5 ani de închisoare cu executare pentru Monica Iacob Ritzi

525624_426778984054109_1752598904_nICCJ a decis ca Monica Iacob Ritzi să fie condamnată la cinci ani cu executare, dar sentinţa nu este definitivă. Deputatul a fost cercetat pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

În acest dosar a fost cercetat şi fostul consiler al Monicăi Iacob Ritzi, primind aceeaşi pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Celor două le-au mai fost daţi câte trei ani în care le sunt interzise anumite drepturi.

Monica Iacob Ritzi a fost Ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008- iulie 2009 şi a fost trimisă în judecată alături de alte 11 persoane în 2011. Aceasta a fost acuzată de abuz în serviciu contra inetereselor publice în formă calificată, fals intelectual cu fapte de corupţie sub formă continuată având şi alte acuzaţii.

Consilierul său din acea vreme, Ioana Vârsta a fost condamnată tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice precum şi pentru complicitate la fals intelectual cu fapte de corupţie sub formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată dar şi pentru participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii cu fapte de corupţie sub formă continuată şi fals în legătură cu fapte de corupţie.

 

 

 

 

Subscribe To Our Newsletter

Verified by MonsterInsights