Veste buna – Posta Romana NU se privatizeaza ci se rentabilizeaza

Bostan (MCSI)

O parte din necesarul dezvoltării Companiei Naționale ‘Poșta Română’ (CNPR) ar putea fi obținut printr-un împrumut pentru care se poartă discuții cu o instituție financiară internațională, a declarat, luni, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate
‘În ceea ce privește Poșta Română, nu spun că a fost un eșec al privatizării, ci a fost o etapă nereușită. Pregătim un ‘road map’ pe următorii 5-7 ani care să includă și atragerea de finanțare de pe piața de capital. Personal, sunt partizanul unei listări la bursă. Trebuie, însă, să vedem ce spun consultanții. Suntem în discuții avansate cu o instituție financiară internațională să atragem o parte din capitalul necesar dezvoltării din credit, etapă dată de Consiliul de Administrație pentru a evalua această posibilitate. Sumele necesare pentru dezvoltarea Poștei sunt foarte mari. Poșta are nevoie de investiții uriașe, iar în situația financiară de acum banii nu pot veni doar din împrumuturi. Am dat trei posibile jaloane, care vor fi decise de Executiv. Sper ca, în acest an, să finalizăm cu aplicarea Ordonanței 109 și meseria de CEO să fie făcută de profesioniști. Cred că acestea e unul dintre cele mai importante obiective ale acestui Guvern. Consider că un ministru nu trebuie să fie CEO’, a spus Bostan.
În luna septembrie a acestui an, Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ a anunțat că procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat în contextul în care operatorul poștal belgian Bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiunile Companiei Naționale ‘Poșta Română’ până la data-limită de 15 septembrie.
Poșta Română a încheiat anul 2015 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2016, compania țintește menținerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiții, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua și în 2016.
Compania este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%.
Poșta Română deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

Related posts