Voteaza responsabil, ai o singura sansa! Ce trebuie sa stii despre campania electorala

Spre deosebire de alte alegeri locale, anul acesta, in premiera dupa 1989, vom vota primarii intr-un singur tur de scrutin. Alegerea într-un singur tur presupune că obține mandatul de primar acel candidat care întruneșe în primul tur o majoritate simplă, adică cele mai multe voturi dintre toți competitorii electorali.

Prin urmare, daca dorim sa avem o administratie locala mai buna si mai curata, daca dorim sa scapam de coruptia de la nivel local, avem obligatia, fiecare dintre noi, nu doar sa ne prezentam la vot – ceea ce, ce aceasta data este vital – ci si sa fim vigilenti si sa identificam si sa sanctionam orice abatere de la legislatia electorala in vigoare.

Venim in sprijinul dumneavoastra si va punem la dispozitie informatiile necesare privitoare la noua legislatie in baza careia se desfasoara aceasta campanie electorala.

Începând se astazi, 6 mai și până pe 4 iunie, la ora 7,00, se va desfășura campania electorală pentru alegerea primarilor și a consilierilor locali și județeni. Aceste alegeri se desfășoară potrivit unei noi legi, Legea nr. 115/2015. O altă lege aplicabilă la acest scrutin este noua lege a partidelor politice, Legea nr. 114/2015.

Reglementări în campania electorală

Candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, precum și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă.

Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli și universități în perioada de desfășurare a cursurilor.

Primarii sunt obligați să asigure locuri speciale pentru afișaj electoral.  Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective. Pe un panou electoral, fiecare partid politic ori candidat independent poate aplica un singur afiș electoral. Sunt interzise afișele electorale care combină culori sau alte semne grafice astfel încât să evoce simbolurile naționale ale României sau ale altui stat.

Singurele materiale de propagandă electorală permise în perioada campaniei sunt: afișe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură; afișele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură și vor fi amplasate în locurile speciale pentru afișaj; materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală; publicitate în presa scrisă; materiale de propagandă electorală online; broșuri, pliante și alte materiale tipărite.

Potrivit legii, se interzice competitorilor politici să utilizeze în campania electorală bannere, mesh-uri, panouri publicitare, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule.

Daca observati abateri de la aceste reguli, nu ezitati sa le semnalati oficial fie la politie, fie la procuraturi fie la birourile electorale teritoriale

 

Related posts