Categoria “prostul periculos” – Tutuianu vrea sa invete de la Arabia Saudita

Ministrul Apararii Nationale, Adrian Tutuianu, sustine ca vrea sa invete din expertiza Arabiei Saudite in materie de securitate si protectie anti-terorista. România este interesată de expertiza Arabiei Saudite cu privire la evoluțiile politice și de securitate din Orientul Mijlociu, a afirmat marți ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, în contextul întrevederii pe care a avut-o cu directorul Comitetului pentru Informații și Securitate Militară al Forțelor Armate saudite, generalul-maior Abdulaziz Ibrahim Alswailem. “Avem toate resursele pentru a construi o relație solidă de parteneriat”, a declarat Adrian Țuțuianu, potrivit unui comunicat al MApN transmis…

Read More

Tariceanu vrea, din nou, sa ne intercepteze masiv

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, joi, trei priorități ale partidului pentru toamnă, printre acestea fiind înființarea autorității independente de interceptare a convorbirilor și proiectul legislativ de modificare a modalității de alegere a conducerilor ICCJ, Parchetului General, DIICOT și DNA. “Sunt trei (acțiuni—n.r.) și ele sunt circumscrise aceluiași obiectiv și anume întărirea funcționării democratice a instituțiilor statutului și respectul pentru drepturile și libertățile cetățenilor. Este vorba de înființarea autorității independente de interceptare a convorbirilor și a comunicațiilor. Doi: este vorba de un proiect de lege care va reglementa modul…

Read More

Hexi-nevasta si sevrajul national sau Romania: pierdut decența, o declar nula

Trebuie sa recunosc faptul ca am avut o satisfactie de-a dreptul diabolica aseara urmarind cum dau in balbaiala “vedetele” media pe toate canalele dupa ce a devenit evident ca Hexi-nevasta, principala sursa a “dovezilor” conspirationist-spionitice din scandalul dezinfectantilor este dusa rau cu pluta. Daca ne uitam la scandalul Hexi Pharma rece si de la distanta, ne dam seama ca, in Romania, drogurile preferate sunt spionita si conspirationismul. Ele distrug gandirea logica si decenta si creaza o predispozitie accentuata spre manifestari isterice de masa. Romanilor le plac la nebunie cele doua…

Read More

Morar s-a chinuit degeaba. Justitia decide pe banda rulanta pastrarea interceptarilor SRI in dosare

Adio retroactivitate. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să păstreze interceptările realizate cu ajutorul SRI într-un dosar instrumentat de DNA, hotărârea putând fi invocată de procurori și în alte dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.Este a doua decizie, dupa cea a Tribunalului Bucuresti prin care se recunoaste legalitatea inregistrarilor facute de SRI in dosarele penale. Pe 16 februarie, Curtea Constituțională a decis că prevederea din Codul de procedură penală potrivit căreia supravegherea tehnică poate fi efectuată de “alte organe specializate ale statului” decât organele de cercetare penală…

Read More

Justitia se regrupeaza. In cazul lui Dragos Basescu, judecatorii au decis ca interceptarile SRI sunt legale

Curtea de Apel Bucuresti a decis sa pastreze interceptarile efectuate cu ajutorul SRI in dosarul lui Dragos Basescu, nepotul fostului presedinte, fiul lui Mircea Basescu, chiar daca dosarul se afla in procedura de camera preliminara, scrie Digi 24. Pe 11 martie, judecatoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti a decis sa respinga, ca nefondate, contestatiile facute de Dragos Basescu si Ciprian Nistor impotriva deciziei de incepere a judecatii, emisa de Tribunalul Bucuresti. La Curtea de Apel, avocatii celor doi au invocat recenta decizie a Curtii Constitutionale privind interceptarile…

Read More

Minciuni a la CCR sau cum arunca Zegrean pe fereastra siguranta nationala de dragul unor corupti

Ati citit Motivarea CCR? Eu am avut curiozitatea asta. Va sfatuiesc si pe voi sa o faceti, este un gest minimal de respect de sine, desi e un pic cam masochist, avand in vedere ca stufoasa motivare are 25 de pagini scrise cat se poate se intortocheat, special ca sa va oboseasca si sa va plictiseasca. Daca totusi va hotarati sa o cititi, va sfatuiesc sa va inarmati cu rabdare, dupa care, mai faceti un efort, mult mai mic, si cititi si legea de organizare si functionare a SRI si…

Read More

Lupta anticoruptie va continua in ciuda franei pusa de CCR. Ministerul Justitiei a gasit solutia.

In contextul in care CCR a decis ca efectuarea interceptarilor de catre SRI in cazurile de coruptie sunt neconstitutionale, Ministrul Justitiei a precizat ca acestea urmaza a se face de catre politisti judiciari, folosind infrastructura SRI. Eu ca ministru, alaturi de toata societatea plec de la premisa ca o decizie a CCR trebuie respectata, dar pe de alta parte voi promova neintarziat o Ordonanta de Urgenta, care este singura modalitate prin care putem sa ne asiguram ca nu vor exista sincope. Am discutat deja cu reprezentantii Parchetelor, cu Ministerul Public…

Read More