Mitinguri secuiești pro-autonomie pe Cluj-Arena

Pentru a aduce cât mai mulți bani în visteria societății care administrează Cluj-Arena, directorul acestei societăți, domnul Radu Rațiu s-a hotărât să se folosească de actualul context geo-politic din țară și să cheme liderii maghiari la o discuție în vederea organizării pe stadion a unor mitinguri pro-autonomie.”Ideea mi-a venit după ce am văzut la televizor publicul extrem de numeros care a participat diminică, în Ținutul secuiesc, la acel miting la care au participat peste 5000 de suflete! Este foarte greu să aduni atât amar de om într-o zi de duminică, cu atât mai mult la un meci de fotbal al U Cluj, în condițiile unui teren suspendat”.
Întrebat de faptul dacă vor exista tensiuni ca urmare a prezenței maghiarilor pe acest stadion, dl. Rațiu a ținut să precizeze faptul că acestea se vor situa la un nivel foarte scăzut “Teoretic nu ar trebui să fie animozități între cele două tabere deoarece galeriile lor sunt înfrățite. Ungurii nu pierd niciun meci al echipei U, mulți dintre ei venind cu trenul din ținutul HarCov, cu o seară înainte, doar pentru a nu pierde fluierul de debut al partidei. De altfel, nici ultrașii șepcilor roșii nu se lasă mai prejos, aceștia implicându-se activ în mișcările de stradă ale secuilor, atât fizic cât și prin furnizarea de materiale pirotehnice la prețuri imbatabile”.
Liderii maghiarilor au spus că vor analiza pragmatic această ofertă și vor lua o decizie în cel mai scurt timp deoarece se apropie cu repeziciune ziua de 15 martie, Ziua Ungariei, fapt care nu îi poate surprinde nepregătiți.