septembrie 26, 2023

Vocea Clujului

DOI…ZECE

Scrisoare deschisa despre timbrul de mediu domnului Dacian Ciolos

Rareș duru...s-a întors din concediu ?

Domnule prim ministru,

Inainte de a fi numit si nu ales prim ministru, ati fost consilier al președintelui CE, Jean Claude Juncker. Am si eu, ca simplu cetatean, o intrebare pe care sunt nevoit sa v-o pun.

Cum va simtiti cand veniti la Cluj-Napoca, va uitati in ochii oamenilor stiind ca ati mentinut o ordonanta de urgenta declarata ilegala de CJUE (Curtea Europeana de Justitie), stiind ca ati fost consilierul presedintelui CE ? 

Poate nu aveti pe cineva care sa va spuna ceva despre asta, un consilier, un secretar de Stat pe la Justitie. Nu imi place sa vorbesc mult, va reamintesc ca timbrul de poluare, genereaza blocaje pe piata si incalca legislatia europeana, care prevaleaza asupra celei interne.

CJUE s-a pronuntat în urma unei solicitări trimise de Curtea de Apel Braşov privind articolul 110 TFUE – Taxă percepută de un stat membru asupra autovehiculelor cu ocazia primei  înmatriculări sau a primei transcrieri a dreptului de proprietate – Neutralitate între autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare disponibile pepiața națională. În această direcţie, la CA Braşov se judeca un recurs formulat de Mihai Manea, care pierduse pe fond o acţiune introdusă împotriva Prefecturii Brașov – Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pentru recuperarea timbrului de mediu.
Avocatul general al Curţii a fost Maciej Szpunar, iar partea a fost reprezentată de avocatul R. Cătălin. „Deși precizează că, potrivit propriei jurisprudențe, Legea nr. 9/2012 este compatibilă cu articolul 110 TFUE, Curtea de Apel Braşov arată că o altă curte de apel din România a pronunțat o hotărâre în sens contrar și că, în consecință, se impune o decizie preliminară a Curții pentru a se asigura aplicarea uniformă a dreptului Uniunii. În aceste condiții, Curtea de Apel Braşov a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări imagespreliminare:
„1) Având în vedere dispozițiile Legii nr. 9/2012 și obiectul taxei prevăzute de această lege, este necesar să se considere că articolul 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru UE să instituie o taxă pentru emisii poluante aplicabilă tuturor autovehiculelorexterne la înmatricularea în statul respectiv, taxă care se aplică și la transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculelor interne exceptând cazul în care o astfel de taxă sau una similară a fost deja plătită?
2) Având în vedere dispozițiile Legii nr. 9/2012 și obiectul taxei prevăzute de această lege, este necesar să se considere că articolul 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru UE să instituie o taxă pentru emisii poluante aplicabilă tuturor autovehiculelor externe la înmatricularea în statul respectiv, taxă care se plătește pentru autovehiculele interne doar la transferul dreptului de proprietate asupra unui astfel de autovehicul, cu rezultatul că un autovehicul extern nu poate fi folosit fără plata taxei, în timp ce un autovehicul intern poate fi folosit nelimitat în timp fără plata taxei până la momentul și dacă se realizează un transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului respectiv?”
Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune, pe de o parte, ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în statul menționat a dreptului de proprietate asupra acestora și, pe de altă parte, ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculatepentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior.
Trebuie amintit că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. El vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne, în special a celor caresunt discriminatorii față de produse care provin din alte state membre.
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această dispoziție a tratatului vizează garantarea neutralității impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele importate …
Pe de altă parte, astfel cum Curtea a statuat în repetate rânduri, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul.
Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE.
Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare.
Or, întrucât valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării autovehiculelor rulate naționale trebuie, în speță, să fie restituită cu dobândă, astfel încât să fie restabilită situația existentă anterior perceperii sumei menționate, aceasta trebuie considerată, astfel cum a subliniat avocatul general, ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule.
În consecință, valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură.
Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul precedent, o asemenea situație este incompatibilă cu articolul 110 TFUE. …
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul:
– că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă,
– că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.

Hatararile CJUE sunt obligatorii pentru instantele din Romania.
Deci,practica ar trebui sa fie in 2016 unitara ,in sensul constatarii caracterului ilicit al acesteia.
Deja pe data de 12.01.2016 au fost definitivate 3 dosare pe recuperare timbru de mediu (2) si unul pe evitare(neplata) timbru de mediu.

„În consecința, beneficiază de scutire comparatorul autovehiculului, care este exonerat de obligația de plata a taxei la înmatricularea autovehiculului pe numele său, in timp ce dreptul la rambursarea taxei anterioare, neconformă cu dreptul Uniunii, aparține persoanei care a plătit-o, adică actualului vânzător al autovehiculului sau unuia dintre proprietarii anteriori în cazul în care autovehiculul a fost deja vândut între data plătii taxei anterioare și data intrării în vigoare a noii taxe. Prin urmare, chiar daca beneficiul trezoreriei care decurge din perceperea taxei neconforme cu dreptul Uniunii va fi astfel compensat, de acest fapt nu profită persoana îndrituita la beneficiul rambursării taxei, ci o persoana terță.

Voi incheia, spunand ca nu am iesit in strada, ca sa-l schimb pe Tariceanu cu Boc, peBoc  cu Ponta, s.a.m.d. Pentru ca taxa de prima inmatriculare(ilegala, se restituie unde nu e prescrisa) a lui Tariceanu a devenit taxa de poluare a lui Boc(ilegala, se restituie, unde nu e prescrisa), apoi timbrul de mediu al lui Ponta( ilegal, la randul lui).

Daca in spatele guvernelor se dorea o creditare mascata a Statului Roman, avand in vedere ca taxele de acest tip se restituie, (doar celor care stiu asta!), spuneti-o public.

Deoarece cei care au participat la mizeria asta de taxa, vor primi la alegeri un vot. De blam.

Si din  acest motiv, in strada, s-a strigat : ” Toate partidele, aceeasi mizerie ” !

Aveti ocazia sa faceti diferenta ca tehnocrat !

About Author