Deși primarul municipiului ne promitea că nivelul taxelor și impozitelor locale va rămâne neschimbat în 2013, se pare că în politică și în administrație singurul lucru sigur e că nimic nu e sigur. Astfel, joi, 31 ianuarie 2013, s-a decis: clujenii vor plăti cu 16% mai mult impozit pe terenuri și clădiri. Cetățenii care au plătit deja impozitele vor fi nevoiți să se reîntoarcă la ghișeele Primăriei pentru a plăti diferența.
Puteți citi prin celelalte ziare locale cum s-a decis, cine ce a votat, cine nu a votat, cine ce a reclamat, cum s-au certat, cum s-au gândit domnii și doamnele consilieri locali, și cum s-au răzgândit. Dar asta, până la urmă, e politică. Iar Vocea Clujului face – un fel de – presă, nu politică, așadar pe noi nu ne interesează cine, ce, ci pentru ce. S-au mărit, s-au mărit, asta e, deși mulți clujeni nu au o situație financiară prea fericită și nu le va pica ușor această veste, nu le va fi ușor să plătească în plus 16% din minusurile pe care deja le au. Însă, la urma urmei, nu va muri nimeni din asta.
Problema e ce se va face cu acești 16% în plus. Avem și o sugestie. Dacă din plata a 16% în plus la taxe și impozite nu va muri nimeni, în schimb, din cauza drumurilor mizerabile din Cluj au murit oameni și vor mai muri. Să se asfalteze, propunem noi, cu 16% mai mult de acum… ,,16% din mai nimic, e mai nimic”, ar putea gândi un cititor de gazetă mai răutăcios… Ei, lăsați, că s-a mai asfaltat! Nu putem spune că nu. Dar nici că nu dăm în gropi, din gropi în gropi, nu putem spune. Nu putem afirma că nu mergem la service cu mașina lunar să reparăm rulmenți și planetare și alte consumabile de pe la roți, ce se consumă excesiv din cauza drumurilor excesiv de proaste, care, de-acum, din cei 16% în plus la buget, vor putea fi reparate. Să nu mai pomenim consumul și uzura psihică și excesul de salivă consumat inutil și nedrept în urma înjurăturilor aprige de la volan, ce vor putea fi de acum prevenite, în cazul în care oficialitățile urbei se vor decide să ne închidă gura și să ne jignească pe drum cu niște asfalt.
Așa că, cine-a votat, cine n-a votat, de votat s-a votat: noi plătim cu 16% mai mult, voi să ne turnați cu 16% mai mult asfalt. Orice și oricât ar însemna asta…
________________________________
UPDATE 1.02.2013
Motivul: Guvernul a adoptat o Ordonanta care obliga Primaria Municipiului Cluj-Napoca sa indexeze nivelul impozitelor si taxelor locale.
Taxa pentru parcare si alte impozite in afara celor pentru cladiri si terenuri nu intra sub incidenta celor de mai sus si, in consecinta, se incaseaza in continuare.”
More Stories
I-a reținut 24 de ore !
Tancuri Abrams în Ținutul Secuiesc ! Începe !
Andrei Pennazio, explozie de culoare, luni 25 septembrie, ora 17, la Turnul Croitorilor