Primul zâmbet
Intr-un spital mic, dintr-un oraşel in care creşteau cele mai frumoase flori de pe pamant, s-a nascut, intr-o dimineaţă plina cu soare, o fetiţa in ochii careia se cuibarise cea mai frumoasă noapte de pe pământ. Doua steluţe mici sclipeau in ochişorii ei de fiecare dată cand privea un alt om… Un lucru ciudat se intampla însă de la o vreme. Toti pacienţii se făceau bine și plecau acasă. Într-o dimineaţă n-a mai venit nimeni să o vadă. Spitalul era pustiu. Nimeni nu mai era bolnav.
Fetiţa nu avea nici un nume. Nimeni nu se gândise la așa ceva. Aşa că într-o seară şi-a luat singură o jucărie de pluș, pe care o primise de la un om bun, şi a plecat în lume. Aşa a ajuns într-o căsuță plină cu copii. Toţi copiii purtau în ochi o noapte plină cu stele. Nimeni nu avea însă nevoie să fie vindecat. Pană într-o zi. Cei doi simţiră că ceva neobișnuit se întampla cu ei atunci când fetiţa își dădea cu plăcinta prin păr. Aşa ca au luat-o la ei acasa. Aşa l-a cunoscut pe bunicul. Minune a lumii, regina cu ochi plini cu stele… Fetiţa ii mangaia obrazul imbătranit cu gene din dantele grele şi bunicul incepea sa radă. Si atunci ea se facea din ce in ce mai mare pana cand s-a intamplat sa audă un cantec trist. Şi atunci a ştiut ca drumul ei se deschidea din nou.
Dar n-a vrut sa mearga mai departe. S-a intors in singurul loc pe care-l cunoaştea asa de bine. Spitalul era iar plin cu oameni bolnavi. Nimeni insă nu se mai uita in ochii ei. Toţi erau prea cuprinşi de griji si greutăţi. Pe o masuţă, aflata langă un pat in care tocmai murise un om bolnav, fata a găsit o carticică. Nu mai vazuse aşa ceva. A deschis-o şi a inceput sa citească. Nici ea nu-şi putea explica ce inseamna una ca asta. Ochii ei incepură sa verse lacrimi si nu reuşea să se mai oprească decât atunci cand cineva ii spunea ca are nevoie de ajutor. Citeste-mi si mie, i-a spus intr-o zi o batrana. Fata i-a citit şi batrana a murit zambind. Am sa le citesc din carticica asta, işi spuse…
Şi asa facea de fiecare dată cand venea cineva in spital. Fugea de indată langa patul unui om bolnav şi citea. Citea şi iar citea din carticica aceea minunata. Toti zambeau şi mureau. Intr-o zi a văzut ca nu mai era nimeni. Aşa ca iar a plecat.
A mers mult dar n-a mai gasit nici un loc in care sa se opreasca. Asa ca a inchis ochii şi s-a trezit intr-o noapte plină cu stele.
Aşa s-a nascut primul ei zambet.
Articol scris de Aurica-Cătălina Gaina
