TIFF a debutat cu un “cutremur” in premiera mondiala – ‘6,9 pe scara Richer’, al lui Nae Caranfil

Câteva mii de persoane au participat vineri seară la festivitatea de deschidere a celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Președintele TIFF, Tudor Giurgiu și directorul festivalului, Mihai Chirilov, au prezentat pe scurt premierele, surprizele și invitații speciali din acest an.

În discursul său, Tudor Giurgiu a făcut un apel către cei care sună la organizatori pentru a cere invitații să își cumpere bilet și a precizat că sumele obținute din vânzarea biletelor reprezintă doar un procent de 7-8 la sută din banii necesari organizării TIFF.

‘Mai primim telefoane de la sponsori, de la alți parteneri: vrem invitații. Nu sunt invitații (referindu-se la proiecția unuia dintre filmele actriței Sophia Loren, invitată specială a ediției din acest an — n. r.), așa că vă rugăm să vă cumpărați bilete. Chiar dacă nu vă place. Cred că TIFF este un festival pentru public și nu vrem să îl transformăm într-un festival al invitațiilor’, a spus președintele TIFF, Tudor Giurgiu.

În timpul deschiderii oficiale, unuia dintre cei mai vechi ziariști din Cluj, Demostene Șofron, care a scris despre festival constant, încă de la prima ediție, i-a fost acordată o insignă de argint.

În cadrul evenimentului de deschidere a avut loc un spectacol stradal cu acrobați ai trupei franceze Transe Express, care au executat cântece la tobe în timp ce erau suspendați la zeci de metri înălțime deasupra publicului, în Piața Unirii.

Filmul ales pentru această proiecție specială, care marchează începutul festivalului, a fost ‘6,9 pe scara Richter’, prezentat în premieră mondială în prezența regizorului Nae Caranfil. Acesta i-a mulțumit producătorului filmului, Cristian Mungiu, pentru că a susținut acest film.

La eveniment a participat și cosmonautul Dumitru Prunariu, primul român ajuns în spațiu, care este protagonistul unui documentar care va fi prezentat zilele viitoare la festival.

Pentru ediția din acest an a TIFF au fost alese 248 de producții, dintre care 216 de lung metraj și 32 scurtmetraje, din 64 de țări. Printre invitații speciali ai festivalului se numără actrițele Carmen Galin și Sophia Loren, precum și producătorul Iain Smit (Mad Max: Drumul furiei, Al cincilea element, Șapte ani în Tibet etc.).

AGERPRES/

Related posts