Sistemul medical al Romaniei, al medicinei de familie, la pamant

 

medicamente

România ocupă locul al 32-lea din 35 de ţări studiate în ediţia 2015 a Indexului european al sistemelor medicale (EHCI), dat publicităţii ieri, 26 ianuarie. Ţara noastră a obţinut 527 de puncte din totalul de 1.000, aflându-se doar deasupra Albaniei (524), Poloniei (523) şi Muntenegrului (484). În ce priveşte rezultatele tratamentelor, România se clasează pe ultima poziţie, potrivit euro-health.ro

Potrivit raportului, România a făcut progrese în ce priveşte accesul în aceeaşi zi la medicul de familie, accesul direct la medicul specialist, accesul la radioterapie sau chimioterapie sub 21 de zile şi timpul de aşteptare la camera de gardă.

În raportul realizat de compania suedeză Health Consumer Powerhouse, autorii comentează că „România are probleme severe cu managementul întregului său sector public” şi că, alături de Albania şi Bulgaria, „suferă din cauza unei structuri învechite de asistenţă medicală, cu o proporţie ridicată şi costisitoare de internări”.

La cea mai importantă categorie, rezultatele tratamentelor, România a obţinut 104 puncte din 250, clasându-se pe ultima poziţie, alături de Macedonia. Faţă de anul trecut, când ţara noastră avusese „roşu pe linie” la toţi ce opt indicatori ai subdisciplinei, Indexul pe 2015 a acordat note mai bune pentru reducerea deceselor cardiovasculare şi reducerea deceselor prin accident vascular cerebral. Primim în continuare însă scoruri mici pentru mortalitatea infantilă, supravieţuirea în cancer, anii potenţiali de viaţă pierduţi, infecţiile cu stafilococ auriu meticilino-rezistent (MRSA), rata avorturilor şi depresie.

Despre Autor