Matanii de lumina ale dragostei noastre
A surprinde atractia, este in esenta parte a jocului vietii. Ne jucam de copii, incercand diverse roluri. La un moment dat, intram nepregatiti in a 2-a etapa a vietii. Constatam ca realitatile sunt echivalente jocului. Identice, chiar. Sinele, aflat in detentia mintii, rupe barajele artificiale. Apare Alchimia Iubirii, care arde la un loc kharme, blesteme, sange si durere. Atunci, cand seninatatea vine prin iertare, alchimia iubirii indica aparitia unui copil de cristal.
Kundalini arde, da frisoane corpului. Copilul se naste si ramane puritatea angelica a Timpului nou.
De multe ori, calci pe petale de flori.Te doare cand vezi o stanca cazuta peste o batistuta de fetita. Petalele bujorilor albi, in patul iubirii noastre, spala asprimea stancii fara scrupule. Obsesia strivirii, a clestelui, m-a urmarit dincolo de timp. ii simt vibratia care acum nu mai imi face frica.Nici de sisteme politice nu imi e frica. In dimensiunea mea, e soare si e liniste.Nu cred ca voi mai juca jocul stupid al constringerii. Batistuta fetitei a ramas intacta, desi s-a simtit strivita.
O femeie mi-a adus flori. Femeile sunt atit de deosebite. unele au atata finete, altele sunt egotice. Cele mai multe cu un estetism sublim.
Le iubesc ca exista ! Linistit si in liniste. Pe fori albe de bujor.
Va amintiti de primul fior? De dragostea care inaripa vorbele? Nu incercati sa bagatelizati nimic din ce traiti;ati urmarit un antrenament de hochei pe ghiata? Totdeauna incepe cu o incalzire, in maieuri, sub care sint aparatorile. In viata iubim in pielea goala, fara aparatori. Si primim body check-uri lipsite de noblete, ale unor oameni care sint infirmi sufleteste.Vreau sa multumesc tuturor femeilor din viata mea (si au fost cam multe Doamne…) deoarece m-au invatat egoismul. Nu stiam sa fiu egoist, stiam sa daruiesc totul. Stiam sa ma deschid ca si florile de cires, iubeam castanii in floare, cautam finetea piciorului in ciorapi fini…Cata diferenta, prin contrast astazi. As vrea un feedback din partea voastra, ca sa inteleg trairile voastre, doamnelor.
Eu astept inca Zburatorul, astept sa cada fulgii de zapada, pe ranile mele necicatrizate, te astept in linistea calma a serii de iarna, sa te iubesc incet, in clinchetul de clopotei care anunta venirea Mosului…
Este nemaipomenit sa ai corp de 47 si suflet de 18. Va e frica de experimentul vietii fara de moarte?
Cei care cred ca urla la luna, si sunt lupi, sunt fratii mei. Urla poate de necaz, poate de frica singuratatii. Pe vremuri, urletul provoca oamenilor frica. Si mie in mod cert. Acum, ascult nuantele urletului. Poate e o chemare pentru femela care ar fi doritoare, acum si aici.
As fi capabil sa te chem urland la luna, fara sa fiu demonic. As fi capabil sa te posed pana cand din tine ar iesi numai scanteia luminii. Am vibra rezonand, inviind intreaga morga de cristale a celor care nu mai stiu sa iubeasca…
De multe ori, refuzi sa privesti Luna plina in fata. Adica reprimi brutal sensibilitatea ta interioara, romanticul, tot ceea ce aduce echilibru vietii. Barbatii fata in fata cu eternul complex feminin, reprima prin atac impotenta de a simti si a comunica. Cand gradul de elevare al barbatului creste, de multe ori femeia cedeaza, de la sine.
Atunci Soarele rasare si incepe o noua zi.
Ma plimb pe urmele lasate de stele, unind mii de destine prin dilatarea in timp si spatiu simultan. Depasind timpul, se ivesc pe rand,luminile.
E ca intr-o gara, intr-o seara de vara, in care urmaresti schimbarea de semnal de pe rosu, pe verde. Albastrul sideral devine culoarea de gratie, prin care visul se uneste cu vibratia. E dualitate?
Pe peron, nu a mai ramas nimeni. Iar din noi, doar matanii de lumina…
