O previziune importantă pentru România

vandaCu puţin timp înainte de moarte, Vanga a înregistrat pe bandă de magnetofon o previziune pe care a încredinţat-o uneia dintre nepoatele sale. Rugămintea sa era ca această previziune să ajungă la o anumită dată la o persoană anume, care are misiunea de a o face cunoscută românilor. Explicaţia pe care ea a dat-o a fost că „Românii sunt oameni speciali, dar nu mai cred în valorile lor şi, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor.”

Ce a profetit Vanda :

„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa. Să vă ajute Dumnezeu!
În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni  o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui.”

Vanga a prezis de-a lungul timpului evenimente marcante pentru omenire cum ar fi cele de la Praga din 1968, din Liban din 1982, dezastrul de la Cernobîl, căderea URSS, scufundarea submarinului Kursk (previziune făcută cu 20 de ani înainte de producerea catastrofei) sau distrugerea turnurilor gemene din New York.
Ea spunea că „Lumea va suferi o mulţime de cataclisme şi necazuri mari se vor abate. Se va schimba însăşi conştiinţa oamenilor. Timpuri grele vor veni. Oamenii se vor împărţi după credinţa lor.” „Suntem martorii evenimentelor cutremurătoare ce vor modifica soarta şi destinul omenirii.”

Pentru viitorul ceva mai îndepărtat a prevestit că „În cosmos se va descoperi viaţa şi deodată va deveni limpede cum a apărut viaţa pe Pământ.” Iar în următorii 200 de ani oamenii vor intra în contact cu fraţii lor spirituali din alte lumi.

Subscribe To Our Newsletter

Verified by MonsterInsights