Şi voi daţi 5 lei pentru PSDei

siminaÎn circumstanţe obscure, aşa cum se întâmplă deseori, în România a apărut o nouă taxă. Nu alergaţi transfiguraţi la Monitorul Oficial, nu o găsiţi acolo. Scamatorii politici au evoluat, nu mai fac potlogării la vedere, sub semnătură, ca la începuturi. Alta a fost calea, pe cât de lină şi de legală, pe atât de imorală. Căci, spre deosebire de voi, ei au răbdare, metodă şi Putere.

Mai întâi au dat o lege, modificând o alta. I-au spus, banal, 48/2013. O lege-şcoală: votată în urale şi îngropată, în tăcere, de-a doua zi, în vrafuri de hârtii. Un text întins pe patru pagini care descrie matematic schema. Sediul unui partid, aflat în proprietatea privată a statului şi luat cu chirie oricum modică, se scoate la vânzare. Vine şeful, face o cerere, plăteşte avans 10% şi asta-i tot. În trei ani, la capătul a 36 de rate egale, cu „dobândă negociată între părţi”, partidul este proprietar. Legal, curat, laparoscopic.

“10%, dar din cât?”, veţi spune, poate. “Din preţul corect!”, vă vor răspunde indignaţi, aliniindu-se cu aer de naivitate în umbra unui fantomatic evaluator independent, „persoană fizică sau juridică şi autorizată, conform legii”. El, evaluatorul spectral protejat de Regia Protocolului de Stat, nu are nume şi prenume, nu are trecut, ci numai expertiză şi, desigur, contracte secrete cu statul.

În urma Parlamentului suveran, a venit, în vârful picioarelor, atotştiutorul Guvern. A dat, zelos, o hotărâre – Normele de aplicare a legii, punându-le în braţe partidelor, adică lor înşile, curţile râvnitelor sedii, terenuri imense la bulevarde centrale, pentru pentru mai multe vieţi, contra unei redevenţe – cum altfel? – secrete.

Ideea s-a născut în 2011, în capul unor PDL-işti. Îmbătaţi de putere, oamenii se visau stăpâni în Modrogan, în casa interbelică a Elenei Lupescu, pe atunci birou de ocazie al tizei sale contemporane. Doar că au venit alegerile şi USL-iştii. Şi-au pus voturile grămadă şi planurile pe hârtie şi a ieşit altfel: sediul PSD din Kiseleff, un conac de 3.500 de metri pătraţi împânziţi pe patru niveluri, a ajuns să fie cumpărat, în decembrie 2013, de Victor Ponta – liderul de partid, de la RA-APPS, regie în subordinea lui Victor Ponta – premierul, cu 275 de euro metrul pătrat; gard în gard, vicepremierul Gabriel Oprea preia din mers stilul neorenaşterii germane printr-o vilă şi un contract imobiliar aidoma – cei 350 de metri pătraţi în care UNPR s-a instalat în 2010 intră în proprietatea apărătorilor interesului naţional cu 110.000 de euro, preţul unui apartament cu spoturi luminoase, în Vitan.

De ce 300 de euro metrul pătrat şi nu 1600, cât a luat aceeaşi RA-APPS într-un apartament din Kiseleff cu doar cinci luni în urmă? E o explicaţie pe care numai fantomaticul evaluator ar fi putut-o, poate, da, dacă Regia Protocolului de Stat nu ar fi secretizat lista scurtă a acestor dumnezei ai tunurilor imobiliare, pe care am cerut-o încă de acum un an.

Victor Ponta este dator, la fel ca şi Gabriel Oprea, să facă public raportul de evaluare, căci preţul îl plătim noi toţi.

Ascunsă printre rânduri, aici e faţa perversă a acestei legi profund imorale: clienţi neeligibili, partidele ocolesc băncile, fiind creditate, cu întreaga sumă, direct de către stat. Statul e cel care, vânzând de 5 ori mai ieftin, subvenţionează practic PSD cu 4,9 milioane de euro, bani pe care i-ar fi dat peste cele 960.000 de euro negociate cu RA-APPS, dacă preţul metrului pătrat ar fi fost nu de 300, ci de 1600 de euro cel puţin. Mulţi, puţini, sunt 4,9 milioane de euro, tot atâţia câţi contribuabili are România azi. 4,9 milioane de euro înseamnă 5 lei din fiecare buzunar. Un ecler în Dorobanţi. Două cafele în Gara de Nord. Trei feţe triste, cu mâna întinsă la metrou. Patru Eugenii într-un ghiozdan, dimineaţa. Cinci pâini albe, din colţ.

Daţi şi voi 5 lei pentru PSDei?

gandul.info

Despre Autor