Reclamanții au pus sub semnul întrebării responsabilitatea statului belgian în sensul că acesta ar fi comis o culpă în adoptarea măsurilor, prin mijloace de reglementare, care încalcă libertățile fundamentale „cu nerespectarea normelor constituționale și / sau legale care impun acționarea acestuia. acționează într-o direcție specifică ”. Niciuna dintre cele trei legi invocate de statul belgian pentru a restrânge libertățile belgienilor, considerate Me Despontin și Me Lackner pentru LDH, nu ar putea servi drept bază subiacentă decretului ministerial în litigiu. Decretul ministerial, a subliniat cei doi avocați, „încalcă principiul subsidiarității dreptului penal, obligația de a consulta Consiliul de stat și principiul securității juridice”.

Se pare, spune instanța de fond, că măsurile restrictive ale libertăților constituționale și ale drepturilor omului, adoptate prin decretul ministerial din 28 octombrie 2020 și decretele sale ulterioare „nu par să se bazeze pe o lege suficientă. „Suma  stabilită la 5.000 de euro / zi nu poate depăși un total de 200.000 de euro. „Având în vedere circumstanțele complexe legate de criza sănătății și fără a le pune la îndoială”, instanța a acordat statului o perioadă de 30 de zile calendaristice pentru a se conforma deciziei. Ar fi surprinzător dacă statul nu ar face apel la această decizie.

Rețineți că legea „pandemiei”, menită să pună capăt acestor probleme, va fi dezbătută miercuri după-amiază în comisie în Parlament.

În cabinetul premierului, nu reacționăm pentru moment. Așteptăm să studiem hotărârea instanței de fond.