Tătar c. România – Mediu sănătos. Poluarea cu cianură. Efecte pentru sănătatea persoanelor din zonă

Societatea comerciala SC A. SA Baia Mare a obtinut in anul 1998 o autorizatie de exploatare a aurului in Baia Mare, procesul tehnologic folosit implicand utilizarea cianurii de sodiu. Una dintre facilitatile de prelucrare ale societatii comerciale se aflau in apropierea locuintei reclamantilor. La data de 30 ianuarie 2000, un accident ecologic s-a produs in zona, intr-un raport intocmit de Natiunile Unite fiind consemnat faptul ca intervenise deversarea a aproximativ 100.000 m3 de apa continand cianuri, fara ca activitatea SC A SA sa inceteze. In urma accidentului, Vasile Gheorghe Tatar a depus mai multe plangeri administrative invocand riscul reprezentat pentru sine si pentru familia dansului, prin utilizarea de catre respectiva societate comerciala a procesului tehnologic implicand cianura de sodiu. Totodata, primul reclamant a pus in discutie validitatea autorizatiei de exploatare acordata societatii mentionate. O scrisoare din noiembrie 2003 a Ministerului Mediului il informa pe reclamant ca activitatea in discutie nu reprezenta un pericol pentru sanatatea publica si ca o astfel de tehnologie era de asemenea folosita si in alte state. Reclamantul Vasile Gheorghe Tatar a introdus in anul 2000 mai multe plangeri penale, invocand pericolul implicat de respectiva tehnologie pentru sanatatea locuitorilor din Baia Mare, riscul pentru mediul inconjurator si agravarea starii de sanatate a fiului sau care suferea de astm. In cauza a fost data o solutie de neincepere a urmarii penale referitor la accidentul din 23 ianuarie 2000, fapta respectiva nefiind infractiune.   
 
In drept
 
Reclamantii Vasile Gheorghe Tatar si Paul Tatar, tata si fiu, invocand articolul 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, s-au plans Curtii de la Strasbourg de faptul ca procesul tehnologic utilizat de fabrica apartinand SC T. SA Baia Mare (fosta SC A. SA Baia Mare) reprezenta un pericol pentru viata lor. Ei au invocat totodata si pasivitatea autoritatilor fata de situatia de fapt concreta, raportat la numarul mare de reclamatii formulate de primul reclamant. 
 
Prin hotararea pronuntata, Curtea a constatat incalcarea de catre statul roman a articolului 8 din Conventie, retinand ca acesta nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a-i informa pe locuitorii orasului Baia Mare, si indeosebi pe reclamanti, astfel incat acestia s-au aflat in imposibilitate de a cunoaste potentialele masuri de prevenire ale unui accident similar sau modul de actiune in cazul repetarii unui astfel de accident (paragraful 124 din hotarare). Totusi, Curtea si-a insusit punctul de vedere al Guvernului, apreciind ca reclamantii nu au dovedit existenta unei legaturi de cauzalitate intre expunerea la anumite doze de cianura de sodiu si agravarea starii de sanatate a celui de-al doilea reclamant (paragraful 106 din hotarare). 
 
In motivare, Curtea a fixat principiile rezultate din jurisprudenta sa (cauzele López Ostra imp. Spaniei, Guerra si altii imp. Italiei,  Powell si Rayner imp. Marii Britanii, Moreno Gomez imp. Spaniei, Airey imp. Irlandei, Budayeva imp. Rusiei, Hatton si altii imp. Marii Britanii, Oneryildiz imp. Turciei), subliniind ca articolul 8 din Conventie isi poate gasi aplicabilitate in cauzele privind mediul inconjurator, fie ca poluarea a fost cauzata direct de stat, fie ca raspunderea acestuia rezulta din absenta unei reglementari adecvate a activitatii sectorului privat. Astfel, articolul 8 din Conventie urmarind in esenta sa apere persoana impotriva ingerintelor arbitrare ale autoritatilor publice, implica obligatia statului de a se abtine de la astfel de ingerinte, dar si obligatii pozitive de natura a asigura respectul efectiv al vietii private si familiale. In ce priveste acest din urma aspect, statul are obligatia de a lua toate masurile rezonabile si adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, si mai ales, obligatia de a de a se dota cu un cadru legislativ si administrativ apt a preveni in mod eficient atingerile aduse mediului inconjurator si sanatatii oamenilor, iar in cazul activitatilor periculoase de a avea in vedere riscurile ce pot rezulta. O astfel de obligatie se transpune in autorizarea, punerea in functiune, exploatarea, securizarea si controlul respectivei activitati, dar si in impunerea in sarcina celor ce desfasoara astfel de activitati a unor obligatii de a adopta toate acele masuri de natura a asigura protectia efectiva a cetatenilor a caror viata risca sa fie afectata de pericolele inerente domeniului in cauza.   
 
