Alături de partenerii noștri de la Institutul francez din Cluj și de la agenția Aerocenter, reluăm concursul de carnete de călătorie inițiat anul trecut – rezultatele primei ediții ne-au convins atat de interesul publicului față de această formă de exprimare mai puțin răspândită în România, cât și de talentul multor călători de a-și „povesti” în text și imagini descoperirile și peripețiile. Vă dorim o vară și o toamnă pline de călătorii frumoase și așteptăm carnetele voastre!
Carnetele de călătorie sunt o modalitate creativă şi plăcută de a “conserva” emoţiile şi descoperirile unei excursii. În plus, ele îţi dau ocazia de le împărtăşi celorlalți sau de a reveni şi reflecta asupra lor.
Realizarea unui carnet de călătorie e un câştig în mai multe sensuri:
strădania de a-ţi pune impresiile într-un text sau într-o formă vizuală le fixează mai bine în memorie; intenţia de a face un asemenea
carnet te face mai atent şi mai receptiv pe durata călătoriei; nu în ultimul rând, acest carnet se poate transforma în biletul tău spre o altă destinaţie – despre asta e vorba în cele ce urmează.
Povestind aventura ta într-o ţară francofonă printr-un carnet de călătorie fabricat de tine însuţi, poţi câştiga un voucher de 300 de euro valabil pentru orice călătorie prin agenţia de turism Aerocenter.
Premiul va fi acordat în luna noiembrie, conform deciziei unui juriu format din câte un membru al fiecăruia dintre cei trei organizatori şi doi membri externi.
Concursul « Carnet de călătorie » se adresează tuturor persoanelor majore cu reşedinţa în România. Carnetul de călătorie trebuie să relateze un sejur într-o ţară membră a organizaţiei Internaţioale a Francofoniei şi să fie redactat în limbile română sau franceză. Alcătuite din texte şi/sau ilustraţii (desene, fotografii, obiecte lipite etc.), creaţiile vor fi evaluate atât din punct de vedere al valorii estetice şi creative, cât şi din punct de vedere al capacităţii autorului de a transmite impresiile şi emoţiile trăite. Data limită pentru înscrierea carnetelor în concurs este 31 octombrie 2013.
Regulamentul concursului, care include lista ţărilor din Organizaţia Internaţională a Francofoniei, specificaţiile tehnice ale carnetelor de călătorie şi adresele la care ele pot fi depuse, poate fi consultat pe pagina de facebook http://www.facebook.com/carnetdecalatorie.
More Stories
I-a reținut 24 de ore !
Tancuri Abrams în Ținutul Secuiesc ! Începe !
Andrei Pennazio, explozie de culoare, luni 25 septembrie, ora 17, la Turnul Croitorilor