Boc îi dă peste nas lui Uioreanu. Nu are nevoie de Consiliu Judeţean pentru a aduce CTP în Floreşti
Primarul Municipiului Cluj-Napoca a făcut o declaraţie ce nu face nicio referire la cererea Consiliului Judeţean de a fi parte în Asociaţia Zonei Metropolitane. Mai mult de atât, edilul spune clar că venirea Companiei de Transport Public în zona Metropolitană nu depinde decât de nişte hotărâri ale Consiliilor Locale din comunele cu pricina.
“Împreună cu primăriile din zona metropolitană am ajuns la o soluție, utilizând prevederile legale, care deja a fost aplicată în comuna Baciu și poate fi aplicată și comunelor Florești și Apahida: conceperea de trasee speciale de transport public, altele decât cele pe care Consiliul Județean Cluj le-a scos la licitație. În acest sens, este necesar ca acele Consilii locale din localitățile interesate să adopte Hotărâri de Consiliu local, prin care să stabilească noi trasee decât cele licitate de Consiliul Județean și să solicite Asociație Metropolitane de Transport Public operarea acestor trasee de către CTP Cluj (RATUC). În momentul în care vom avea aceste hotărâri ale Consiliilor locale, în calitate de președinte al Asociației voi lua act de hotărârile adoptate și voi cere Companiei de Transport Public Cluj să preia noile trasee, așa cum am procedat pentru comuna Baciu. Compania de Transport Public Cluj are tot sprijinul meu pentru oferirea de servicii de transport și cetățenilor din localitățile vecine municipiului. Urmărim să oferim locuitorilor zonei metropolitane servicii de transport accesibile, sigure și la standarde moderne. Cele 50 de autobuze noi pe care le vom achiziționa în acest an pentru CTP, alături de cele 10 troleibuze noi achiziționate anul trecut și cele 4 tramvaie ultramoderne sunt doar o parte a măsurilor pe care le punem în practică pentru modernizarea transportului în comun la Cluj”, a spus Emil Boc.
Prin urmare, se pare că noile trasee vor fi stabilite în aşa manieră încât acestea să nu necesite o aprobare a Consiliului Judeţean, decât aprobarea Consiliilor Locale ale comunelor din Zona Metropolitană. De altfel, primarul comunei Floreşti a anunţat deja că vor exista patru noi trasee pe care se va realiza transportul de către fosta regie autonomă de transport.