Tariceanu vrea sa puna pe butuci justitia printr-o o noua “Marțe neagra” in Parlament

Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seara, că va discuta cu reprezentanții PSD ca Ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale să fie respinsă în Parlament și să fie adoptată propunerea legislativă aflată la Camera Deputaților care rezolvă articolele declarate neconstituționale.

“Ordonanța (OUG privind modificarea Codurilor Penale—n.r) nu este neconstituțională pe articole, e toată neconstituțională pentru că nu se poate legifera prin Ordonanță de urgență atunci când este vorba despre drepturile și libertățile cetățenești. Ca atare, propunerea pe care eu am făcut-o și o vom discuta cu colegii de la PSD este ca această ordonanță să nu intre în dezbatere și să fie pur și simplu respinsă și să ducem la bun sfârșit propunerea legislativă care este în momentul de față la Camera Deputaților”, a afirmat Tăriceanu, la România Tv.

El a spus că propunerea legislativă privind modificarea Codurilor penale a fost blocată anul trecut la Camera Deputaților.

“Anul trecut, Parlamentul a dorit să modifice cele două Coduri ca urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care o serie de articole au fost declarate neconstituționale. După cum știți, proiectul s-a blocat în Camera Deputaților unde PNL, în primul rând, dar nu numai, au blocat adoptarea acestei modificări care era absolut necesară și acest lucru dovedește nu numai lipsa de voință dar și temerea și teroarea în care trăiesc mulți dintre actualii parlamentari, care nu au curajul să ia taurul de coarne în pofida acestor grave derapaje de la normele statului de drept și de la normele democratice”, a adăugat Tăriceanu.

El a spus că intenționează să sesizeze Curtea Constituțională pe motiv că Guvernul nu are dreptul să intervină pe un subiect care face obiectul unei propuneri legislative în dezbatere în momentul respectiv în Parlament, cum este cazul modificărilor aduse celor două Coduri.

“Eu sper ca, în paralel, cu această respingere a Ordonanței de urgență, să votăm în Camera Deputaților propunerea legislativă care stă în așteptare în momentul de față și care rezolvă exact articolele declarate neconstituționale de Curtea Constituțională”, a arătat Tăriceanu.

Ordonanța de urgență pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală a fost necesară pentru clarificarea elementelor din aceste două coduri conform indicațiilor pe care Curtea Constituțională le-a făcut, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, săptămâna trecută, într-un briefing de presă susținut la Palatul Victoria.

Cu aceeasi ocazie, Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat că nu apreciază poziţionarea ‘din ce în ce mai politică’ a conducerii DNA, arătând că Laura Codruţa Kovesi raportează rezultatele instituţiei la câţi parlamentari, miniştri, prim-miniştri a trimis în judecată.

‘Rezultatele DNA văd că se bazează pe câţi miniştri, pe câţi prim-miniştri, pe câţi parlamentari a trimis în judecată. Toţi sunt cetăţeni, dacă ea are o problemă cu Parlamentul sau cu foşti miniştri, atunci trebuie să ştim. Procuratura nu face anchete selective, adică nu vânăm, asta se înţelege, că vânăm anumite persoane’, a afirmat Tăriceanu, la România Tv.

El a criticat, totodată, poziţia preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că acesta ‘nu înţelege’ că ‘ceea ce se întâmplă astăzi are ca rezultat o distrugere a imaginii Parlamentului’.

‘Senzaţia mea este că preşedintele pluteşte într-o frumoasă reverie şi nu înţelege ce se întâmplă, că această acţiune care pare să fie asemănătoare cu jocul unui copil căruia îi dai o mitralieră, împuşcă pe cei care sunt în raza lui de acţiune, după ce a terminat cu ăştia, mai caută să împuşte, cu toată iresponsabilitatea copilului, se întâmplă şi la noi. Nu este vorba de persoane, nu am venit aici să mă disculp, problema este că (…) ceea ce se întâmplă astăzi are ca rezultat o distrugere a imaginii singurei instituţii democratice care este Parlamentul. Cu aceste lucruri nu ar trebui să ne jucăm pentru că, dacă preşedintele nu înţelege acest lucru şi priveşte, aşa cum am văzut, cu satisfacţie provincială pe care o afişează, este foarte grav’, a adăugat Tăriceanu.

 

Related posts