UPDATE: Avion medical, prăbuşit la Cluj. Pasagerii răniţi au fost găsiţi. Doi dintre ei au decedat
Un avion la bordul căruia se aflau şapte persoane s-a prăbuşit pe raza judeţului Cluj. Pasagerii sunt răniţi, însă nu pot fi găsiţi pentru a primi îngrijiri medicale.
Conform informaţiilor obţinute, avionul s-a prăbuşit între Poiana Horea şi Pădurea Ursoaia. Acesta a fost locul unde a fost găsit avionul, însă cei şapte pasageri, medici ce se deplasau de la Bucureşti spre Oradea, nu au fost găsiţi la faţa locului. Pasagerii s-au deplasat spre o zona mai înaltă tocmai pentru a anunţa prăbuşirea avionului, dar ceaţa, frigul şi zăpada mare îngreunează enorm situaţia echipajelor de căutare.
Echipaje SMURD sunt şi în acest moment în zona în care avionul s-a prăbuşit în speranţa că vor îi vor găsi pe pasageri. Mai mult, pentru găsirea celor şapte persoane, rănite, iar unele dintre ele cu multiple fracturi chiar, s-au implicat şi voluntari. Un elicopter al SMURD a încercat să survoleze deasupra locaţiei în care s-a prăbuşit avionul, dar fără succes, ceaţa nu oferă absolut deloc vizibilitate, astfel că a fost retras.
Avionul prăbuşit pe raza judeţului Cluj este de tip BN2, cu 10 locuri şi aparţinea Academiei Superioare de Aviaţie.
UPDATE: Conform Mediafax, doi dintre răniţi au intrat în stare de inconştienţă.
UPDATE: Pasagerii răniţi au fost găsiţi. o nouă etapă foarte grea urmează; transportul victimelor spre echipele de medici ce îi aşteaptă la ambulanţe. Victimele au fost găsite de un pădurar care apoi i+a îndrumat pe salvamontişti.
UPDATE: Victimele au fost transportate către spital. Pilotul Adrian Iovan şi un medic rezident de sex feminin au decedat.
Sursă foto: hdhut.blogspot.com