Investigatii 

Măștile la control !

Afacerea Cristi Burci – Cătălin Hideg, investigații Recorder și Libertatea pentru detalii.

COVID-19 a fost de la început o epidemie, dar și o afacere a statelor: în spatele Romwine & Cofee, câștigătoarea anonimă a licitației supraevaluate în valoare de 12 milioane de euro pentru 1,4 milioane de măști, stă Sanimed. Iar Sanimed este reprezentantul părții române în construcția unei fabrici de medii de cultură inaugurate recent în Emiratele Arabe Unite. La câteva zile după inaugurarea fabricii, prințul moștenitor Mohamed Bin Zayed a discutat cu Ludovic Orban despre “cooperararea bilaterală” în pandemia COVID-19 dintre România și Emirate. -2020.

În mijlocul celei mai mari crize de sănătate publică din ultimele decenii, cu medicii plângându-se că nu au echipamente de protecție în spitale, statul român își pune toată încrederea în expertiza unei bucătărese.

Mai întâi a apărut știrea, distribuită masiv pe rețelele de socializare: Guvernul României, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, a încheiat un acord cadru în valoare de 56 de milioane de lei (12 milioane de euro) pentru achiziționarea de măști de protecție. Contractul a fost încredințat firmei Romwine&Cofee, înființată în urmă cu un an și având ca obiect principal de activitate „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”.-2020

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2020, în legătură cu achiziții publice de materiale sanitare efectuate în timpul pandemiei de Covid 19.

În cursul zilei de 28 aprilie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în șase locații reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, situate pe raza municipiului București și a județului Giurgiu.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

În cauza mediatizată prin comunicatul 394/VIII/3 din 28 aprilie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de doi oameni de afaceri și a SC SANIMED INTERNATIONAL IMPEX SRL, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite, cumpărare de influență, spălarea banilor, a unor infracțiuni de fals și înșelăciune (comise în diferite forme de participație).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid 19, a fost încheiat un contract cadru de achiziții publice de măști de protecție, în valoare de peste 50 de milioane lei.
În contextul menționat mai sus, cei doi suspecți ar fi determinat funcționari din cadrul Oficiului Național Pentru Achiziții Centralizate (O.N.A.C.), pentru ca, prin încălcarea legislației primare, să permită încheierea între o societate comercială interpusă, controlată de cei doi oameni de afaceri și instituția publică menționată, a acordului cadru care viza achiziția a 1.750.000 măști de protecție.

Deoarece societatea interpusă nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei.
Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei.
Prin modalitatea descrisă mai sus ar fi fost vătămate interesele societăților participante în cadrul procedurii și ale instituțiilor publice implicate în acțiunile de prevenire și răspuns împotriva infecției cu virusul SARS – Cov 2 cărora le erau destinate materialele de protecție. Concomitent s-ar fi obținut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societățile controlate de suspecți (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus cât și pentru firmele interpuse).

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Related posts

Leave a Comment

Semnalați urgent VW Sharan numărul de înmatriculare AG 16 TEY -răpire copil

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Pitești a fost sesizată cu privire la răpirea...

Închide