Afacerea Teren Floresti si Mafia de la Cluj

Acum o săptămână, DNA a început urmărirea penală în ceea ce îl priveşte pe senatorul PSD Alexandru Cordoş.În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2014, suspectul Cordoș Alexandru a ajutat persoanele cercetate de procurorii anticorupție, într-un dosar penal, avertizându-le că le sunt interceptate convorbirile telefonice. Aceste informații le-a aflat de la finul său, ofițerul de poliție judiciară Tătar Valentin care, la data faptelor, lucra în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj. De altfel, în legătură cu faptele acestuia din urmă, la data…

Read More

,,Dragobetele sărută fetele” – sau cel puţin aşa ar trebui

Iată că a trecut şi controversata Zi a Îndrăgostiţilor. Deşi este o sărbătoare importată din Occident, Valentine’s Day este sărbătorită în fiecare an de mii de români. Pe 14 februarie totul este roz (atât la propriu, cât şi la figurat), iar fiecare îndrăgostit visează să-i cumpere persoanei iubite cel mai minunat cadou. Unii spun că ziua de Sf. Valentin a fost preluată ca o activitate superficială, pur comercială. Dacă analizăm bine situaţia chiar aşa e, se fac bani serioşi din asemenea activităţi. Este trist totuşi că tot mai mulţi români…

Read More

One-day stand. De la Valentineʼs la Ballantineʼs

Vallentineʼs day. Day… asta mă intrigă pe mine. Adică, o zi a îndrăgostiților. Dragostea nu e veșnică, într-adevăr; numai în mintea și în visele adolescenților. Însă, chiar o zi? Nu e cam puțin? Dar ce e asta, un fel de one-night stand, pe timp de zi? E ziua iubirii, sau a curviei? Acum, e drept că atunci când ai o relație lipsită de atenție, de afecțiune, de reciprocitate, de iubire… atunci când te simți în permanență frustrat/ă de o astfel de relație, o zi a dragostei, chiar și a unei…

Read More