Un rol important este acordat de Curte si faptului ca procesul decizional trebuie sa implice realizarea de studii corespunzatoare, de natura a preveni si determina anticipat efectele activitatilor ce pot aduce atingere mediului inconjurator si drepturilor indivizilor, precum si de a asigura un just echilibru intre toate interesele concurente aflate in joc.  
 
In plus, este indubitabila importanta dreptului de acces al publicului la studiile efectuate, precum si la orice informatie apta sa le permita sa evalueze pericolul la care sunt expusi. In acest sens, orice persoana interesata trebuie sa aiba la dispozitie o actiune in justitie impotriva actelor si omisiunilor in cauza, daca apreciaza ca interesele sau observatiile lor nu au fost luate in mod suficient in considerare de procesul decizional. 
 
Sub aspectul atingerii concrete aduse starii de sanatate a celui de-al doilea reclamant de accidentul ecologic mentionat mai-sus, Curtea a subliniat ca nu contesta realitatea afectiunii de care sufera d-l Paul Tatar, diagnosticata in anul 1996 si atestata medical. De asemenea, Curtea a retinut ca este incontestabil ca cianura de sodiu este o substanta toxica, apta, in anumite conditii, sa puna in pericol sanatatea omului. In plus, Curtea nu se indoieste de faptul ca poluarea a atins un nivel ridicat in apropierea locuintei reclamantilor. Cu toate acestea, dat fiind faptul ca in cauza, studiile ce au fost puse la dispozitia Curtii, desi au subliniat potentialitatea afectarii cailor respiratorii in urma contactului cu cianura de sodiu, nu au putut indica doza periculoasa, Curtea a apreciat ca reclamantii nu au reusit sa probeze existenta unei legaturi de cauzalitate suficiente intre expunerea la anumite doze de cianura de sodiu si agravarea bolii celui de-al doilea reclamant. 
 
Totusi, Curtea a apreciat ca riscul serios si substantial pentru sanatatea reclamantilor impunea in sarcina statului obligatia pozitiva de a adopta masurile rezonabile si adecvate, apte sa protejeze drepturile la respectarea vietii private si a domiciliului, si in general la un mediu sanatos, ale celor interesati. Or, sub acest aspect, statul avea o astfel de obligatie atat inainte de autorizarea facilitatii de productie, cat si ulterior accidentului din anul 2000. In plus, principiul precautiei recomanda statelor de a nu intarzia adoptarea acelor masuri efective ce urmaresc sa previna riscul unor atingeri grave si ireversibile aduse mediului in contextul incertitudinii stiintifice si tehnice.  De asemenea, in ansamblul obligatiilor pozitive rezultate din articolul 8 al Conventiei, Curtea retine importanta dreptului publicului de a fi informat, implicand accesul la concluziile studiilor preliminare de impact asupra mediului, precum si la informatiile de natura a evalua pericolul la care pot fi expuse persoanele. In acest sens, Curtea a retinut ca in mai 2000 Romania a ratificat  Conventia de la Aarhus adoptata la 25 iunie 1998 si care priveste problema participarii publicului la procesul decizional si accesul la justitie in materie de mediu inconjurator.
 
In speta, pentru a retine incidenta articolului 8 din Conventie, Curtea a acordat relevanta particulara starii de neliniste si incertitudine in care s-au aflat reclamantii coroborata cu pasivitatea autoritatilor carora le revenea obligatia de a furniza informatii suficiente si detaliate cu privire la consecintele trecute, prezente si viitoare ale accidentului ecologic raportat la starea de sanatate si mediul inconjurator, precum si cu privire la masurile de prevenire si recomandarile in caz de repetare in viitor a unei astfel de situatii, in contextul continuarii activitatii respective. 
 
Art. 41 din Conventie – cererea de satisfactie echitabila
 
Reclamantii au solicitat suma de 50.000 euro reprezentand daune morale, iar cel de-al doilea reclamant a pretins si un prejudiciu material in cuantum de 146.789 euro. Curtea nu a acordat reclamantilor nicio suma de bani cu titlu de daune materiale si morale. 
 
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, reclamantii au solicitat sa fie despagubiti cu suma de 7.916 euro, Curtea obligand statul la plata sumei de 6.266 euro, diferenta in cuantum de 1.500 euro reprezentand ajutor acordat de Consiliul Europei.
 
Opinie separata
 
Doi dintre cei sapte judecatori ai Camerei au exprimat un punct de vedere partial separat, contestand argumentarea imbratisata de ceilalti membri ai Camerei in sensul inexistentei unei legaturi de cauzalitate intre expunerea la cianura de sodiu si agravarea maladiei de care suferea cel de-al doilea reclamant. Acestia nu au fost de acord nici cu faptul ca reclamantilor nu le-a fost acordata nicio suma cu titlu de daune materiale si morale, subliniind ca aceasta este singura cauza de acest tip in care Curtea a decis sa nu acorde despagubiri.  
 
Razvan-Horatiu Radu
Agentul Guvernului Romaniei la
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Bogdan Cristea
judecator
Magistrat detasat la Ministerul Afacerilor Externe
 

Related posts