Dezbatere publică buget : Trioul Tișe – Șulea – Boc au schimbat fața Floreștiului !

Ecouri după dezbaterea de ieri, cu o masivă prezență de susținere din partea domnului Alin Tișe și a membrilor Consiliului Județean, alti importanti membrii PNL, prezenți in vederea susținerii primarului Horia Șulea. Acesta a menționat : Țin să mulțumesc președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe, vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat, directorilor de companii subordonate CJ Cluj, precum și consilierilor județeni și locali care au fost prezenți. Jos palaria in fata florestenilor care au fost in sala. Sincere aprecieri celor care au avut rabdare si interes pentru a citi Proiectul de…

Read More

Florești : 76 la sută din buget merge pe investiții !

Primăria comunei Floreşti a organizat ieri, 8 aprilie, o conferinţă de presă, la care au participat, alături de primarul Horia Petru Şulea, directorul economic, Raluca Doja şi avocatul administraţiei locale, Ciprian Păun. Agenda zilei a adus în discuţie teme precum bugetul pe anul în curs, salubritatea, nefiind ignorat nici subiectul delicat al parcărilor din Floreşti. Concret, dintr-un buget de 120 milioane lei, 92 milioane lei, sunt destinaţi investiţiilor. Veniturile sunt în valoare de 75,770 milioane de lei plus creditul de 44,315 milioane de lei, în timp ce cheltuielile sunt în valoare…

Read More