Dulce resemnare
Un om s-a spânzurat la Câmpia Turzii, Stănişoară a schimbat partidul, Antonescu se duelează cu ziariştii, Năstase e întors din drum de DNA. Cam astea ar fi subiectele ultimelor zile în România. Cel puţin în România de la televizor. Ieşind pe stradă, intri în altă lume. Deunăzi am colindat străzile unui orăşel hunedorean de 15.000 de suflete. Era o zi frumoasă, cu un soare care te chema afară. Şi oamenii au acceptat invitaţia, în special cei trecuţi de o anumită vârstă. La aceştia am să mă refer. Au uitat de toate şi au ieşit să redescopere străzile urbei. Au uitat că primarul pe care l-au ales nu face nimic pentru a le face viaţa mai bună. Au uitat că locurile de referinţă ale oraşului, cum ar fi Biblioteca şi liceul, arată ca după bombardament. Au uitat că plătesc sume uriaşe la întreţinere, deoarece sistemul centralizat de încălzire este depăşit. Au uitat că au salarii mici. Uitare sau resemnare? Poate puţin din amândouă. Am văzut oameni zâmbind, mai mulţi decât în Bucureşti. Am auzit frânturi de poveşti fascinante. Am auzit replici savuroare. Am văzut oameni zâmbind. O repet. Şi atunci mi-am dat seama că e şi uitare şi resemnare. Ştii că sistemul nu poate fi învins. Ştii că pe oricine ai pune primar ar face, probabil, acelaşi lucru. Ştii că singurii oameni în care trebuie să ai încredere sunt prietenii şi familia. Ştii că un vecin bun valorează mai mult decât un poliţist. Şi atunci nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să te bucuri de orice lucru mărunt. Laşi problemele deoparte, ieşi pe stradă, îţi vezi prietenii şi râzi. Dacă asta e o soluţie pentru oamenii care au văzut multe la viaţa lor, alta este pentru tineri. Tinerii trebuie să-şi spună ideile, problemele, soluţiile, să lupte pentru lucrurile în care cred. Dar asta e altă discuţie.
