Şefie made in România
România fascinantă ne-a oferit, în ultimii ani, o nouă definiţie a „şefiei”. Practic, să fii şef este similar cu a fi un stăpân de sclavi, dacă stăm să ne uităm cum sunt trataţi angajaţii. Definiţia şi-a arătat valabilitatea, în special, în fotbal. Cazul Gigi Becali este arhicunoscut. Lângă el, pe aceeaşi linie, stau „oameni de afaceri” precum Porumboiu şi Vasile Şiman. Lumea s-a obişnuit cu ei, cu metodele lor de a rezolva conflictele iscate în cadrul grupărilor pe care le conduc.
Nu doar fotbalul este contaminat de acest derapaj. O ştire aruncată undeva jos pe site-urile ziarelor de sport ne spune că Ionela Stanca, de la Oltchim, a plecat de la echipă, deoarece nu şi-a primit banii. Jucătoarea ceruse la Ligă rezilierea contractului, sătulă de promisiuni şi, probabil, presată de datoriile pe care le are, ca orice om. Un gest normal al şefului de la Oltchim ar fi fost să accepte decizia comisiilor, să se scuze faţă de jucătoare şi să-i mulţumească pentru sutele de meciuri jucate şi miile de lovituri pe care le-a încasat pentru Oltchim. Ei bine, nu. Suntem în România şi Petre Berbecaru ţine să ne reamintească acest lucru. „E o trădătoare”, a tunat omul care taie şi spânzură la Oltchim. Omul care a semnat contractul cu Ionela Stanca. Omul care a acceptat salariul cerut de Ionela Stanca. Omul care a pus în contract data la care va intra salariul pe cardul Ionelei Stanca. Omul care ştia că Ionela Stanca are drepturi şi obligaţii. Dreptul de a fi plătită pentru ce face pe parchet. Ratele, cheltuielile, datoriile Ionelei Stanca sunt doar problemele ei. Obligaţia patronului era să-i dea banii. Şantajul emoţional nu mai ţine, mai ales în aceste vremuri. Este vorba de un contract respectat de o parte, călcat în picioare de cealaltă. Ionela Stanca a cerut ce îi era cuvenit. A primit bobârnace şi şuturi în gură, din fericire, doar la figurat. Gestul Ionelei trebuie urmat şi de fotbaliştii care acceptă să joace pe stomacul gol. Compromisul la nivelul unui contract duce la ieşiri huliganice precum cele ale lui Petre Berbecaru. Şi la nopţi nedormite, cu gândul la ratele de la bănci.
