Profesor Universitar de la USAMV, trimis în judecată.

Un profesor universitar de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj Napoca, fost preşedinte al Senatului universităţii, a fost trimis în judecată, luni, alături de alte cinci persoane, după ce în 2016 a rezervat un cămin studenţesc sub pretextul organizăriii unei conferinţe – care nu a mai avut loc – şi a închiriat camerele căminului cu 150 de euro pe noapte spectatorilor de la Festivalul Untold. În acest dosar, procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe Vasile Poruţiu,…

Read More

Protest al doctoranzilor clujeni: Vrem plata burselor restante!

Având în vedere lipsa de reacție a conducerii Universității Babeș-Bolyai și a responsabililor POSDRU față de scrisoarea înaintată în data de 25.02.2013, doctoranzii clujeni au luat hotărârea de a protesta public începând cu data de 12 Martie a.c., orele 10:00, în fața sediului central al UBB din strada M. Kogălniceanu: Nemulțumirile noastre vizează gravele decalaje financiare din proiectele POSDRU „Studii doctorale moderne: internaţionalizare şi interdisciplinaritate” (cod contract: POSDRU/CPP107/DMI1.5/S/76841) şi „Doctoratul: o carieră atractivă în cercetare” (cod contract: POSDRU/CPP107/DMI1.5/S/77946) , comunicarea defectuoasă cu responsabilii POSDRU și UBB, precum și lipsa de…

Read More

Despre mitul specializării

În acest articol vom încerca să  dezbatem problematica mitului specializării, blestem al zilelor moderne, în raport cu noţiunea de cultură generală. Între aceste două noţiuni putem constata o dihotomie cât se poate de evidentă: pe de o parte a avea o specializare te face un „maestru”, iar pe de altă parte a avea doar cultură generală te face un om un “om inferior” sau “un nimeni”. Totodată mai putem constata că ar fi doar un “specialist” este echivalent cu a fi incult, deci lipsit de cultură, căci în afara domeniului…

Read More

M-am hotărât să devin prost

Este titlul unei cărți scrise de Martin Page care m-a surprins prin finalul neaşteptat, uşor ironic, dar în egală măsură salvator pentru protagonist. Într-adevăr, din trăirile lui Antoine, personajul principal, rezidă afirmația “Fericiți cei săraci cu duhul”, un adevăr indubitabil care te îndeamnă să-ți doreşti să ştii mai puține fiindcă astfel viața ți-ar fi mult mai uşoară. Conflictul dintre religie şi biserică, în sensul acceptării directe şi nemijlocite a “adevărului” creştin, a condus la perceperea falsă a ideii de cercetare ştiințifică şi autocunoaştere de teologii medievali. Astfel s-a creat o…

Read More