Ziua de după ziua de apoi

psi

Când omul fuge, o face din câteva motive clare: ori o face de frică, ori o face pentru propriul palmares sportiv, ori o face pentru că cineva îl pune să o facă.

Iar atunci când omul fuge din propria țară, din casa lui și din locul în care s-a născut, răspunsul poate fi unul singur: ceva sau cineva îi amenință viața.

Mai există și varianta ca cineva să îi spună să o ia la goană spre alte zări, pentru că acel cineva s-a gândit mai bine și a constatat că alte țări sunt mai interesante și mai demne de a fi cucerite și altfel decât prin năvăliri agresive de tipul marilor migrații barbare sau a războailor de cucerire și anexare duse de marile imperii de-a lungul mileniilor.

Ok, vin imigranții. Sute, mii pe zi trec granițele Europei și ajung în țările ei. Aici, începe nebunia. Totul a devenit ca o Golgotă sau o apocalipsă.

Mii de oameni se tălăzuiesc, se târăsc, se cară unii pe alții, fug, se împing, se iau la pumni între ei sau cu forțele de ordine care îi pichetează sau îi hăituiesc ca pe animale.

Este halucinantă toată povestea asta, iar dimensiunile ei nu pot fi cuprinse de nicio minte normală de om.

Presa și mass-media potențează la maximum impactul mental al acestui tzunami uman apocaliptic, provocând isterie altor milioane de oameni, de data asta, cei care locuiesc de drept în statele către care se revarsă întreaga grozăvie.

Peste tot, pe feisbuc, pe televizore, la radio, curg în continuu imagini cu oameni schimonosiți de groază, oboseală și neputință, iar cele cumplite în care copii morți plutesc la malul vreunei mări sau vreun tată își strânge disperat în brațe copilul care urlă din toți rărunchii în fața soldaților blindați cu bastoane de cauciuc, câini de urmărire și puști pe umăr fac tururi de forță în jurul pământului, ridicându-ți părul pe cap și întorcându-ți stomacul și creierul pe dos instantaneu.

Pare că iadul a coborât pe pământ și că ne-am teleportat cu toții în vreun viitor distopic în care planeta a fost lovită de un cataclism dictat de vreo minte bolnavă, iar singurii supraviețuitori care au mai rămas s-au împărțit ca în Mad Max în două tabere- cea a zombielor și cea a vânătorilor de zombie.

Nouă, celor care habar nu avem de ceea ce se întâmplă dincolo de interfața lumii și care ne întrebăm compulsiv și tâmp de unde vine acest popor năvălitor, terifiat și terifiant de indivizi, ce-i mână din spate și, mai ales, ce ne așteaptă pe toți când va ajunge la acea destinație pe care pare că o are setată foarte bine din pornire, ni se pompează în creier în permanență 1001 variante de scenarii și teorii conspiraționiste halucinante.

Voci ale celor care conduc Europa sau te miri ce analiști și opinanți despre toate și nimic, experți scoși pe bandă peste noapte din sertarele guvernelor sau ale marii confrerii politice europene ne toacă creierii în mod sistematic cu cifre abracadabrante și statistici irefutabile despre numărul migranților, despre motivul real sau imaginar pentru care această imensă hoardă s-a pornit din senin peste Europa, fugind din calea unor așa-zise războaie și genociduri generate de țările din care au plecat, despre cum ar trebui să se facă aritmetic și solidar distribuirea lor în țările europene dispuse sau nu să îi primească.

Se face apel la toleranță, compasiune și fraternitate universală, în măsura în care, pe de altă parte, mai marii aflați la cârma statelor și a structurilor care se ocupă cu siguranța și securitatea acestora și a Europei ridică ziduri pe granițe, mobilizează și trimit armate care să le țină piept miilor de fugari care pătrund zilnic pe continent, seamănând teroare în mintea oamenilor cum că la orizont se profilează teribila și strania profeție a lui Michel Houellebecq, aceea a unei Europe islamizate.

Certitudinea unui dezastru plutește în aer ca semnele dinainte de uragan.

Insă, nimeni, niciunul dintre puternici lumii, nu a ieșit în public să spună pe bune cum este posibil ca într-o eră super tehnologizată în care până și ce gândește ultimul microb de pe planetă se știe și se poate anticipa și controla, nimeni, dar absolut niciunul dintre oamenii care țin frâiele puterii planetare pare că nu a avut habar și nu a putut anticipa ceea ce se întâmplă cu această anomalie politico-socială care a lovit Europa.

