Exista alternativa la medicina alopata

Asociaţia Vindecare Alternativă Cluj vă invită miercuri, 16 octombrie 2013, ora 20.00, în incinta localului Apartament 1 Bistro & Bar, Calea Turzii nr. 162-168, bloc C1, la parter, la evenimentul de lansare a singurului portal de terapii alternative şi complementare din România – www.vindecarealternativa.ro.
În cadrul evenimentului va fi prezentat proiectul, iniţiatorii Asociaţiei şi o parte din terapeuţii implicaţi.
Descrierea Asociaţiei:
Vindecare Alternativă Cluj este o asociaţie non-profit, care îşi propune, în cadrul proiectului on-line www.vindecarealternativa.ro, să ofere acces facil şi informaţii detaliate despre terapiile alternative şi complementare medicinei alopate.
Este vorba despre un site în care vizitatorul poate găsi rapid informaţii despre metode alternative şi complementare de tratament şi vindecare, consiliere şi, nu în ultimul rând, cursuri de iniţiere şi perfecţionare în domeniile conexe acestor terapii. Printre terapiile accesibile pe portal se numără: acupunctură, nutriţie, dietoterapie, bowtech, reflexo-terapie, energoterapie, biodans, reiki, etc.
Portalul vizează o maximă transparenţă şi facilitarea interacţiunii dintre pacient şi terapeut, precum şi îndrumarea avizată către cele mai bune metode de tratament şi vindecare disponibile. Practic, vizitatorul este programat la o şedinţă de consiliere, în care, gratuit, i se oferă o analiză a stării generale de sănătate, a problemei specifice pentru care doreşte să apeleze la terapii alternative şi este îndrumat spre una sau mai multe asemenea terapii. După acceptul pacientului, acesta este programat la un terapeut colaborator al portalului, beneficiind automat de un discount.
Scopul este ca vizitatorul/ pacientul să poată alege o terapie alternativă în perfectă cunoştinţă de cauză, în cadrul unui proces transparent de informare.
Portalul www.vindecarealternativa.ro oferă, pentru cei interesaţi, şi o serie de cursuri şi tabere pentru dezvoltare personală şi iniţiere în anumite metode de vindecare alternativă.