septembrie 22, 2023

Vocea Clujului

DOI…ZECE

Consilierii PNL sar în apărarea lui Bîldea. “Primarul Emil Boc recidivează în indiferența față de lege”

1002319_10151806536686330_1749618702_nConsilierii locali din partea PNL sunt foarte deranjaţi de faptul că Bîldea Ioan nu a fost primit în nicio comisie a Consiliului Local şi aduc noi acuzaţii edilului Emil Boc.

“În ședința de Consiliul local din data de 27 ianuarie, anul curent, ca urmare a demisiei consilierul PSD Anca Mureșan, succesorul său legal, consilierul PNL Ioan Bîldea, trebuia să fie repartizat într-una dintre cele șase comisii care iau decizii pentru oraș. Numai că puterea PDL-istă i-a confiscat acest drept legal, pentru că așa a vrut Emil Boc.

Din poziția noastră de consilierii locali ai PNL Cluj-Napoca, atragem atenția opiniei publice asupra acestui nou caz de nepăsare față de actul administrativ săvârșit de majoritatea din consiliul local pe care Emil Boc o subordonează propriilor sale interese politice. De altfel, nu este pentru prima dată când primarul Boc ignoră legea pentru a-și impune voința. Urmările acestui mod de acțiune s-au văzut că dăunează grav bugetului local, inclusiv din ultimul Raport al Curții de Conturi, din care rezultă clar cum pentru greșelile lui Emil Boc plătesc toți clujenii.

De asemenea, ținem să-i atragem atenția liderului consilierilor locali PDL, Radu Moisin, că nu el este cel care să decidă în numele nostru cine din ce Comisie face parte. Pretenția lui Moisin de a poziționa consilierii locali ai opoziției ca pe o tablă de șah a intereselor personale ale primarului Emil Boc este ridicolă și transcende prevederilor legii.

Nu înțelegem de unde până unde această manie de a decreta că anumite lucruri se vor face, fără bunul simț democratic al consultării voinței opoziției din Consiliul Local? Cum pot primarul Emil Boc și discipolul său să clameze respectarea principiilor democrației pe plan național, atâta vreme cât, pe plan local, legea pentru ei nu contează?”, se arată în comunicatul transmis de grupul consilierilor locali ai PNL.

 

About Author