Dincolo de nori
Simt din nou. Las in urma simultan trecut si viitor. E aroma de inceput de drum, la 160 km/h, pe A3 intre Regensburg si Neumarkt. Sau mai degraba visul de o noapte printre luminile Vienei, care alearga nebunatice intocmai fulgilor de zapada intr-o amiaza de decembrie neconventionala.
Am invatat simultan sa nu ma opun. Mintea se zbate neajutorata, disperarea ei atingand paroxismul. Mii de semnale de frica, in avertismente greoaie, pe care nu le mai pot lua in considerare. Sunt pur si simplu dincolo si aici, fara coordonata timp. E prima lectie zdravana, de dincolo, sau de aici. Depinde de fiecare la ce vrea sa se raporteze.
Multa lume s-a intrebat de ce. Raspunsuri posibile, opinii neexprimate imi apar in minte. Poate nu mai poate sa scrie, poate ceea ce scrie nu il mai reprezinta ?
Raportarea la timp e nefasta. E schimbarea pe care toti o asteapta, e dorinta de dragoste neconditionata. Fara dar, de ce sau cat timp. Invatand sa nu ma opun, am evadat din cusca timpului. Si din adapostul virtual creat de propria minte.
Poti sa iubesti fara a intreba cat timp ? Poti sa nu te opui valului care incepe din lipsa alinierii in fata Sistemului ?
Sistemul nu exista. Este un amestec de legi idioate, amestecate diform cu concepte religioase habotnice, peste care se tranteste plaga coruptiei endemice. Este caricatura Zeului Timp ajuns la agonie, in fata propriei secvente muribunde. Azi l-am trecut la capitolul Arhiva. Pot oricand sa-l dezactivez, pentru ca rolul sau de Stapan al Omului nu mai exista. Atunci spatiile se dilata, nu mai exista limite de delimitare. Pot vedea clar.
Dincolo de nori.
