Grădina Botanică – încă un loc iubit în minus din inima Clujului

M-am dus și eu într-o zi mai călduroasă de februarie, pe la amiază, ca tot omul, zic: să mă plimb un pic, fiindcă tare mă durea capul de atâta nemișcare. Unde să te plimbi în Clujul ăsta mare? S-o iau prin Parcul Mare, sau Central, cum s-o mai fi denumind, zic: mai bine nu. Că de mare e mic și de lung e scurt, de lat e îngust și de jur împrejur, fiind central, roiesc mașinile cu gazele de eșapament de n-am făcut nimic cu toată plimbarea, numai îmi agravez migrena ce nu vroia să treacă. Prin pădure n-aveam chef s-o iau, nu de frică de lupi și de urși, ci de ciobani și de cocalari, plus noroiul, prin Baciu extratereștri, unde mai pui că dai și de romi…

Să merg, zic, prin ză botanicăl garden, că doar oricum n-am mai fost de mult și-mi lipsește. Și oricum, locul e unul de suflet, de amintiri din perioada în care încă mai aveam așa ceva.

Grădina Botanică din Cluj întotdeauna a fost un loc aparte, aproape de sufletul meu. Când locuiam departe de Cluj, departe în timp, pe la câțiva ani, în clasele I-IV, învățătoarea ne aducea în vizită, în excursie cu școala. Așa că primele experiențe cu grădina au fost atunci, când totul părea minunat, grandios, feeric, din altă lume. Serele mai ales mi s-au întipărit adânc undeva pe retina sufletului, și-au rămas tatuate acolo, neșterse de ani și de altele minunății prin care am trecut în viață. Nuferii mai ales au rămas toposuri magice, oaze de liniște, în care acum, clujean fiind, îmi regăsesc ușor sufletul de copil, de fiecare dată când îi vizitez. Țin minte și acum în sere nuferii de atunci, ce se întindeau pe cuprinsul apei, ca o vrajă de pe alte tărâmuri, fascinantă imagine pentru copilul ce venea din alte tărâmuri fără nuferi…

Așa că acest text nu pornește din intenții rău-intenționate, nu am mers la Grădina Botanică pus pe fapte mari și rele, pus pe scris articole tendențioase, în care să critic de dragul criticii. Însă, ce am găsit acolo m-a revoltat și prezentul a reușit să-mi păteze imaginea luminoasă a trecutului. E februarie, știu, nu e tocmai în sezon. Dar grădina e deschisă publicului, ce plătește ca în mai ca să viziteze ca în mai. Angajații bănuiesc că sunt plătiți să-și facă treaba la fel pe tot parcursul anului, nu doar sezonier, când e volumul de turiști mai mare, primăvara și vara. Și totuși…

Și totuși ce am văzut zilele acestea a fost o mizerie și un dezastru de nedescris, pigmentat cu accente bacoviene: păsări moarte, palmieri rupți, cazmale și lopeți aruncate și înfipte-n pământ pe te miri unde, ghivece sparte, palmieri ofiliți, trunchiuri de copaci tăiați și căzuți neridicați, la voia-ntâmplări, pe alei și pe cărările de acces, teren scurmat ca de porci mistreți, plăcuțe cu denumirile florilor dinamitate și răscolite ca după bombardament, o imagine de ansamblu jalnică, deplorabilă, macabră. Dar, să o luăm pas cu pas, după cum mă conduc cărările memoriei pe aleile grădinii, fiindcă nu am scris acest text imediat în ziua în care am vizitat, dezgustat fiind atunci de ce am întâlnit. Și dacă nu mă credeți pe cuvânt, uitați-vă pe slideshow ca să vă convingeți.

Când intri pe poarta principală, e ok, curat, ordine, nu prea ai ce vedea dar și asta e ok fiindcă e februarie și iarna nu-i ca vara. După ce dai primul colț, mai pe nevăzute din stradă, începe mizeria. Copacii au fost probabil toaletați. Sau asta, sau o turmă de hamsteri au năvălit pe porțile grădinii și au ros fiecare pe apucate. În urma hamsterilor cu două sau cu patru picioare a rămas ce rămâne de obicei după rozătoare: rumegușul. Din abundență. Pe alei, pe unde ar trebui să fie flori, sau, mă rog, bulbi de flori, fiind iarnă. Văzând că n-am ce vedea pe-afară, m-am îndreptat totuși cu speranță spre sere. Aici, dezamăgire maximă: lacul cu nuferi e lacul fără nuferi, doar cu o apă maronie, leșioasă, ca uleiul, pustie. O baltă umedă. Broaște mai lipseau. Că nuferi zero. Nu sunt nuferi, nu sunt nuferi, asta e! Hai să vedem palmierii. Palmieri erau, însă cam ofiliți, cam crescuți pe aleile de acces de te loveai fără să vrei de ei, proastă așezare și vătămătoare pentru bietele plante, cărora presupun că nu le priește frecarea tuturor meltenilor de frunze. Că de trunchiuri, nu mai vorbesc, numele proștilor scrijelite sau însemnate cu markerul pe toate trunchiurile! Printre palmieri, înfipte cazmale, ca în filmele horror, își așteptau probabil dorelii la săpat. Totul asezonat cu ghivece sparte, cu roabe, cu sârme, cu mături, cu te mai miri ce. La intrarea în sera cu palmieri, pe jos, chiar la intrare: bucăți de lemn, aruncate de cine știe când. Ies scârbit și-o iau în dreapta pe lângă sere, să mă mai plimb. La câțiva pași de intrare, pe o alee de acces nemăturată, o păsărică se odihnea pentru vecie pe dalele de beton, așezată comod pe spate, privind spre cer cu ochii stinși. Mai departe de ea, fragmente de palmier tăiate și aruncate la voia-ntâmplării. Frumos, mirific! O iau mai în sus pe-o cărare, descopăr un podeț de lemn, de lemne rupte, atârnând accidentat peste un hău – nu mare, dar pârâia și se-nclina podețul rupt, mai-mai să se rupă de tot când am trecut peste el. Te ducea la un lac-eleșteu, cu-o apă murdară, bolborosindă… grețos de-a dreptul! Stau să mă uit bine, o fi vreo nouă atracție a grădinii, să văd care e șmecheria cu apa asta, ceva viețuitoare cărora le priește mizeria… nimic! Doar apă murdară bolborosind a jale. Trec mai departe, spre turn. Aici, din nou opera hamsterilor, rumeguș peste tot, însă niște hamsteri probabil cu mutații genetice, după ce s-au adăpat din apa de mai dinainte, fiindcă roseseră trunchiurile de copaci de metri buni înălțime, până când aceștia au căzut la pământ, tocmai pe aleea pe care vroiam eu să înaintez. Pe aici nu se trece! – îmi spunea biata grădină părăsită, lăsată în paragină. Am ocolit trunchiurile, am pozat marcajele unor plante de altădată, acum împrăștiate haotic pe terenul scurmat. Și-am plecat.

S-a mai demitizat un spațiu magic din mintea mea, s-a mai dus o plăcere! Încă un loc iubit în minus din inima Clujului. Frumoasă grădină, păcat că e neadministrată…

Articol scris de Florin Moldovan

About Author

VOCEA CLUJULUI

See author's posts