Paradoxal, cei care fac și desfac pe întreaga planetă au fost luați prin surprindere de tot acest dezastru, iar acum se zbat neputincioși și dilematici în fața faptului împlinit, încercând să găsească soluții de domeniul halucinației pentru a putea stăvili întregul fenomen și pentru a-l putea înghiți pe nemestecate.

Se vorbește de găzduirea migranților și de o distribuire a lor în toate țările europene, după un algoritm abracadabrant care nu lasă loc de comentarii, îndoieli sau refuzuri, pentru că orice țară care ar spune un NU hotărât în fața impunerii cotei de migranți pe care o are de înghițit va primi sancțiuni usturătoare și va fi pusă la colțul lumii și huiduită ca având o atitudine rasistă, discriminatorie, xenofobă, complet lipsită de omenie și toleranță.

Niciun cetățean al vreuneia dintre țările gazdă nu a fost întrebat dacă dorește să își mai pună în cârcă și grija, efortul financiar pe termen nelimitat și strâmtorarea socială pentru miile de migranți pe care guvernul țării sale i le servește impus și obligatoriu.

Câțiva au decis, iar majoritatea nu are decât să se supună.

Un fel de dragoste cu forța, de mariaj aranjat pentru că altfel se numește că ești antiuman și antimoral și, ca atare, monstru.

Psihologia creșterii masei critice la ură și ultranaționalism, incitarea subtilă la xenofobie și rasism prin forțarea la limită și sub presiune a apelului disperat la toleranță și compasiune reprezintă elementul cheie al întregii povești.

Intr-o lume pompată sistematic cu germenii groazei față de terorism și atentate de acest gen, o lume în care de ani de zile se vorbește în continuu despre iminentul și nevăzutul pericol al unui război între culturi și religii, acum li se cere europenilor creștini să își deschidă larg brațele, inimile, granițele și ușile pentru a-i primi pe nefericiții frați de religie musulmană în sânul lor.

Ceva este cu totul anapoda și sună al naibii de fals în toată povestea asta.

Pentru că, după ce vom fi înghițit și gălușca cu refugiul din fața războaielor și a masacrului, după ce vom fi fost suprasaturați și lehămesiți de excesul de compasiune și înțelegere sau de actele de cruzime și abuzurile făcute la adresa nefericiților refugiați, după ce o să îi asimilăm cu sau fără dureri de cap și de stomac în țările noastre, va veni momentul în care ne vom trezi cu toții că s-a născut o altă mare nenorocire din toată povestea asta- ok, ce facem cu ei acum?!

Sau, mai bine spus, ce vor face ei cu noi după aceea?!

Ne vom apuca să creștem cotele și deficitele economice ale țărilor pentru că există alte câteva milioane de indivizi care nu vor avea de muncă, care vor avea nevoie de asistență socială, medicală, de școlarizare, de case și de mâncare.

Ne vom pune pe dat sancțiuni economice, vom face consilii de urgență pentru situații de mega urgență față de fenomene de xenofobie sau proteste stradale masive și sângeroase împotriva creării de clădiri de cult și enclave religioase de alte sorginte.

Vom mai arăta amenințător și zborșit cu degetul spre est sau spre vest, unii spre alții, spunând că celălalt este de vină și că a știut despre toată chestia asta, orchestrând-o doar ca să se arate mai cu moț și să-și arate mușchii ca mare putere nedoritoare de pace și conlucrare între națiuni.

Ne vom spori numărul efectivelor militare și vom avea un motiv în plus să-i sporim atributele și prerogativele Big Brotherului care veghează la securitatea universală, până la Dumnezeu și puțin mai încolo dacă va mai fi loc.

Vom scoate pe străzi armatele mass-media să filmeze acte de intoleranță și fapte de violență între o tabără și cealaltă, vom crește până la psihopatie teroarea din mintea oricărui european și vom aduce totul la punctul de explozie de unde nu mai există cale de întoarcere.

Si, atunci, vom spune că, iată, profeția a fost împlinită și Europa este amenințată cu islamizarea la modul real, ceea ce cere măsuri de urgență.

Fiecare mare conflagrație mondială a avut ca punct de pornire un act de intoleranță, ură și xenofobie.

Si, după cum știm cu toții, istoria se repetă. Există o ciclicitate pe spirală istorică în care se atinge un punct critic pentru a declanșa o mare și ireparabilă eroare care va schimba definitiv și complet paradigma istorică de până atunci și fața omenirii.

Oare, a venit momentul să fim cu toții martorii unei asemenea zile?!

 

Marina Ene