Ministrul, orașul și cultura

Am inteles de ceva timp ca asa-numitul om de cultura este diferit, asa cum alte activitati din alte profesii se imprima pe personalitatea ta, asa si omul de cultura se diferentiaza prin prisma drumului profesional ales. Rolul sau social este privit deopotriva ca fiind important sau inutil, iar asta nu neaparat din apartenenta unora sau altora la aceasta categorie, ci mai degraba tine de apartenenta la o gandire echilibrata sau in cazul contrar de egocentrism si prin inchidere in ego, de frustrare. Ei bine dupa mecanismele capitaliste i se solicita sa fie exceptional, sa fie poate printre cei 1% , pentru ca resursele de timp si de bani tipice perspectivei economice, nu ingaduie cochetarea cu un domeniu, ci te solicita sa fii intruchiparea autentica a acestuia.

Pentru a contribui la bunastarea comunitatii, cadrul care iti ofera in consecinta si tie prosperitate, in cazul in care nu plutesti pe aripile asa-zisului mit modern infatuat al ‘self made man’ , trebuie sa iti intelegi rolul social de doctor, antreprenor, profesor sau ministru al culturii si sa ai grija sa iti respecti rangul.

In acceptiunea unora pe care i-am citit, omul de cultura apare ca un om umil, prin faptul ca studiul intens l-a ajutat sa perceapa imensitatea cunoasterii, iar un ego pronuntat il va duce mai mult catre autosuficienta si de aici mai putina cunoastere.Omul adevarat de cultura are un curaj de a adresa probleme critice ale comunitatii, pentru ca se presupune ca prin cunoasterea sa mai profunda ar fi printre primii care pot intelege societatea mai usor si ar putea sa formuleze mai simplu primele mesaje atat precise cat si mobilizatoare.

Omul de cultura este empatic prin faptul ca o intelegere profunda a unui domeniu cere investitie emotionala, iar prin aceste emotii poate sa se transpuna mai usor in postura oamenilor intelegandu-le mai bine nevoile si cheia motivatiei acestora. Omul de cultura este integru, el recunoaste importanta de a fi sincer cu propria gandire si consistent in mesajele sale, pentru ca prin cunoasterea sa profunda este un etalon, iar oamenii au nevoie de repere sociale pentru a-si tine in frau multe dintre instinctele egoiste sau anarhice care afecteaza comunitatea. Omul de cultura este impartial, el fiind constient de nevoia de a trata toate perspectivele la fel, aceasta fiind si calea care l-a imbogatit intelectual si nu l-a facut, din cauza perspective singulare sa fie un doctrinar de partid, de secta religioasa sau de viziuni economice. Integritatea iti asigura respectul, ce semnifica increderea oamenilor ca rolul tau social poate ramane autentic si asigura evitarea de complicatii emotionale, proteste sau emisiuni incinse, ce apar mereu o data cu injustitia in spatiul public.

Dupa cum am spus societatea are nevoie de cat mai multi oameni autentici pe rolurile lor, cat mai multi oameni care sa se ridice la asteptarile rangului pentru a avea o colaborare eficienta spre beneficiul tuturor. Evident functia, rangul au un standard, iar daca nu incapi in el oamenii vor vedea ca te fortezi si asta e un tablou neplacut pentru toti privitorii.

Reducerea drastica a oamenilor autentici in Romania poate sa fie cauza degringoladei sociale si de aici stagnarii economice care ofera tot mai frecvent accidente din care ies la liman tot soiul de arivisti si parveniti care absolut firesc, din punct de vedere egocentrist, creaza tot mai clar premisele propasirii lor si a categoriei din care provin acestia, singurii care pot sa ii inteleaga fara efort si sa le vada limitarea ca noi oportunitati.

Acestea fiind spuse vreau sa ii provoc pe cei care imi citesc articolul dupa ce sunt de acord cu criteriile omului de cultura, sa faca un exercitiu de logica si sa filtreze prin aceste criterii “scandalul” antepronuntarii ministrului Culturii fata de competitia libera pentru ‘Capitala Cultura Europeana-2020’ la care participa mai multe orase din Romania si poate ar fi utile si alte pozitii din presa legate de finantarea europeana a unor proiecte si de alte aspecte de promovare meritocratica la Facultatea de Stiinte Politice din Bucuresti.

Va invit inca o data sa faceti, fiecare cititor acest exercitiu pentru ca eu in fond as putea fi doar un clujean iritat de faptul ca se minimalizeaza sansele orasului meu Cluj de a fi capitala culturala europeana in 2020 sau ca se compromite organizarea unei noi editii TIFF.

Va dati seama ca as putea merge mult mai departe cu implicatiile economice si de prestigiu pentru Cluj pornite de la declaratia pripita a domnului ministru, insa nu are rost sa mai accentuez contestarea deciziei si a domnului ministru pentru ca aceasta contestare e deja suficienta, evidenta si logica. In formularea concisa si foarte pertinenta a Directorului Executiv al Asociatiei ,,Cluj Capitala Culturala Europeana-2020”, domnul Florin Morosan indica clar ca aceasta partinire a ministrului Culturii este atacabila prin, citez: ’1. Nerespectarea legislatiei Europene privind capitalele culturale europene ; 2.Impiedicarea desfasurarii concursului prin antepronuntare in favoarea unuia dintre orasele intrate in competitie.’

Acestea fiind spuse prin criteriile amintite mai sus, fac recomandarea sa va intrebati cat de reprezentativa poate sa fie o asemenea declaratie partinitoare in mediul culturii, cat de reprezentativa este pentru valorile europene si mai apoi, cat de bine poate reprezenta capitala Transilvaniei interesele Romaniei in spatiul cultural european?