septembrie 22, 2023

Vocea Clujului

DOI…ZECE

Vernisaj – „Viaţa. Poveste pictată”- o nouă luptă, o nouă lecţie de viaţă

1047882_1395008084086643_850020665_oSorin Ionescu, un tânăr din Cluj, ce ne-a obişnuit deja cu numeroasele sale implicaţii în proiecte umanitare şi în special dedicate persoanelor bolnave de Distonia, revine cu un nou proiect, emoţionant şi în acelaşi timp, care va umple sufletele de bucurie. Vă invităm să citiţi despre Sorin, despre noul său proiect, noua sa bătălie cu viaţa în faţa căruia nu s-a dat niciodată bătut.

“Povestea a început în prima zi a anului trecut, când alături de o bună prietenă, artistă şi preşedinta Asociaţiei MonyArt’56, Kiss Maria, într-o cafenea din centrul Clujul am conturat ideea unui proiect socio-cultural-umanitar prin care să descoperim şi să arătăm partea nevăzută şi foarte greu de accesat din partea celor care înconjoară persoanele cu dizabilităţi. Mai exact am încercat să scoatem în evidenţă simţul artistic şi creativ al persoanelor care suferă de o boală rară, numită Distonia. Şi cum nu am avut alţi beneficiari la dispoziţie, pe care să-i integrăm în realizarea acestui proiect, am decis să mă implic eu, datorită faptului că sunt purtătorul unei astfel de condiţii. Un al doilea motiv s-a conturat prin sprijinul pe care Maria Kiss dorea să mi-l acorde, în dorinţa pe care o aveam, nematerializată până în acest moment, cu privire la efectuarea unor analize amănunţite în vederea stabilirii unui diagnostic cât mai apropiat de adevăr, şi ulterior a unui tratament corespunzător, într-o clinică de specialitate din strainatate”, ne-a povestit Sorin.

Astfel, a luat naştere Proiectul „Arta, Remediul Sufletului” din cadrul căruia va face parte şi expoziţia lui Sorin Ionescu intitulată „Viaţa. Poveste pictată”. Expoziţia face parte din a doua etapă a proiectului, prin care s-a reuşit organizarea unor expoziţii personale a câţiva artişti clujeni care, la finalul proiectului au contribuit cu o lucrare personală pentru a atinge scopul iniţial.

“Până acum au avut loc două astfel de expoziţii cu lucrări semnate de artistele Vera Dan şi Eva Dolha. Această continuare completează prima parte care a avut loc, în care alături de Departamentul Pedagogia Artelor Vizuale şi Decorative din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, sub coordonarea doamnei Lect. Univ. Dr. Mihaela Gorcea, am realizat o serie de 5 ateliere de creaţie alături de 7 studenţi ai facultăţii: Ionela Gherman, Mirela Manases, Dorottya Pastor, Horaţiu Neagu, Eliza Stanciu, Lidia Stanciu şi Alexandra Todor. Revenind, în acest fel am creat propriile noastre lucrări, care au fost expuse în cadrul câtorva expoziţii colective la Cluj-Napoca şi Satu Mare”, a mai spus Sorin .

Prima sa incursiune în lumea artei a avut loc, cu câţiva ani în urmă, prin intermediul unor expoziţii de tablouri create din jocuri de puzzle care a reprezentant pentru Sorin un mod de a satisface „setea” de artă, un mod de exprimare artistică.

“Sper că acest eveniment va demonstra, o dată în plus, calitatea şi potenţialul pe care o persoană cu o dizabilitate le ascunde în spatele aparenţei pe care o arată din cauza problemei pe care este nevoită să o înfrunte”, a mai spus viitorul expozant.

Vernisajul Expoziţiei „Viaţa. Poveste pictată” va avea loc Marţi, 04. februarie 2014, începand cu ora 18 în cadrul spaţiului expoziţional Napoca 15, locaţia poartă numele străzii şi a numărului la care se află în Cluj-Napoca.  Participanţii vor avea parte de surpize şi binînţeles de invitaţi de seamă.

Intrarea este liberă

About Author