vrea să vândă echipamente militare, ci și să obțină o licență pentru producția lor în România, ceea ce este foarte important pentru noi”, a spus Dincu pentru Haaretz. „Acest lucru ne va permite să exportăm sisteme de arme către NATO”, a adăugat el.

N.r.  Nu pot preciza dacă acest text este sau nu o ficțiune, inclin spre a doua varianta.

Surse : Haaretz Israel, national.ro, balkaninsight.com, justnews.ro, portaljust.ro

 

Lasă un răspuns

Subscribe To Our Newsletter

Verified by MonsterInsights