Monștrii de după perdeaua de iluzii
În momentul în care deschidem ochii minții (cei care încă mai avem așa ceva), focalizăm în permanență imaginile primite din lumea exterioară și, în funcție de focalizarea mai strânsă sau mai generoasă a lumii, surprindem mental ansamblul realității sau anumite detalii, niciodată concomitent și una, și alta. Nu vedem niciodată simultan și pădurea, și copacii, riscând astfel, atunci când lărgim imaginea, să vedem o pădure desăvârșită, lipsită de uscături, sau, invers, atunci când ne concentrăm asupra copacilor, uscăturile să ni se pară singura realitate, iar pădurea, o iluzie a binelui și a frumosului, compuse din defecte.
Suntem printre cei fericiți cei care încă mai avem capacitatea de a focaliza, de a filtra critic realul, cei care încă mai putem separa cu ochii minții realitatea de minciună, iluzia de adevăr. Pentru marea majoritate, ochii minții le-au fost înlocuiți cu un proiector din-afară, iar mintea cu un ecran de proiecție. Ce se proiectează dinspre marile studiouri de manipulare, în mintea majorității, aceea este singura realitate, luată pur și simplu ca atare. Bună, rea, vorba oamenilor: ,,asta este!”
Ochii minții au capacități demiurgice, ei văd materia primă a realității și, prin analiză, sinteză, focalizare, detașare și reatașare a cărămizilor lumii, devin din camere de luat vederi, proiectoare sociale ale unor noi realități. Asta pentru cei ce îi au și sunt dispuși a face efortul de a crea, de a nu accepta ca dat ceea ce ni se spune că este lumea. Lumea nu e niciodată ce se spune, ce spun ceilalți, ea e mereu ceea ce gândești și ce faci tu. Noi dăm naștere lumii prin mintea noastră, noi ne aranjăm patul, iar tot noi ne dormim apoi în el visele sau coșmarurile, după preferință.
O anumită indolență adânc înrădăcinată în fibra spirituală a românilor, combinată cu o altă trăsătură de bază a nației, vanitatea, ne-a făcut de secole să ne dezvoltăm pe calapodul formelor fără fond. Forma este privirea de ansamblu – când privești în mare, de la o oarecare distanță superioară, multe lucruri par extraordinare. Când însă te apropii de fondul problemelor, constați că îngerilor de ansamblu le curg prin vene doar monștri în miniatură. Avem o țară cu potențialul de a fi una mândră și bogată, dar este astfel doar văzută din avion. Cu mașina, îți rupi roțile în toate gropile din drumuri, pline de noroi și de bălegar, la propriu și la figurat. Instituțiile noastre sunt îndesate cu somități, ce își cară diplomele cu sacul, la kilogram, dar ele sunt doar cuiburi ale mafiei și incompetenței crase. Sistemul sanitar e dotat cu medici profesioniști și cu aparatură modernă, dar oamenii mor cu zile din lipsa consumabilelor și a medicamentelor. Învățământul exportă genii în afara țării, oameni recunoscuți oriunde în lume, dar vomează de pe băncile sale anual în majoritate absolvenți analfabeți, absolviți total și de inteligență, și de cultură, și de bun simț. Avem profesori în preuniversitar foarte bine pregătiți, dar foarte prost plătiți și demotivați. Universitățile sunt fabrici de diplome și de cretini ce, terminând câte două-trei, se cred filosofi și savanți și se cer recunoscuți și poziționați social ca atare. Mafia ne-a condus până acum, de la cel mai înalt nivel, și doar de la sclavii de rând se mai cere muncă și performanță, pe bani puțini. Iar ei, români inventivi, după cât le dai, atâta fac, fiecare se eschivează de muncă, dar se acoperă de hârtii pentru a își escamota chiulul și lipsa de valoare reală a travaliului. Hârtia este un artificiu prin care românii se dau buni și deștepți. Ea este realitatea ce se vede din avion: totul este frumos decorat la exterior cu hârtie birocratică ce crează o imagine falsă de ansamblu de bine, de corect, de lucru documentat și bine făcut. Se dau pe hârtie legi stufoase și regulamente încâlcite și groase, pe care fiecare le interpretează și pune în practică arbitrar, după dorință, putință și pricepere. Pe hârtie. Totul la noi în țară trebuie să dea bine pe hârtie și, ca nu cumva să apucăm să vedem și ce e dincolo de hârtii, ele trebuie să fie cât mai multe, mai aberante și mai plictisitoare. Ochiul minții se încurcă în greaua, neagra și excesiva hârțogărie din orice și, plictisit și dezgustat, nu mai vede monștrii care au întocmit-o și monstruozitățile pe care le ascund astfel. Le știe, dar refuză să le mai privească în ochi, lehamitea e prea mare și cruntă.
Suntem din păcate un popor care nu muncește și nu gândește pe bune. Sunt și excepții notabile, dar majoritatea muncesc doar pentru a își ascunde nemunca, gândesc doar pentru a își disimula inepția și a simula rara deșteptăciune. Impresia e cea care contează în mentalul colectiv, nu valoarea. Impresia de valoare cu care îi prostești pe ceilalți îți dă în general măsura valorii. Suntem o societate ce își țese de multă vreme perdeaua de iluzii ce a devenit atât de groasă, încât nicio lumină a unei juste rațiuni nu o mai poate străbate. Iar monștrii țesători din spatele ei se complac în imbecilitatea, nesimțirea și incompetența ce, dincolo de iluziile pe care le proiectăm și trăim zilnic, ne caracterizează.
Încercați un simplu experiment de fiecare dată când vreți să vedeți valoarea reală a orice: om, faptă, funcție, instituție, idee, etc. Scoateți subiectul analizat din context, din perdeaua de iluzii în care este, mai mult ca sigur, înveșmântat, și focalizați imaginea pe justețea elementelor de detaliu din care e constituit ansamblul. Veți constata cu tristețe că majoritatea copacilor sunt putrezi pe dinăuntru și că verdele pădurii e dat de o falsă spoială exterioară cu care e vopsită pentru a înșela ochii dobitoacelor ce se complac să își ducă pe negândite traiul într-însa. Perdeaua de iluzii decorată cu motive angelice este țesută de monștri, pentru a își acoperi monstruozitatea și injustețea.
Rupeți perdeaua de iluzii cu care sunteți prostiți în față, priviți în ochi monștrii țesători din spatele ei și luptați-vă cu ei. Altfel, veți trăi mereu în realitatea falsă a altora, o iluzie a unei vieți pe care vă este lene și sunteți incapabili să o trăiți la justa ei valoare. Să nu trăiți bine, ci pe bune! Începeți să vedeți și monștrii, nu doar perdeaua lor de fum și de iluzii!
Articol scris de Florin Moldovan
